Mistere

Misterul schitului rupestru: ȘINCA VECHE ÎNTRE CREȘTINISM ȘI EZOTERISM

Șinca Veche este o veche și misterioasă așezare din Tara Făgărașului. Este un loc al spiritualității românești. Templul Ursitelor sau Templul Extratereștrilor ascunde multe mistere, fenomene neobișnuite, energii nebănuite pe care le degajă.

Templul face minuni mai ales în trei zile, speciale, ale anului, Sfântul Gheorghe, Lăsata Secului de Paști și Schimbarea la Față. Sunt multe legende care circulă referitor la această zonă. Apa izvorului din apropierea templului este tămăduitoare, în preajma unor sărbători religioase se aud coruri bisericești, templul este o poartă spre alte lumi.

În trecutul îndepărtat, în acest templu aveau loc ritualuri religioase, în urma cărora se putea comunica spiritual cu o altă lume. În zona templului există și o biserică săpată în piatră. Arheologii susțin că are peste 7000 de ani. Arhitectura templului nu este de origine creștină. Cele două altare au formă de spirală și comunică între ele prin ochiul magic.

Ochiul magic este locul unde se face comunicarea cu o altă lume, lumea de dincolo. Turla bisericii are peste 10 metri înălțime și are o fereastră prin care lumina curge, acesta este cuvântul, direct pe altar.
Templul are forma unei spirale. În tavan există o spărtură care are forma de spirală și reprezintă simbolurile energetice Yin și Yang.

Pe peretele altarului este înscrisă Steaua lui David. În interiorul stelei sunt reprezentate simbolurile energetice Yin și Yang. În cele trei zile ale anului, menționate mai sus, razele soarelui luminează această stea.

La templul de la Șinca Veche totul este legat de lumină, energie și simboluri. Constructorii acestui templu, ca și locuitorii, au dat dovadă de o mare spiritualitate, pentru perioada în care templul a fost construit.
Specialiștii nu-și pot explica apropierea dintre un altar precreștin și Steaua lui David de pe altar.
Pe același perete este inscripționat chipul Mântuitorului, dar și simbolurile Yin și Yang. Este o apropiere neobișnuită între creștinism și semnele ezoterice.

loading...

Templul este săpat în gresie, semn că acum 7000 de ani, populația făcea parte dintr-o civilizație foarte avansată, nu numai din punct de vedere a tehnicii de lucru, dar și din punct de vedere spiritual.
Există posibilitatea, spun specialiștii, ca acest templu să aibă legături cu extratereștrii.
Nisipul fin din interiorul templului, format din particule de siliciu și cuarț ajuta populația să comunice cu alte civilizații.

Bătrânii din Șinca Veche susțin că rugăciunile făcute în acest templu au făcut minuni. Unii s-au însănătoșit, altora li s-au îndeplinit anumite dorințe. Templul este o zonă energetică, este o poartă către o altă spiritualitate, vegheată de ochiul magic, alt simbol ezoteric.

sinca veche - Misterul schitului rupestru: ȘINCA VECHE ÎNTRE CREȘTINISM ȘI EZOTERISM

Este cunoscută întâmplarea pe carea avut-o un cameraman de la Televiziunea Română, care a filmat mai multe minute în interiorul templului. După ce a ajuns la București, a avut surpriza să vadă pe film imagini pe care nu le vizualizase în momentul filmării. Este vorba despre niște sfere de lumină și o siluetă înveșmântată într-o mantie.

Amalgamul de simboluri, creștine și ezoterice, poziționarea templului față de lumină, cristalele de cuarț și siliciu, simbolul spiralei dătătoare de energie, toate acestea adâncesc misterul acestui loc.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top