Mohenjo-daro, misteriosul oraș antic distrus de o bombă nucleară

Mohenjo-daro, unul dintre cele mai mărețe orașe ale civilizației de pe Valea Indusului, a fost distrus în urma unei explozii nucleare de proporții. Ruinele acestui oraș se află la circa 80 de kilometri de orașul pakistanez Sukkur, iar numele său semnifică „colina celor morți”.

În 1921, o echipă de arheologi a descoperit unul dintre cele mai impresionante orașe antice. Mohenjo-daro a fost ridicat în jurul anului 2600 î. Hr. de  civilizația care poartă numele Fluviului Indus. A fost cel mai înfloritor oraș din antichitate, străzile erau pavate cu piatră, casele impozante erau dotate cu băi și toalete, iar templele erau nelipsite. Ciudat este faptul că această civilizație a Indusului a dispărut peste noapte și nimeni nu a putut explica de ce.

O nouă cercetare a fost realizată de o echipă de specialişti, iar concluzia la care s-a ajuns este una stranie la prima vedere. Mohenjo-daro a fost distrus dintr-o dată, iar toţi locuitorii au murit pe loc. Această tragedie a survenit în urma unei explozii nucleare de proporții.

Potrivit lui David Davenport, om se știință britanic, ceea ce s-a petrecut la Mohenjo-daro este similar cu evenimentul de la Nagasaki. Pe lângă studiile de teren, al căror rezultate sunt incontestabile, specialistul britanic susține că și anumite pasaje din celebra carte Bhagavad Gita descriu tragicul eveniment.

Cei peste 100.000 de locuitori ai orașului antic au fost nimiciți de o misterioasă armă supranumită „Agneya”. Această armă a provocat o explozie impresionantă, de 100 de ori mai mare decât strălucirea Soarelui. Oamenii s-au topit instantaneu, iar construcțiile au căzut ca și când erau din paie. Fumul alb s-a întins peste tot orașul pentru ca într-un final să nu mai existe niciun supraviețuitor.

Pe lângă această descriere fascinantă, Davenport susține că s-au descoperit numeroase obiecte care păreau că au fost supuse unor temperaturi extreme pentru o perioadă scurtă de timp pentru ca apoi să fie răcite la fel de rapid. De aici, omul de știință a tras concluzia că doar o bombă atomică era capabilă să producă un asemenea fenomen.

Mai mult de atât, în Mohenjo-daro au fost descoperite numeroase schelete umane, care au fost supuse analizelor de laborator. Rezultatele au indicat că acestea avea un grad impresionant de mare de radioactivitate.

mohenjo daro - Mohenjo-daro, misteriosul oraș antic distrus de o bombă nucleară

Chiar dacă faptul, că o bombă nucleară a fost detonată în misteriosul oraș antic, este limpede, întrebarea la care nimeni nu poate să răspundă încă este: Cine a detonat această bombă și care a fost motivul pentru care a dorit distrugerea acestei civilizații atât de interesante?

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns