Misterul călătorilor din viitor

Un vis pe care umanitatea l-a avut din totdeauna a fost să călătorească în timp. Multe persoane cu capacități mediumince susțin că au realizat călătorii în timp.

O tânără englezoaică pe nume Beaumont a uimit lumea științifică prin descrierile pe care le-a făcut referitor la viața vechilor egipteni.

Ea a prezentat cutumele și viața care se desfășura la curților marilor faraoni, susținând că a făcut o călătorie în timp, datorită capacităților cu care este înzestrată.

Călătorii în timp, au făcut și persoane obișnuite. Englezul Schiel a publicat în anul 1893 un articol despre un război care urma să cuprindă toată Europa. El a descris cu lux de amănunt cel de al Doilea Război Mondial.

Contemporanii săi au considerat articolul ca fiind o ficțiune. Din fericire, articolul a fost descoperit după război, iar descrierile de pe câmpul de luptă erau extrem de precise.

Morgan Robertson, scriitor american, a scris un roman cu 14 ani înainte de a se produce catastrofa Titanicului. Acțiunea romanului este similară cu ceea ce avea să se întâmple, 14 ani mai târziu.

În anul 1939, un american din statul Indiana a fost arestat pentru că a scris pe trotuarul din piața centrală, amintiți-vă, de Pearl Harbour. Atacul japonez asupra bazei americane avea să se producă doi ani mai târziu.

În anul 1946, inginerul Emile Drouet a început un proiect care viza construirea unei mașini cu care să călătorești în timp. Din lipsă de bani, proiectul a fost abandonat. În anul 2006, serviciile secrete au recuperat notele și schițele lui Drouet. Se crede că, americanii lucrează la un astfel de proiect.

Alte descoperiri i-au făcut pe specialiști să susțină ideea că vechile civilizații au fost vizitate de călători din viitor. Nu se poate explica prezența unor obiecte sau aparate care au fost inventate după sute sau mii de ani. Ne referim la vaporul care a fost descoperit acum 2000 de ani, lângă o insulă grecească, faptul că împăratul Nero primise în dar o ceașcă din plastic, în ruinele din

Ninive au fost descoperite lentile astronomice, în ruinele din Bagdad, care datează din 226 î.Hr., au fost descoperite pile electrice și lista poate continua.

Toate aceste obiecte sunt expuse în muzee. Cei care le-au adus poate că veneau de undeva din viitor.  În istorie există personaje celebre care cunoșteau totul despre viitor. Scriitorul italian, Dante, vorbește în Divina Comedie despre electricitate și Crucea Sudului, constelație care nu era cunoscută în Evul Mediu.

Papa Sylvestre care a trăit în secolul al X-lea a inventat o orgă care funcționa pe bază de vapori, un cap de robot, orologiul cu pendulă sau paratrăsnetul, înainte de Benjamin Franklin.

În tablourile pictorului flamand, Bosch, întâlnim păsări care seamănă cu avioane. Una din păsări poartă un instrument de măsurare a unghiurilor, goniometru, care va fi inventat trei secole mai târziu.

Swift, autorul cărții Călătoriile lui Guliver, publicată în anul 1726, numește sateliții lui Marte și stabileşte cu exactitate distanța și perioada de rotație.

viitor - Misterul călătorilor din viitor

În anul 1729, scriitorul francez, Tiphaine de la Roche, explică într-o carte principiile fotografierii în culori. Încheiem cu Leonardo da Vinci care a făcut schițe ale submarinelor, aeroplanurilor sau ale scafandrilor.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns