Mistere

Misterioase intamplari de dupa scufundarea Titanicului

Chiar din primele zile, dispariţia Titanicului a fost împânzită de mituri şi legende. Pe lângă cele tradiţionale, la noi au ajuns şi versiuni fantastice.

În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a ieşit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea moartea unui uriaş transoceanic cu numele „Titan”.

Imaginaţia bogată a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de coşmar, care se potrivea cu faptele reale, începând cu numele şi echipamentele vasului şi terminând cu locul, timpul şi cauza catastrofei.

După tragedie, Robertson era considerat „diavol”, geniu negru, prevestitorul nenorocirii. Romanul său a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la publicarea cărţilor. Dar în ziua în care măreţul Titanic îşi începea călătoria, nimeni nici măcar să se gândească la vreun roman-prorocire. Toţi cei care urmau să călătorească pentru prima oară cu vasul-minune se considerau aleşi iar rudele şi fotografii îi priveau cu invidie de pe mal.

Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sorţii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson. Pe măsura ce înainta în lectură, pe marinar îl cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar aceştia deja erau cu un zâmbet larg pe buze. Era într-atât de speriat, încât atunci când vasul se afla în portul oraşului Southhempton, el a abandonat, şi prin asta şi-a salvat viaţa.

De asemenea, în ultima clipă, au refuzat să călătorească încă 55 de oameni. În această listă intra miliardarul John Morgan, deţinătorul ambarcaţiunii, subit declarat bolnav. A refuzat călălătoria şi un mare negustor Wood, a cărui soţie a primit o avertizare anonimă „dacă nu vreţi să vă pierdeţi soţul, atunci faceţi tot posibilul ca să-l răzgândiţi de la călătorie”. Restul care au refuzat au motivat asta prin diferite presimţiri ciudate dar puternice.

loading...

Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani după tragedie) radistul linkorului american „Theodor Roosvelt” primeşte un semnal SOS. Prin zgomotul din căşti răzbătea o voce îngheţată care chema ajutor pentru Titanicul ce se scufunda.
Radistul Llyd Dethmer a crezut că a înnebunit. Însă, pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la ţărm. Cine ştie? Poate într-adevăr, cineva are probleme. Răspunsul a fost foarte scurt şi calm : „la semnalul SOS nu răspundeţi, continuaţi cursul stabilit”. Abia în port căpitanului şi întregului echipaj le-a fost arătat că demult scufundatul Titanic nu avea cum să trimită vreun semnal SOS. Ori radistului i s-a părut, ori cineva a făcut o glumă bună. Însă Dhetmer a găsit straniu faptul că explicaţiile au fost oferite de serviciile speciale şi nu de conducerea maritimă. Aşa că a început cercetările. De la început, din pură curiozitate. Dar s-a adâncit atât de mult încât a ajuns la spitalul cu probleme neuropsihologice. Dar înainte de asta a reuşit să „dezgroape” multe lucruri interesante.

Dhetmer a căutat în arhive rapoartele colegilor săi radişti despre acelaşi lucru care l-a observat şi Lloyd. Anii în care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A făcut un tabel şia observat, că fantomele radioefirului apăreau o dată la şase ani.

În 1978 Lloyd aştepta intenţionat semnalul. Şi a asigurat pe toată lumea că l-a primit. Ce s-a întâmplat în 1984 şi 1990 nu se ştie. Nu există informaţii nicăieri. Însă, în 1996, ziarul canadian „Sun” anunţă despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian „Quebec”.

Unii învăţaţi presupun că „în câmpul întinderii timpului s-a format un semnal-fantomă”, şi că pe el, cică, îl primesc vasele de atâta timp.

O altă categorie de savanţi sunt hotărâţi că SOS-ul a „tăiat” timpul în două. Adică, semnalul putea fi recepţionat şi în 1906, şi în 1900. Dar, din păcate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atât de ieftin şi uzual. Popov l-a inventat în 1895.

Însă, cei mai înflăcăraţi cercetători susţin că şi atunci semnalele era primite, doar că nu de radioaparatură ci de oameni. Mai specificat, de creierele lor. Anume aşa s-ar explica profeţia lui Morgan Robertson şi pesimţirile celor 55 ce-au refuzat călătoria.

