Civilizația egipteană este probabil cea mai de succes din întreaga istorie cunoscută, supraviețuind vreme de peste trei mii de ani, în comparație cu cea creștină, din Europa și America, care are, deocamdată, o durată de numai două mii de ani. Un alt aspect remarcabil este cel al arhivelor istorice egiptene extraordinar de bine păstrate pe zidurile templelor, pe tăblițe de lut ori pe papirusuri.

În mod tradițional, se consideră că exodul evreilor din Egipt a avut loc în timpul faraonului Ramses al II lea, unul dintre cei mai de seamă faraoni. Ramses al II lea a fost unul dintre marii rivali ai lui Moise. Așa l-au considerat istoricii.
Numai că, există o problemă. În anii 90, un grup de tineri arheologi din Londra și Austria, au pus la îndoială cronologia egipteană.

De fapt, ei și-au dat seama că în perioada celei de a treia dinastii din Regatul Mijlociu, două șiruri de faraoni despre care se credea că au domnit unii în continuitatea celorlalți s-au aflat de fapt la putere concomitent. Astfel cronologia egipteană a fost scurtată cu aproximativ patru sute de ani. Moise nu a fost contemporan cu Ramses al II lea, iar perioada exodului se modifică. Istoricul David Rohl a prezentat probe din care reiese faptul că Moise a crescut ca prinț egiptean la curtea lui Neferhotep. Când faraonul a început să-l invidieze, Moise a fost exilat.

În calitatea sa de prinț egiptean, Moise a fost un inițiat al misterelor egiptene. Învățăturile lui Moise sunt puternic ancorate în înțelepciunea egipteană. În Cartea Morților el descrie judecata celor morți. Spiritul trebuie să declare în fața lui Osiris că a dus o viață cuviincioasă și apoi să nege, în prezența celor 42 de judecători ai morților, că a comis o serie de fapte imorale. Nu am furat, nu am ucis, nu am adus mărturie falsă. Acest text este mult mai vechi decât cele Zece Porunci.

Exilat fiind, el fuge în deșert, unde întâlnește un bătrân învățător, numit Ietro. El era un mare preot etiopian, păstrător al unor tăblițe de piatră. Moise s-a însurat cu fiica acestuia, după care a început inițierea sa la nivel superior. Moise a văzut un tufiș arzând fără a fi mistuit de foc, a avut de fapt o viziune a eului care nu este distrus de focul purificator, aflat dincolo de morminte. Din această viziune a sa a izvorât ideea unei misiuni, impulsul de a acționa pentru binele superior al omenirii. Când a ezitat, Dumnezeu l-a întărit, dăruindu-i un toiag care s-a prefăcut într-un șarpe. Ia-l cu tine, i-a spus Dumnezeu, pentru că o să faci minuni cu el.

S-a reîntors în Egipt, împreună cu fratele său, Aaron . Când erau în sala tronului, el a aruncat toiagul și acesta s-a transformat într-un șarpe. Pe măsură ce conflictul dintre el și faraon se amplifica, Moise apela tot mai des la puterea toiagului. A adus foc și grindină din cer pentru a scăpa de urgia lăcustelor, a despicat apele Mării Roșii. Lemnul din care era cioplit toiagul era din Grădina Raiului. Toiagul este parte a dimensiunii vegetale a cosmosului. Stăpânindu-l și controlându-l în propriul său corp, Moise, acum un inițiat, a putut stăpâni și controla universul din jurul său. Mai târziu, când a văzut că faraonul nu a eliberat pe poporul său și nu i-a lăsat să plece în Sinai, a coborât de pe munte cu tablele de piatră.

Moise s-a dovedit a fi un adevărat tiran, din anumite puncte de vedere era mai dur decât faraonul. De nenumărate ori, evreii au eșuat să se ridice la înălțimea cerințelor sale. La un moment dat, au fost pedepsiți cu o invazie de șerpi periculoși. Pentru a-i salva, Moise a țintuit un șarpe de bronz pe un stâlp așezat orizontal. Iată cum comentează Ioan, acest episod în Vechiul Testament. Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului.  În mod evident, Ioan considera că șarpele de bronz îl prevestea pe Iisus Cristos răstignit.