Descopera

MISTERELE REÎNCARNĂRII

Ryan, un copil american, în vârstă de zece ani, este convins că a trăit într-o viață anterioară. El a făcut niște declarații tulburătoare.

Totul a început când el avea vârsta de cinci ani, când Ryan, în fiecare noapte, se trezea urlând și susținând că el a trăit o altă viață. Mama sa care era de religie baptistă nu a crezut ceea ce copilul declara, în fiecare zi, nu era posibil. Religia îi interzicea să creadă în reîncarnare. Din cauza religiei sale, a ținut secret acest lucru mult timp. Nu a relatat aceste lucruri nici familiei, nici medicilor.

Într-o zi, când mama citea o revistă despre Hollyood, Ryan a pus degetul pe o fotografie și a susținut că el a fost acea persoană, într-o viață anterioară. Speriată, mama lui Ryan a apelat la unul dintre cei mai mari psihiatrii din SUA.

Ryan i-a povestit medicului că a trăit la Hollyood, a jucat în filme, pronunța mereu cuvântul Rox, s-a plimbat la Paris și în croaziere foarte scumpe și că a avut două surori. Mama sa, împreună cu psihiatrul, au cercetat arhivele de la Hollyood și au descoperit că persoana despre care vorbea fiul său se numise Marty Martin, lucrase la Hollyood. El locuise pe strada Roxbury.

Martin fusese o persoană influentă la Hollyood, avea vapoare scumpe și adora Parisul, unde fusese de mai multe ori. Psihiatrul a contactat-o pe fiica lui Martin care i-a confirmat toate aceste întâmplări, care corespundeau cu ceea ce susținea copilul.

Copilul susținea că Martin a murit la vârsta de 61 de ani. În realitate, pe certificatul de deces al acestuia vârsta era de 59 de ani. După mai multe investigații, psihiatrul a descoperit că vârsta reală la care murise Martin era de 61 de ani.

Un alt caz la fel de interesant este cel al lui Ken. El este jurnalist și lucrează pentru forțele aeriene australiene. Din copilărie a fost obsedat de avioane și aviație în general. În copilărie, susținea că a luat parte la atacurile aeriene asupra Germaniei, explicând cu lux de amănunt tot ceea ce a trăit și suferit în timpul războiului. El a intrat în contact cu un medium care i-a confirmat faptul că el a luptat în război și că murise într-un accident de avion.

Norma Macaulay este o mamă care trăiește cu cei doi fii, Martin și Cameron, la Glasgow. Cameron a susținut că el a trăit într-o viață anterioară într-o insulă numită Barra, împreună cu părinții săi și cele trei surori, într-o casă cu fațada albă. Deplasându-se în insula Barra, mama lui Cameron a descoperit casa în care copilul susținea că a trăi, precum și urmași ai familiei, care au confirmat cele spuse de copil.
Plecând de la această credință buddhistă, care susține că am avut vieți anterioare și ne-am reîncarnat, numeroși specialiști și-au dedicat studiile fenomenului reîncarnării.

reincarnare - MISTERELE REÎNCARNĂRII

Specialiștii susțin că în ceea ce privește trecutul, alte vieți, copiii sunt mai apropiați. Mintea lor nu a fost rescrisă de întâmplările din viața recentă. Adulții care își amintesc de viețile anterioare au suferit de regulă șocuri emoționale care determină aceste flashuri. Fobiile și coșmarurile sunt efectele unor traume petrecute în viețile anterioare. Mai mult, specialiștii susțin că unele semne din naștere sau ticuri, provin dintr-o altă viață anterioară, când subiectul a suferit o traumă.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top