Pare un episod de poveste, dar cum altfel de explicat semnalul primit de vasul „Carpatia” şi „Olimpic” la ora 23 : 17? Adică, asta ar însemna cu 23 minute mai devreme decât ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23 : 40…

Daca pana acum toate descoperirile se reduceau la niste semnale-fantome, destul de „nepalpabile”, atunci ceea ce a gasit Carl-Yorgen Huss, capitanul vasului norvegian de pescuit este destul de material.

In ziua de 24 septembrie, 1990, in nordul Atlanticului, la 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au gasit o fata, ce ar arata de 29 de ani, tremurand pe un aisberg. Numele ei era Winnie Cowts.

Capitanul Huss a anutat oficialitatile de fata gasita. Aceasta insa afirma ca s-a salvat printr-o minune de la naufragiul Titanicului si ca este foarte ingrijorata pentru soarta celorlalti calatori…

Pentru aceasta femeie timpul s-a oprit in tragica zi de 15 aprilie 1912, zi pe care o traia emotional atat de puternic de parca nici n-ar fi existat acesti 79 de ani!

Pescarii nu puteau accepta asa ceva. Notiunile lor despre timp erau bulversate si mai mult cu cat autoritatile norvegiene se convingeau ca este complet sanatoasa psihic. insa, o tradau doar hainele. Asa ceva purtau femeile „la moda”, la inceputul secolului. Winnie era complet uimita si nu trada nicio urma de prefacere. Dar cum este posibil asa ceva?

In cautarea raspunsului, expertii au luat legatura cu oficialitatile maritime britanice. Londra a confirmat ca miss Winnie Cowts din Southempton intr-adevar era pe lista calatorilor si s-a aflat pe vapor.

Lucrul cel mai straniu este ca ea nu arata deoc de 108 ani, ci de 29! „E ceva supranatural”, afirmau cei 27 de doctori si invatati ce-au examinat-o. „Se pare ca s-a aflat intr-un fel de conservare a timpului. N-a imbatranit deloc”.

Iar aproape peste un an, la 9 august, 1991, vaporul de cercetari norvegian „Larsson Nayper”, la 365 km sud-vest de Islanda il pescuieste, dupa toate aparentele, chiar pe capitanul E. John Smith!

Nevatamat, dar cutremurat de cele intamplate. Era imbracat intr-o uniforma excelenta, marca „White Star”.

Salvatorii au procedat exact ca in cazul lui Winnie. L-au „predat” pe Smith autoritatilor de la Oslo, care l-au spus la o serie de examinari si teste psihice. Le-a trecut cu brio pe toate. Era perfect sanatos. Atunci cand s-au comparat amprentele din dosarele marinei britanice cu cele ale „reintorsului” a avut loc o foarte mare surpriza. Se potriveau in cele mai mici detalii !

Chiar daca cei doi supravietuitori se simt excelent, autoritatile (nu se stie care) exclud total posibiltatea unui interviu chiar si pana astazi! Toate acestea se fac sub pretextul readaptarii la societate, cei doi inca mai cred ca sunt in 1912.

Peste 3 ani, in 1994 deja, in aproape aceleasi locuri (sud-vest de Islanda, 300-400 km) a fost gasita o fetita de 10 luni, aproape inghetata, dar sanatoasa. De unde s-a luat acest bebelus, care evident ca nu poate sa inoate la o asa distanta de mal? De ce este inca in viata? Copilita plutea pe apa datorita unui colac de salvare apartinand Titanicului.

In cele intamplate e greu de crezut dar totusi cercetatorii acestui caz au gasit in arhive mentionarea necesara despre acest copil.

titanic - Misterioase intamplari de dupa scufundarea Titanicului

Majoritatea marinarilor ce trec prin locurile unde a pierit Titanicul sustin ca vad un vas mare scufundandu-se mereu… Unii zic ca este fantoma Titanicului, altii, putin mai luminati – ca in momentul scufundarii uriasul transoceanic ar fi nimerit intr-un „virtej” al timpului… Oricum, Pentagonul deja a clasificat acest subiect, ca si multe altele : Top Secret.

sursa

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top