Bizar

Misterul unui geniu: CE A AVUT EINSTEIN ȘI NOI NU AVEM?

Acest lucru a vrut să-l afle doctorul Harvey. El era patologul de serviciu la spitalul Princeton, când a murit Einstein în 1955. Întâmplător, soarta a vrut ca Harvey să fie cel care avea să facă autopsia lui Einstein.

Fără să ceară permisiunea familiei, el s-a hotărât să îndepărteze creierul și să-l păstreze. Timp de 40 de ani, el a păstrat creierul într-un borcan cu formaldehidă, studiindu-i fiecare circumvoluțiune și oferind bucăți din el și altor cercetători. Scopul său? Să descopere secretul geniului lui Einstein. Nimeni nu a găsit vreodată vreun semn care să arate că există vreo diferență între creierele noastre și cel al lui Einstein. Nici Harvey însuși nu a descoperit nimic, dar una dintre colegele sale a reușit în cele din urmă.

După ce a examinat mai multe secțiuni ale creierului în anii 80, Marian Diamond, o cercetătoare de la Universitatea California din Berkley, a anunțat o descoperire uimitoare, ce avea să revoluționeze concepția despre învățare și genii. Majoritatea oamenilor știu că geniile se nasc și nu se fac. Dar Diamond și-a dedicat cariera creării unor genii în laborator.

Într-un experiment deja celebru, Diamond a pus un grup de șobolani într-un mediu foarte stimulativ, amenajat cu leagăne, scări, roți și jucării de toate felurile. Un alt grup de șobolani a fost închis în niște cutii goale. Cei care au trăit în mediul cu stimuli, nu numai că au trăit mai mult, până la vârsta de trei ani, echivalentul a 90 de ani omenești, dar creierul lor a crescut, dezvoltând noi conexiuni între celulele nervoase sub formă de dendrite și axioni, structuri fusiforme care transmit semnale electrice de la o celulă nervoasă la alta.

Șobolanii care au trăit în cuștile goale nu s-au dezvoltat foarte mult și au murit repede. Creierele lor nu aveau decât câteva conexiuni neuronice. În 1911, Santiago Ramon Y Cajal, părintele neuroanatomiei, a descoperit că numărul de interconexiuni între neuroni este un semn al geniului, și că acestea sunt mult mai importante în determinarea puterii creierului decât numărul de neuroni în sine. Experimentul lui Diamond a arătat că, cel puțin în cazul șobolanilor, mecanismul fizic al geniului poate fi creat prin exercițiul mental.

Oare se aplică acest principiu și oamenilor? Diamond a încercat să afle acest lucru. E a a obținut o porțiune din creierul lui Einstein și l-a examinat. Așa cum s-a așteptat, a descoperit un număr ridicat de celule gliale în lobul parietal stâng, un fel de formațiune neurologică pe care a descris-o ca pe o zonă de asociație pentru alte zone de asociații ale creierului. Celulele gliale acționează ca un liant care menține la un loc celulele nervoase și ajută la transmiterea semnalelor electrochimice între neuroni.

loading...

Diamond se așteptase la o astfel de descoperire, pentru că avusese concentrații ridicate de celule gliale și în cazul șobolanilor. Prezența lor în creierul lui Einstein a sugerat că avusese loc un proces similar de dezvoltare. Spre deosebire de neuroni, care nu se mai refac și al căror număr nu mai poate crește în timpul vieții, celulele gliale, axionii și dendritele se pot înmulți de-a lungul vieții, în funcție de modul în care ne folosim creierul.

Einstein - Misterul unui geniu: CE A AVUT EINSTEIN ȘI NOI NU AVEM?

Munca lui Diamond sugerează că, cu cât învățăm mai mult, cu atât apar mai multe conexiuni. De asemenea, când ne oprim din învățat și mintea noastră stagnează, aceste conexiuni slăbesc și cu timpul dispar. Implicațiile pentru pedagogi sunt clare. În cazul în care creierul lui Einstein a dat naștere unor conexiuni similare celor din cazul șobolanilor lui Diamond, este foarte posibil să putem crea noi Einsteini, folosind suficiente exerciții mentale stimulative.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top