Mistere

Misterul „pietrelor borcan” din Laos

Câmpia cu pietre stranii din Laos, datorită structurilor megalitice, a devenit un punct de atracție turistic de mare anvergură. Pietrele, găurite în mijloc, au forma unor borcane gigantice. Sunt aşezate în grupuri al căror număr diferă în funcţie de netezimea solului. Nu se cunosc foarte multe detalii cu privire la aceste structuri, însă o legendă locală încarcă să explice într-un fel sau altul proveniența pietrelor ciudate.

Povestea spune că borcanele din piatră au fost create de o colonie de giganţi care a trăit acum mai multe mii de ani în zonă. Acestea erau destinate păstrării vinului, cât şi orezului, alimentele de bază ale acelei societăţi.

În anul 1930 pietrele borcan din Laos au fost pentru prima dată cercetate de arheologii japonezi, care au stabilit că au aparţinut unei societăţi care a trăit acum 2000 de ani şi au fost folosite pentru efectuarea unor ceremoniale. Concluzia a venit în urma descoperirii de rămăşiţe umane îngropate în jurul acestor borcane. S-a mai spus că fiecare piatră avea un capac special, pe care erau desenate diverse animale preistorice, cu toate acestea puţine dintre capace au fost descoperite.

pietre misterioase laos - Misterul "pietrelor borcan" din Laos

În urma analizei, specialiștii au determinat compoziţia misterioaselor borcane, acestea fiind făcute dintr-un conglomerat de mai multe tipuri de roci: gresie, granit, conglomerat, calcar şi brecie. Este interesant cum o civilizaţie antică era capabilă de o asemenea operă de artă. Oare prin ce metode au reuşit să îmbine toate rocile pentru a forma aceste borcane din piatră? Nimeni nu poate răspunde cu exactitate la această întrebare, cauza pentru care ipoteza arheologilor nu are nicio bază reală.

pietre misterioase laos2 - Misterul "pietrelor borcan" din Laos

Cercetătorii mai presupun că aceste pietre după ce au fost combinate au fost scobite cu ajutorul unor dălți din metal. Nu s-au găsit dovezi concludente care să ateste aceasta modalitate de lucru, fapt pentru care încă o dată explicaţia propusă de arheologi nu are logică. Şi atunci cine a construit aceste pietre în formă de borcan? Care era întrebuințarea lor?  Aceste întrebări rămân fără răspuns şi nu putem decât să ascultăm legenda locală care îi împuternicește pe giganţii antici cu desăvârșirea acestor pietre misterioase.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top