Misterioasa lume subterană! Cine a locuit sub pământ în urmă cu mii de ani?

Misterioasa lume subterană! Cine a locuit sub pământ în urmă cu mii de ani?

Arthur Zhemukhov, cercetător rus, anunța în anul 2012, că a descoperit în Munții Caucaz, în apropiere de Baksan, gaura unui tunel rectangular. După acest anunț, echipe de specialiști s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări.

Tunelul misterios

La început, s-a crezut că tunelul nu este foarte adânc. Cei care s-au încumetat să coboare și-au pregătit corzile, dar s-a dovedit că tunelul este mult mai adânc față de cât estimaseră. Adâncimea lui era de 78 de metri.

Ceea ce a atras atenția este faptul că tunelul este de origine artificială. Cavitatea este formată din blocuri de piatră, fiecare cântărind peste 200 de tone și sunt șlefuite printr-o tehnologie de înaltă clasă. Cavitatea pare să fie unică în lume.

Cei care au coborât în interiorul ei nu au descoperit forme de viață sau urme ale oamenilor care s-ar fi retras sau locuit în teribila cavitate.

Întrebările privind cine a construit tunelul, în ce scop și cu ce tehnică s-a realizat rămân fără răspuns.

Convertizor de unde și de radiații

Unii specialiști care au studiat cavitatea au ajuns la concluzia că acesta este un fel de convertizor de unde și de radiații, iar ca vechime are peste 5000 de ani. Cei care au ajuns în fundul tunelului au declarat că au auzit zgomote ciudate, urlete sau voci într-o limbă necunoscută.

Loading...

Misterioasa lume subterană

Studierea civilizațiilor subterane i-a preocupat chiar și pe specialiștii de la NASA. Structuri de origine necunoscută au fost descoperite în Altai, Ural, Sahara, America de Sud. Există texte vechi care prezintă că cei care au locuit aceste locuri au intrat în contact cu populația de la suprafață.

Savantul polonez Ian Paenk susține că sub pământ există o uriașă rețea de tuneluri create cu ajutorul unor tehnologii superioare, necunoscute de civilizația modernă. Savantul crede că asemenea construcții se află nu numai în zona subteran continentală ci și sub patul mărilor și oceanelor. Tunelurile nu sunt doar perforate, ci par arse în rocile subterane, pereții fiind netezi ca sticla.

Ian Paenk a discutat cu minerii care au descoperit astfel de tunelului și care susțineau că acestea sunt locuite de entități misterioase. Huan Moritz, antropolog argentinian, a studiat reţeaua de tuneluri din America de Sud. El a cartografiat o rețea de tuneluri cu o lungime de sute de kilometri.

El vorbea despre un labirint gigantic. Acestea au o secțiune dreptunghiulară și lățimi diferite, iar pereții sunt netezi de parcă ar fi lustruiți.

tuneluri megalitice2

Există camere cu dimensiuni mari, iar în una din acestea a descoperit existența unui mobilier realizat dintr-un material necunoscut care semăna cu o masă și mai multe scaune. În cameră au fost descoperite figuri de dinozauri, elefanți, crocodili turnate din aur.

În alte camere au fost descoperite plăci cu aceleași dimensiuni pe care erau gravate litere. Plăcile aveau aceleași dimensiuni, erau din metal și fabricate după aceeași tehnologie.

loading...

Related posts