Misterul valului „Veronica”

În centrul Italiei, la Manoppello, pe o micuţă ţesătura de mătase se poate vedea chipul unui bărbat. Nu este nici pictat, nici ţesut. Patrizia Cattaneo ne povesteşte istoria valului numit „al Veronicăi”.

„El nu avea nici frumuseţe, nici strălucire că să ne atragă privirea.” Acest verset din Isaia (53,2) se potriveşte foarte bine efigiei misterioase a Chipului Domnului, venerată la Manoppello, lângă Chieti.

Aceasta ţesătură i-ar fi fost dată doctorului Antonio Leonelli în 1506 de către un personaj îngeresc misterios ajuns în această localitate din Abruzzi. Un secol mai târziu, un anume Antonio de Fabritiis  a obţinut-o de la părinţii săi pentru a o dona, printr-un act notarial, călugărilor capucini, în anul 1646.

Preţioasa relicvă expusă de cinci secole între două plăci de cristal în biserica fraţilor capucini, a fost considerată multă vreme ca celebrul val cu care, potrivit tradiţiei, Veronica a şters fata însângerată a Domnului, pe drumul care ducea la Calvar. El şi-a lăsat pe aceasta, amprenta efigiei Sale. În realitate, Veronica înseamnă „icoana adevărată”.

Cercetările recente conduc însă la ipoteza că ţesătura de la Manoppello ar fi, mai degrabă, linţoliul (valul care a acoperit fata) Lui Cristos, rămas imprimat în mod supranatural în momentul învierii Sale.

Valul misterului

Pe o ţesătură foarte fină şi strălucind ca un ciorap de mătase,  se afla un chip de bărbat a cărui frumuseţe n-o observi decât  după ce l-ai privit cu atenţie. Pe această ţesătură semitransparentă, imaginea este imprimată că pe un diapozitiv şi, caz unic în lume, ea este perfect vizibilă pe ambele părţi!

Fotografiile digitale de înaltă rezoluţie ale profesorului Donato Vittore de la Universitatea din Bari, au evidenţiat nişte pete minuscule, probabil de sânge, în centrul cărora se află mici orificii, probabil datorate cununii de spini. În plus, observaţiile făcute cu ajutorul ultravioletelor, revelează că pe întreaga suprafaţă nu apare nici un pigment.

Nu este vorba, aşadar, nici de picătură, nici de ţesătură. Doar fibrele pupilelor par arse, ca şi cum o sursă de căldură ar fi vătămat ţesătură. Imaginea, nefăcută de mână de om, aparţine lumii misterului şi, până în prezent, ea n-a fost studiată decât prin tehnici fotografice. Chipul nu poate fi observat decât într-un anumit unghi sau plasând un ecran opac în spatele lui. La lumina slabă, el este transparent; în umbră, el este de culoare ocru închis. În dreapta, jos, ţesătura are un luciu de cristal.

Consistenta imaterială a ţesăturii te face să te gândeşti că ea e făcută din byssus marin, un filament opalescent mai fin decât părul de înger. El este fabricat de Pinna Nobilis – o moluscă bivalvă din Mediterana. Modul de tesere a acestui foarte preţios fir, utilizat în antichitate mai ales de regi şi de preoţi, prin fineţea şi splendoarea urzelii, ar exista de pe vremea fiicei regelui Irod.

În tot cazul, byssus marin („mătase de mare” cum mai era numir – n.tr.) nu poate fi pictat: ultima precizare care garantează originea supranaturală a Chipului de la Manoppello, care n-a vost zgâriat în decursul secolelor.

Chipul bărbatului misterului, are o coloraţie intensă, este trasat cu precizie în toate detaliile, inclusiv părul, este contuzionat, are nasul spart, barba parţial smulsă şi un obraz umflat. Ochii privesc cu intensitate dintr-o parte şi în sus, lăsând să se întrevadă albul lor sub iris. Pe frunte are o şuviţă zbârlită.

Privirea să exprima o nevinovăţie calmă, aproape uimită. Este dificil să-i descoperi imediat întreaga frumuseţe, dar „cel care crede în Dumnezeu, în acest Dumnezeu care tocmai în asemănarea alterată a Răstignitului s-a manifestat cu iubire, până la sfârşit, acela ştie că frumuseţea este adevăr şi adevărul este frumuseţe.

Dar în Cristos care suferă, el învăţa, de asemenea, că frumuseţea adevărului include ofensă, durere şi, în final, întunecatul mister al morţii. Frumuseţea şi adevărul nu se pot redescoperi decât în acceptarea durerii şi nu în refuzarea ei.(…)

SFANTA FATA Manoppello - Misterul valului "Veronica"

Trebuie să învăţăm să-L vedem pe Cristos. Nu ajunge să-L cunoaştem numai prin cuvânt; trebuie să ne lăsăm atinşi de săgeată frumuseţii Sale paradoxale: astfel ajungem la adevărata cunoaştere prin întâlnirea personală cu Frumuseţea adevărului care salvează.”

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns