Spiritualitate

Misterioasele cadouri spirituale pe care spaţiul cosmic le oferă astronauţilor

“Aproape toţi astronauţii au o experienţă spirituală în spaţiu. Partea interesantă este că exprimăm aceasta în moduri diferite. Vorbind cu majoritatea astronauţilor, am observat că am avut experienţe similare, dar reacţia noastră la ele diferă. Spre exemplu Jim Irwin a devenit foarte fundamentalist şi şi-a exprimat experienţa în termeni tradiţional religioşi. Charlie Duke a făcut acelaşi lucru. Alan Bean s-a întors la arta sa şi a devenit un artist Lunar. Eu, Edgar Mitchell, am mers spre filozofie şi ştiinţă, urmărind să înţeleg ce se petrece. Dar noi toţi am avut experienţe similare.” (Edgar Mitchell)

Efectul de cosmizare

În februarie 1971 astronautul Edgar Mitchell a experimentat fenomenul cunoscut sub denumirea de “efectul de cosmizare”, în cursul misiunii spaţiale Apollo 14.

Fiind în spaţiu, E.M. descrie că s-a simţit complet pătruns de un profund sens de conectare universală. Fără nici o avertizare, un sentiment de beatitudine, atemporalitate şi conectare a început să îl pătrundă. E.M. descrie cum instantaneu a devenit profund conştient că fiecare din atomii săi erau în legătură cu fragila planetă pe care o lăsase în urmă, şi pe care o vedea pe fereastră, şi cu fiecare atom din univers.

El descrie că a devenit conştient că Pământul cu fiinţele umane şi cele aparţinând celorlalte specii şi sisteme formau un tot sinergic. Sentimentul pe care l-a trăit cu intensitate a fost acela de euforie, prin simţirea acestei interconectări. Nu era nici primul, nici ultimul care simţea această “cosmică interconectare”.

Aşa cum afirmă E.M.: “în loc să fie o experienţă intelectuală, a devenit o cunoaştere foarte profundă, personală şi emoţională. Aceasta a fost o experienţă atât de profundă, încât m-a dus la un alt mod de a privi lucrurile. Mai târziu am realizat că ceea ce am experimentat ca stare în spaţiu se numeşte samadhi. Aceasta înseamnă că poţi percepe sinteza lucrurilor, dar experimentezi interconectarea lor la un nivel emoţional foarte profund.

loading...

Din acel moment din spaţiu, am înţeles că cosmologia pe care o avem de la ştiinţă, înţelegerea despre noi înşine, cine suntem şi cum am ajuns aici, sunt incomplete şi posibil eronate. A devenit imediat evident că noi de fapt nu înţelegem de ce suntem fiinţe conştiente sau cum se face că suntem fiinţe conştiente. Aceasta a fost ideea de bază pentru care am înfiinţat Institutul pentru Ştiinţe Noesice”.

Edgar Mitchell, ales în cel de-al cincilea grup de astonauţi în 1966, a fost pilot pe modulul lunar Apollo 14 (1971), fiind al şaselea om care a mers pe lună. Rusty Schweikart a simţit acelaşi lucru pe data de 6 martie 1969, în timp ce se afla în misiunea spaţială Apollo 9.

R.S. afirma: “când mergi în jurul Pământului timp de o oră şi jumătate, începi să realizezi că faci parte dintr-un imens întreg. Asta schimbă totul … trăieşti această senzaţie atât de profund încât simţi efectiv ce înseamnă noţiunea de Om“.
Schweikart, la fel ca şi Mitchell, a descris că a simţit foarte clar o conexiune universală, deosebit de profundă. Russell Louis “Rusty” Schweickart a devenit astronaut în octombrie 1963 şi a pilotat modulul lunar Apollo 9, 6 ani mai târziu.

Aterizarea pe lună – o experienţă profund spirituală

Alan Bean şi Jim Irwin au susţinut că aterizarea pe lună a fost o experienţă profund spirituală. Alan LaVern Bean a fost al patrulea om care a mers pe lună, în noiembrie 1969. El a fost selectat de NASA pentru al treilea grup de astronauţi, în 1963, şi a pilotat modulul lunar al misiunii Apolo 12, al doilea modul care a aterizat pe lună (în noiembrie 1969).

Într-un interviu acordat lui Dean Perry, Alan Bean afirma: “M-am simţit mai bine decât m-am simţit vreodată pe pământ. Niciodată nu m-am simţit aşa de puternic. Am simţit că pot alerga mai repede şi că nu voi obosi niciodată.”

James B. Irwin (Jim Irwin) a pilotat modulul lunar în timpul misiunii spaţiale Apollo 15 (1971), fiind al 8-lea om care a mers pe lună. Cartea sa “Să guvernezi noaptea”, descrie experienţa avută în timpul acestei misiuni spaţiale. După ce activităţile de după zbor au fost realizate, Jim a părăsit NASA şi a fondat High Flight, o organizaţie evanghelică, pentru a mărturisi experienţa sa.

Într-unul din interviurile acordate, în care era întrebat “cum este să mergi pe lună?“, Charlie Duke afirma: “pentru mine, este foarte dificil să explic. Este aşa o experienţă unică că nu o poţi compara cu nimic de pe Pământ. Starea de emoţie şi entuziasm pe care o resimţi acolo, cel puţin în cazul meu, este greu de descris. Este o experienţă extraordinară. A fi pe Lună era ca şi cum aveam 5 ani şi experimentam fiecare Crăciun, fiecare aniversare şi fiecare vacanţă dintr-o viaţă într-un singur moment. Eram ca un copil la Crăciun.”

om pe luna 300x209 - Misterioasele cadouri spirituale pe care spaţiul cosmic le oferă astronauţilor

Charles Moss Duke (Chalie Duke) a fost comandantul misiunii spaţiale Apollo 11,find unul din cei 19 piloţi selectaţi pentru al cincilea grup de astronauţi.

