Misterul catacombelor Brailei

Cetatea Ibrailei (Brăilei) datează de după anul 1.538 când aşezarea este ocupată de Soliman Magnificul. De atunci şi până după anul 1.828, vreme de mai bine de 3 veacuri, Brăila devine cea mai importantă aşezare a zonei, cap de pod al intereselor otomane din regiune, cronicarii vremurilor denumind-o „Cel mai avut oraş al acelor vremuri, din toate principatele române”. Aici se va construi o cetate demnă de poziţia ei strategică, aproape imposibil de cucerit, poziţionată pe cel mai înalt loc de pe terasa Dunării, acolo unde creştinii îşi puseseră, înainte de cucerire, mormintele, conform tradiţiei.

De-a lungul timpului s-au construit 5 inele de apărare în jurul cetăţii, fiecare din ele întărit cu şanţuri, primul zid înconjurător având nu mai puţin de 9 bastioane de apărare. Minarete semeţe se înălţau îndărătul zidurilor, fântâni adânci, cu apa limpede au fost săpate, pentru ca Ibraila să reziste cât mai mult, în caz că avea să fie atacată (putând ţine piept unor grupări armate de 10 ori mai numeroase decât cel al apărătorilor).

Şi, din raţiuni diverse, marea majoritate militare (transportul muniţiei, relocarea secretă şi în siguranţă a trupelor, etc.), au fost construite spectaculoase reţele de tuneluri subterane (multe dintre ele atât de încăpătoare încât se putea circula cu trăsura prin ele, şi, mai ales, se spune chiar că există un tunel care trece pe sub Dunăre pe partea cealaltă faţă de oraş), constituind catabombele Brăilei… Acestea reprezentau secret militar şi nu erau dezvăluite populaţiei civile. Şi poate că asta a fost salvarea catacombelor care au scăpat distrugerii ruseşti. De-a lungul timpului cetatea a fost cucerită doar de 7 ori rezistând trecerii tuturor vicisitudinilor.

Dispariţia cetăţii începe cu anul 1.810, când ruşii cuceriseră cetatea, în urma unui accident a sărit în aer pulberăria „… şi n-a mai rămas nimic acolo”. Pulberăria nouă a fost ridicată (sau mutată) pe strada Cetăţii, fiind ulterior folosită ca închisoare. Ulterior, în 1.828, după căderea raialei otomane, ruşii decid dărâmarea cetăţii (pentru a nu mai fi nevoiţi să o recucerească şi altă dată) şi, după 3 ani de muncă, prin folosirea a 3.000 de salahori, cetatea Brăilei a încetat să existe (rămânând doar oraşul şi catacombele).

Porţiuni ale hrubelor se mai găsesc şi în zilele noastre, ascunse la mai bine de 10 metri sub caldarâm, uneori pe două sau trei nivele, în Centrul Vechi al oraşului. Vechea pulberărie de pe strada Cetăţii, unde-şi ţineau mai apoi brăilenii budanele, tunelurile de pe Bulevard, Ştefan cel Mare şi Împăratul Traian sunt cele mai cunoscute amintiri ale acestor catacombe (fără a uita de hruba de sub Grădina Mare). Despre acestea amintesc şi denumirile unor străzi ale Brăilei: Cetăţii, Citadelei, Bastionului şi Fortificaţiei.

Secole la rând, aproape toate bogăţiile care luau drumul Stambulului plecau de aici, din Ibraila. Nu puţini au fost cei care au jinduit după aurul păzit de ienicerii acestei cetăţi. Acesta a fost şi motivul pentru care cetatea a fost atacată de atâtea şi atâtea ori Ioan Vodă cel Cumplit este unul dintre cei care au cucerit Brăila, fără a cuceri citadela, şi cu toate acestea el aminteşte că el a lua „mult aur… şi argint şi bani bătuţi, nestimate şi mărgăritare”. Mihai Viteazul, după un asediu de 3 luni, forţează garnizoana să se predea şi să plece liberă.

Iată ce se scrie despre ceea ce s-a întâmplat: „I-au lăsat să-şi ia cu ei ceva provizii, iar retragerea otomanilor a fost permanent supravegheată de ostaşii lui mihai Viteazul. Mare le-a fost mirarea acestora, când au văzut că, la un moment dat, bărcile turcilor stăteau să se scufunde, de grele ce erau, deşi cei din garnizoană nu puteau lua cu ei decât ceva ale gurii. Se pare că otomanii luaseră cu ei în secret, prin hruba localizată azi în Grădina Mare, care avea ieşire în malul Dunării, o bună parte din tezaurul cetăţii. Au ascuns în păini lingourile de aur, ca să nu poată fi prinşi„. Dar şi aşa, istoricii vremii consemnează că valahii lui Mihai au lua din cetate „un milion de bani de aur şi mare cantitate de provizii”.

catacombe braila - Misterul catacombelor Brailei

Frumoasa îngropată în zid

Există amintirea unei poveşti de dragoste cu sfârşit înfiorător. Un bogătaş grec s-a îndrăgostit nebuneşte de o femeie simplă, ţărancă, şi a cumpărat-o de la tatăl ei pentru a o lua de nevastă. Şi povestea ar fi fost una minunată, uitată prin vremuri, dacă grecul nostru nu apleca urechea la vorbele celor din jur şi să devină nebun de gelozie. Dar el nu a mai ţinut dragoste pentru femeia viselor lui şi a ucis-o ascunzându-i trupul prin zidirea în peretele catacombei de sub casa lui. Aşa s-a născut cunoscuta „Casă cu Stafii” din Brăila.

Timpul a trecut, casa a trecut prin alte mâini şi aşa a apărut blestemul căsătoriilor nefericite, făcând pe fiecare nou cumpărător să renunţe pe dată la ea, amintindu-şi sau trăind clipe nefericite, iubiri spulberate, etc. şi, peste toate acestea, vederea fantomei tinerii ucise de fiecare om ce a trăit în acea casă.

Târziu, aproape de timpurile noastre, casa a devenit azil de bătrâni înfiorând nopţile bătrânilor din azil cu poveştile din vechime sau cu fantoma fetei, apariţie diafană, o mireasă zglobie, plutind parcă de fericire, de colo-colo, prin vechiul salon de dans, devenit între timp salon de azil.

Când s-au făcut lucrări de consolidare la clădirea azilului, a fost găsit şi scheletul fetei, împuşcată în cap. Şi, după ce rămăşiţele fetei au fost îngropate după obiceiurile locului, fantoma fetei a plecat spre creştineasca odihnă. Sau poate că tânguirile mai continuă dar bătrânii nu mai spun nimic.

Comorile din catacombe

Bogăţia Ibrailei a depăşit cu mult putearea timpului de a şterge amintirile. Şi, cea mai celebră poveste în acest sens este cea a marelui industriaş şi filantrop Nedelcu P. Chercea care ar fi găsit în catacombe o comoară de pe vremea turcilor, de pe urma căreia s-ar fi îmbogăţit. De aici şi dorinţa sa de a ridica în centrul vechi al oraşului ctitoria bisericească care îi poartă numele.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns