Mistere

Misterul statuilor extratereștrilor reptilieni din Nuku Hiva

Există numeroase locuri misterioase pe glob, care prezintă o serie de întrebări ale căror răspunsuri nu s-au găsit nici până în ziua de astăzi. Un asemenea loc este Temehea Tohua, situată în Nuku Hiva, cea mai mare insulă din arhipelagul Polineziei Franceze.

Insula este presărată cu cele mai interesante și misterioase statui megalitice. La prima vedere, statuile par unele obișnuite, care înfățișează diverse personaje parcă desprinse din poveștile pentru copii sau chiar din filmele SF, dar la o analiză amănunțită detalii surprinzătoare ies la iveală.

Capetele alungite, ochii bulbucați și ieșiți din orbită, corpurile disproporționat de mici în comparație cu capetele, iar urechile neobișnuit de mari sunt doar câteva detalii care au atras atenția iubitorilor teoriilor conspiraționiste. Este limpede că aceste statui au fost sculptate după un anumit model și nu ar putea să reprezinte decât o specie extraterestră, care în trecutul îndepărtat a vizitat planeta noastră.

Arheologii nu s-au arătat deloc interesați de aceste fantastice statui de pe insula Nuku Hiva, cauză pentru care nu se cunoaște vechimea lor și nici nu pot fi atribuite unei culturi anume. Pe de cealaltă parte, ufologii au venit cu o teorie interesantă, care susține că micuțele sculpturi îi înfățișează pe deja celebri extratereștri reptilieni.

Reptilienii, cunoscuți și sub numele de Anunnaki, provin din constelația Draco. Se spune că ei se află pe scara inferioară a evoluției spirituale, dar posedă o tehnologie impresionantă. Ei se află pe Terra de mii de ani și trăiesc undeva în interiorul planetei noastre. Încă din primele clipe în care au ajuns pe Terra s-au implicat în evoluția oamenilor și au influențat-o în mod decisiv. Aspectul lor fizic nu este deloc unul plăcut, semănând cu niște reptile sau chiar șerpi. Sunt mici de statură, au tenul acoperit cu solzi, capetele alungite, ochii ieșiți din orbită și o privire pătrunzătoare. Nu sunt capabili să aibă sentimente, de aceea ei se hrănesc cu cele umane, însa cu cele inferioare (frică, mânie, ura, suferinţa, durere).

Asemănarea dintre descrierea reptilieni și statuile megalitice din insula Nuku Hiva este una impresionantă care este la îndemâna oricui. Oare acești reptilieni, când au ajuns pe insula în cauză s-au prezentat precum niște zei, iar locuitorii din acele vremuri i-au sculptat în piatră pentru eternitate? Din ce cauză specialiștii nu au efectuat o analiză clară cu privire la vechimea statuilor și astfel să determine civilizația care le-a sculptat?

loading...

Aceste întrebări vor rămâne fără răspuns, cel puțin pentru perioada imediat următoare. Cert este faptul că această specie extraterestră a avut o implicare majoră în evoluția vieții pe Pământ, implicare menționată și într-un din faimoasele tăblițe de smarald semnate de Thoth Atlantul. Iată pasajul în care reptilienii sunt prezentați în adevăratul lor sens:

Nuku Hiva - Misterul statuilor extratereștrilor reptilieni din Nuku Hiva

Atunci când luau formă umană ei se mişcau printre noi, dar numai vederii noastre apăreau ca oameni. Aveau cap de şarpe (…), dar apăreau omului ca oameni între oameni. S-au strecurat în consilii, luând forma oamenilor, eliminând prin vicleşugurile lor pe şefii regatelor luând forma lor şi domnind asupra oamenilor. Numai prin magie puteau fi descoperiţi (…). Din regatul umbrelor ei au căutat să distrugă omul şi să conducă în locul lui.“

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top