 La aterizare, “lumea s-a oprit în loc”

Eugene Cernan afirma că una din amintirile cele mai vii în timpul misiunii Apollo 17 s-a petrecut imediat după aterizare.

El descrie cu pasiune momente de indescriptibilă linişte care au urmat după ce motoarele s-au oprit. Nu ştie dacă au fost fracţiuni de secundă sau secunde, darpărea că “lumea se oprise în loc”. Eugene Cernan a fost comandantul misiunii Apollo 17 în decembrie 1972. El a devenit “ultimul om de pe lună” deoarece a fost cel din urmă care a intrat în modulul lunar după ultima activitate a echipajului pe lună.

A fi în spaţiu generează un sentiment de profundă veneraţie, în cel mai adânc sens al cuvântului, pentru aproape fiecare astronaut Selectat de NASA în ianuarie 1978,Jeffrey Hoffman a devenit astronaut în august 1979 şi a făcut parte din echipajele multor misiuni spaţiale începând cu anul 1985. El este acum profesor de practică a ingineriei spaţiale la Massachusetts Institute of Technology.

În timpul celor 11 ani de carieră ca astronaut, Hoffman a zburat pe navetă de 5 ori, adunând mai mult de 1000 de ore de zbor şi 34,5 milioane de km în spaţiu. Redăm mai jos fragmente din descrierea experienţei avute în spaţiu de Jeffrey Hoffman, apărută în New Scientist magazine, 5 septembrie 2007, numărul 2620.

„Mă uit pe fereastră şi văd că am părăsit cerul albastru al Pământului. L-am lăsat departe în urmă, şi acum suntem înconjuraţi de un spaţiu negru. Foarte negru.(…) O mică împingere cu un deget mă trimite plutind spre fereastră unde văd Pământul dedesubt, departe şi îndepărtându-se foarte repede.(…) Savurez imaginea minunată şi extraordinarul sentiment de a fi fără greutate. Suntem în spaţiu!

„Fiinţele umane sunt remarcabil de adaptabile şi după câteva zile fiecare trece de problemele iniţiale, generate de ieşirea în spaţiul cosmic, şi începe să se bucure de starea de a fi în spaţiu, plutind fără greutate şi privind la lumea de jos şi la spaţiul din jur.

om in spatiu 400x249 - Misterioasele cadouri spirituale pe care spaţiul cosmic le oferă astronauţilor

A fi în spaţiu generează un sentiment de profundă veneraţie, în cel mai adânc sens al cuvântului, pentru aproape fiecare astronaut. Nu este foarte diferit de ceea ce mulţi oameni experimentează pe munţii înalţi. Pe vîrfurile înalte viziunea este expansionată. Mintea se limpezeşte. Însă Spaţiul este mult mai „înalt” decât orice munte, iar mediul înconjurător este necruţător. Devenind conştient că în afara navetei sau a costumului de zbor nu vei supravieţui mai mult de 15 secunde, simţi un fel de ostilitate a mediului. Apoi priveşti în jos spre Pământ şi vezi fineţea (subţirimea) atmosferei planetei noastre.”

Unul din momentele memorabile pe care le-am trăit în spaţiu s-a petrecut când instalam noi magnetometre pe Hubble şi a trebuit să merg până în vârful telescopului, 15 metri deasupra navetei. Plutind între spaţiul negru şi pământ, acesta a fost unul din cele mai spectaculoase momente din zborurile pe care le-am efectuat ca astronaut. Fiind conectat de braţul robotului cu un cablu de oţel inox, i-am putut da drumul câteva momente. Pentru scurt timp am devenit un satelit ce zboară liber în spaţiu. Când m-am întors cu spatele la navetă, chiar am simţit că eram singur în spaţiu.

Pentru mine, cel mai puternic, unic şi memorabil simţământ resimţit la zborul în spaţiu este cel de libertate datorat lipsei de greutate. Este de o savoare de neimaginat. Activitatea mea favorită când aveam pauze în munca de pe navetă, era aceea de a pluti liber şi de a lăsa fiecare muşchi din corp să devină total relaxat, atât de mult încât deseori pierdeam senzaţia de a avea un corp fizic. Aceste experienţe nu erau doar fizice. Aveau dimensiuni psihologice, emoţionale şi chiar spirituale.

Aţi visat vreodată că zburaţi? Ei, în spaţiu puteţi să o faceţi! Lipsa greutăţii, a gravitaţiei vă dă un minunat sentiment de libertate, o abilitate de a face lucruri pe care nici nu vi le-aţi imagina pe Pământ. Bucuria pe care o dă lipsa de greutate resimţită în spaţiu este una din principalele motive pentru care cred că umanitatea are un viitor în spaţiu.

Chiar dacă fiecare zi era plină de activităţi care ţineau de misiunea respectivă, niciodată nu am avut probleme în a găsi timp să privesc pe geam şi să apreciez experienţa extraordinară pe care o aveam. Cu fiecare zi care trecea, observam lucruri, detalii pe care nu le observasem anterior. De fapt, întreaga experienţă din spaţiu se aprofundează şi se maturizează de fiecare dată când revin în spaţiu. Corpul construieşte memorii, şi am observat că la fiecare zbor consecutiv, când motoarele se opresc după lansare şi eu devin fără greutate, simt că îmi continui zborul precedent, fiind deja obişnuit să fiu în spaţiu.”

Sursa: Financiarul

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top