Mistere

Misterul oamenilor himeră

În urmă cu mii de ani, Himera reprezenta un monstru mitologic cu trăsături de șarpe, leu și capră. Cu toate acestea, termenul de Himeră, desemnând o creatură rezultată din mai multe specii nu mai este doar o trimitere în mitologie. Himerele există. Este anunțul șoc făcut de ziarul The Telegraph.

Cazurile de oameni-himeră sunt mult mai des întâlnite decât ne-am putea imagina. De cele mai multe ori nu există semne ale acestei anomalii, iar diagnosticul este pus în urma unor analize amănunțite, care implică teste ADN din mostre prelevate din mai multe zone ale corpului.

Ce este de fapt o himeră? Este un om sau un animal care are în corp ADN-ul a două ființe, el asimilându-și practic, în stadiul embrionar timpuriu, fratele geamăn. Uneori pot fi descoperite membre parazite, dar persoana nici nu ghicește că este o himeră.
Fenomenul se produce la câteva zile după fertilizarea unui ovul. Oamenii himeră au două structuri ADN, două grupe de sânge și chiar organe genitale masculine și feminine, dacă geamănul asimilat era de sex opus.

Lydia Fairchild este un caz celebru în acest sens. În 2002 a făcut un test ADN și medicii i-au comunicat faptul că diferă de cel al copiilor săi. Testul a arătat că ea nu este mama copiilor. Într-o situație similară a fost și Karen Keegan, care bolnavă fiind, medicii nu au putut să facă un transplant de ficat de la unul dintre copiii săi. Era o mamă himeră. Au descoperit în organismul său gene ale unui organism străin, cel al surorii asimilate, ale cărei celule se regăseau chiar și în ovarele lui Karen.

În anul 1998, medicii au tratat un adolescent care avea probleme la testicule. În timpul operației medicii au descoperit că el avea un ovar și trompă uterină, țesuturi rămase de la sora sa, pe care o asimilase. Era un hermafrodit.
Oamenii himeră au uneori organe în plus, ochi de culori diferite. În India a fost născut un copil cu patru mâini și patru picioare. Este venerat de către hinduși pentru că seamănă cu zeul Visnu.

Pelerinii se închină la acest copil, îl ating ca pe o divinitate și îi oferă dulciuri și flori pentru a obține binecuvântarea.
Himerele sunt întâlnite și la unele specii de animale. Maimuțele marmoset sunt himere pentru că placenta permite ca ei să aibă în comun organe reproducătoare. Himerismul poate să apară și după un transplant de organe, sunt primite genele donatorului, iar în cazul transplantului de măduvă se poate schimba chiar grupa sanguină.

În anul 2007, guvernul britanic a aprobat crearea unui hibrid om-porc. Și chinezii au realizat un hibrid om-iepure, folosind ovule animale golite de informație genetică. Cercetătorii americani au reușit să mențină în viață un porc căruia i se schimbase sângele cu cel uman.  Și mai șocant este faptul că au reușit să creeze un șoarece care avea 1% creier uman. David Magnus, directorul Centrului Stanford pentru etică biomedicală crede că adevărata îngrijorare este dacă aceste creaturi vor fi folosite în utilizări periculoase și riscante.

Un experiment care trezește îngrijorări este cel al ingineriei genetice, în urma căruia şoarece ar putea produce spermă umană și ovare, iar prin fertilizarea in vitro ei ar putea deveni părinții unor copii. În 2010, o lucrare științifică de răsunet anunța rezultatele științifice a unei bucăți mici dintr-un deget, găsit în peştera Denisova din munții Altai. Analizele genetice arătau că este vorba despre o nouă specie umană, diferită de omul modern și cel de Neanderthal.

himera -  Misterul oamenilor himeră

În acea perioadă specia noastă s-a încrucișat cu această rasă. Genomul uman are în structura sa mici porțiuni de ADN străin, mărturie a relațiilor complexe cu alte specii umane. Comparând ADN-ul denisovanilor, s-au constatat asemănări cu populația malaeziană, din Papua Noua Guinee și cu aborigenii din Australia. Genomul tibetanilor conține o mică fracțiune ce provine de la altă specie umană și care le conferă capacitatea de a trăi în aerul rarefiat al zonelor montane înalte, unde conținutul de oxigen este scăzut. Această genă denumită EPAS1 se găseşte numai la tibetani.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top