Mistere

Misteriosul tunel din Bucegi

Puțini știu că nemții au avut idealuri înalte cu privire la exploatarea țării noastre. Urme ale drumurilor și șoselelor moderne se mai zăresc și în ziua de astăzi prin diverse zone. Pe lângă aceste fapte cunoscute la modul general, mai există și alte opere ale nemților despre care s-a vorbit atât de puțin motiv pentru care sunt învăluite în mister.

O astfel de construcție este tunelul de la Sinaia si Moroieni, care leagă judeţele Prahova si Dâmboviţa pe sub muntele Păduchiosul. S-a speculat că nemții doreau construirea unui astfel de tunel pentru a scurta distanța dintre Brașov și Târgovişte cu circa 100 de km.

La prima vedere această ipoteză pare una normală, dar povestea se complică cu cât informațiile sunt scoase la iveală. Pentru prima dată, planurile tunelului au fost descoperite abia în 1968 și nemții doreau descongestionarea zonei respective, construind astfel un tunel al cărui beneficiar de drept se numea CFR. Trebuie menționat că lucrările au fost demarate în 1914, moment în care  Castelul Peleș fusese terminat de construit și zona Sinaia era pustie. Tunelul misterios avea un termen de finisaj de doar 28 de luni. Muncitorii erau trimiși la muncă în 3 schimburi de câte 8 ore. Acest fapt caracterizează graba incredibilă a nemților pentru terminarea construirii tunelului de la Sinaia.

S-au realizat doar 400 de metri inclusiv portalurile, cămăşuiala si radierul, fiind executate galerii de baza și de creştet pe 800 m lungime. Apoi lucrările au fost sistate  pentru că s-a declanșat Primul Război Mondial, iar interesul pentru acest punct „strategic” a scăzut considerabil. Timp de 30 de ani nu s-a mai știut nimic despre tunelul nemților, doar câteva speculații s-au auzit prin diverse cercuri, care spuneau că germanii au continuat construirea sa în secret.

tunel sinaia - Misteriosul tunel din BucegiAbia în 1968 s-a efectuat un raport superficial despre acest tunel. Pe secțiunea de 170 de metri, de la intrarea din Sinaia, se putea circula, ceea ce permitea o oarecare folosire. Galeriile de bază și de creștet erau prăbușite și din acest motiv nimeni nu știe ceea ce se găsește acolo. S-a presupus că tunelul avea cu totul altă utilitate decât cea feroviară și că nemții au căutat și au descoperit anumite secrete antice în munte. Mai mult de atât, intrarea în tunel se efectua printr-un pod de lemn, ceea ce pare imposibil ca să fi susținut un vagon gol, dar un tren întreg.

În 1985, intrarea din spre Moroieni a fost aruncată în aer din motive greu de înțeles. Tunelul a rămas astfel învăluit în mister și nimeni nu poate să spună cu exactitate ceea ce se află în interiorul lui și nici adevăratul motiv pentru care a fost construit. Autoritățile române nu sunt deloc interesate în restaurarea și redeschiderea acestui tunel, care după 100 de ani ascunde unul dintre cele mai mari mistere din România.

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top