Descopera

Monumente celebre și înfricoșătoare din întreaga lumea

Grandoarea și măreția națiunilor a fost întotdeauna demonstrată prin monumentele care au fost construite în cele mai prospere orașe. Unul dintre acestea este Statuia Libertății din New York, care atunci când este privită conferă sentimente controversate cu privire la ceea ce reprezintă și ceea ce se întâmplă cu adevărat pe continentul nord american.

Statuia are o înălțime fără soclu de 46,5 m, iar cu soclu 93 m. Ea are un înveliș de cupru care acoperă un schelet de fier. Monumentul are o greutate de 225 tone, culoarea statuii prin oxidarea cuprului a devenit verde. Soclul are o formă de stea fiind construit din piatră. În interiorul său se află un muzeu. Statuia reprezintă zeița libertății care stă cu un picior pe lanțul rupt al sclaviei.

Zeița ține în mâna stângă o tablă cu inscripția „JULY IV MDCCLXXVI” (adică, 4 iulie 1776) data când a fost ratificată Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii. În mâna dreaptă zeița are o făclie cu flacăra aurită. Pe capul zeiței se află o coroană împodobită cu șapte fascicole de lumină care simbolizează cele șapte mări și continente, cele 25 de ferestre simbolizează cele 25 de nestemate ale lumii.

Cu toate acestea, Statuia Libertății nu este nici pe departe cel mai impozant monument din lume. Pentru a înțelege grandoarea de care au vrut să dea dovadă unele națiuni, am selectat să prezentăm cele mai mari monumente care au fost construite pe Terra.

Merlayon

Merlayon este simbolul național din Singapore. Este o statuie care reprezintă un animal mitic, pe jumătate leu și pe jumătate pește. Merlayon se regăsește pe insula Sentosa și are o înălţime cât un bloc de 11 etaje. Creatura ciudată este înfățișată cu gura deschisă, prin care aruncă un jet impresionant de apă.

loading...

Merlayon - Monumente celebre și înfricoșătoare din întreaga lumea

În Singapore există numeroase astfel de fântâni, răspândite aproximativ în fiecare parc, dar aceasta este una gigantică, care trebuie să le aducă aminte oamenilor de măreția și puterea economică care caracterizează această națiune.

Patria mamă te cheamă

Patria Mamă este numele mai multor statui uriașe din diferite orașe ale fostei Uniunii Sovietice. Toate aceste statui comemorează victoria sovietică împotriva naziștilor în Marele Război pentru Apărarea Patriei (al Doilea Război Mondial). Cea mai impozantă dintre toate se află în Volgograd, fostul Stalingrad, și este atât de mare încât numai gura deschisă măsoară peste 2 metri.

Patria mama te cheama - Monumente celebre și înfricoșătoare din întreaga lumea

Din vârful sabiei din oțel până la baza soclului măsoară 85 de metri, din care statuia din beton are 52 de metri, restul fiind sabia. Statuia cântărește 7.900 de tone.

Monumentul lui Petru

Această statuie îl înfăţişează pe unul dintre cei mai mari conducători ai Rusiei, Petru. Este considerată una dintre cele mai urâte statui din lume, dar cu toate acestea grandoarea ei continuă să fascineze.

Monumentul lui Petru - Monumente celebre și înfricoșătoare din întreaga lumea

Cu o înălțime de 96 m, artistul Tsereteli a construit, inițial, statuia lui Cristofor Columb pe care a încercat să o vândă guvernului american. Uimiți de urâțenia statuii, americanii au refuzat-o. Așadar, sculptorul a înlocuit capul lui Columb cu cel al lui Petru cel Mare și a vândut-o Rusiei.

Statuia lui Guan Yu

Guan Yu este considerat un zeu al războiului în China. Până să ajungă la acest statut, Guan Yu și-a început cariera militară precum un simplu soldat, dar datorită abilităților sale militare, după mai mulți ani de studiu și practică, s-a transformat în zeul suprem al războiului din China.

Guan Yu - Monumente celebre și înfricoșătoare din întreaga lumea

Liderul chinez și-a găsit echilibrul cu ajutorul budismului și taoismului. Pentru a-și slăvi idolul, poporul chinez a construi o statuie de 80 de metri, care poate fi admirată în Yuncheng.

Primăvara Templului Buddha

Aceasta este cea mai înaltă statuie din lume. Măsoară 128 de metri și este construită pe un piedestal imens care s-a transformat în templu. Statuia este un omagiu adus lui Buddha și se află în China. Statuia este impozantă prin forma dar și prin energia pe care o emană.

Primavara Templului Buddha - Monumente celebre și înfricoșătoare din întreaga lumea

Renașterea Africii

Un monument controversat care a costat peste 27 de milioane de dolari și care a fost făurit din banii contribuabililor senegalezi. Statuia înfățișează o familie, sumar îmbrăcată, care reprezintă renașterea continentului african. Problema s-a născut în clipa în care religia s-a lovit de reprezentarea monumentului.

African Renaissance - Monumente celebre și înfricoșătoare din întreaga lumea

Pentru că senegalezii sunt musulmani și statuia înfățișează oameni dezbrăcați, a iscat numeroase proteste. Mai mult de atât, senegalezii sunt de părere că o țară săracă ar fi avut nevoie de investiții în alte domenii și nu în asemenea statui impozante.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top