Misterele Pământului – Diavolul din Iakutia

Misterele Pământului – Diavolul din Iakutia

Unele persoane sunt in cautarea misterelor Universului, desi cu un foarte mic succes, in timp ce altele incearca  sa descopere misterele planetei. Nimeni nu stie cu exactitate ce s-a intamplat acum milioane de ani pe Pamant, de aceea gasirea unor urme de viata din acea perioada este o misiune destul de grea.

Descoperirile arheologice sunt cele responsabile pentru scoaterea la iveala a unor lucruri mai putin stiute despre planeta noastra. Un grup de cercetatori rusi de la Fundatia Federala de Geografie au descoperit urmele a ceea ce pare a fi un monstru pe fundul lacului Labinkir din Iakutia, in nord-estul Siberiei.

Traditia vorbeste chiar de o aparitie inspaimantatoare care a existat in zona acestui lac, aceasta aparitie fiind cunoscuta ca Diavolul. Diavolul ar fi bagat in sperieti oamenii locului prin agresivitatea de care dadea dovbada, dimensiunile sale fiind impresionante, el ajungand chiar si la o lungime de 7-8 metri.

In ziua de azi, pe planeta noastra exista chiar si creaturi mai mari decat acest monstru din Siberia, cum ar fi pitonul, ce poate atinge chiar si 10 metri. Chiar si unii crocodili pot atinge aceasta lungime. Nu sunt putine cazurile in care aceste creaturi au atacat chiar si oameni, de aceea legendele siberiene care se vehiculeaza ar putea fi totusi reale. Monstrii subacvatici ne duc cu gandul la niste fiinte speciale si misterioase care ne pun imaginatia la treaba.

Un astfel de monstru poate fi considerat si Nessie din Loch Ness. Desi in cazul monstrului din Loch Ness exista si unele fotografii care ne-ar putea duce cu gandul la felul cum acesta arata, monstrul din Siberia nu are nici o dovada fotografica a existentei sale. El nu a mai fost semnalat in zona de foarte multa vreme. E posibil astfel ca monstrul sa fi fost produsul imaginatiei oamenilor, sau din contra, chiar sa fi existat, dar sa se fi stins din viata, exact cum e si cazul unor specii protejate din rezervatiile naturale.

Apa calda din inghetata Siberie

In cazul in care chiar ar fi existat, exista posibilitatea ca aceasta creatura sa fi fost atrasa de conditiile pe care le oferea acest lac siberian. Lacul Labinkir este unul foarte mare, el avand o dimensiune de peste 60 km patrati. Spre deosebire de acest lac, lacul Snagov este de 10 ori mai mic.

Adancimea maxima a acestui lac este de 80 de metri, iar in ciuda climei aspre, este un lucru cunoscut faptul ca acest lac are o temperatura constanta de 2 grade. Avand in vedere faptul ca lacul are o temperatura constanta, in una dintre cele mai friguroase zone ale planetei, putem spune ca acesta poate fi un loc ideal pentru dezvoltarea unor specii mai speciale de flora si fauna.  

Nu se stie cu exactitate de ce lacul are o temperatura constanta, dar specialistii sunt de parere ca acesta se bucura de numeroase izvoare termale subterane. Tinand cont si de natura vulcanica a solului, putem sa ne facem o idee cu privire la acest lac si de ce el este un loc atat de special. Specialistii de la Fundatia Federala de Geografie au profitat de faptul ca lacul are apa calda si s-au scufundat in apele acestuia.

Ei nu au reusit sa gaseasca nici un mosntru, dar au reusit totusi sa identifice parti ale scheletului unei fiinte necunoscute, ce pare ca s-ar potrivi cu descrierile facute de locanici.

Nessie apare din nou?

Din cand in cand, pe partea cealalta a continentului, monstrul din Loch Ness face valuri. George Edwards este un barbat care si-a dedicat viata studiului monstrului din Loch Ness si dupa spusele sale, se pare ca norocul i-a suras, el reusind sa realzieze o fotografie cu acest monstru, fix inainte de momentul in care acest monstru a disparut din nou in adancuri.

Nimeni nu poate spune daca in aceasta fotografie este chiar monstrul sau doar un sturion, dar George Edwards sustine ca in fotografia realizata de el chiar se afla monstrul mult ravnit.

Un alt barbat care se pare ca a cautat monstrul pentru o perioada de 21 de ani este Steve Feltham. Acesta a declarat ca a reusit in sfarsit sa faca o fotografie acestui monstru.

siberia

Spre deosebire de Scotia, unde exista doar cateva poze neconcludente, specialistii din Rusia au reusit sa obtina scheletul presupusului monstru si au inceput sa-l studieze.

Cu toate ca specia a disparut, ceva a existat in lacul Labinkir, de aceea exista si o analogie intre acest mosntru si cel din Scotia. Expertii nu exclud ca si il alte lacuri de pe planeta noastra sa mai existe urmasi ai unor reptile din specia plesiozaur. Planeta noastra ramane insa o necunoscuta.

 
Dacă ți-a plăcut articolul nostru, nu uita să dai un LIKE paginii noastre de Facebook. Astfel, vei primi toate articolele de Cultură Generală!
 
CATEGORIES
Share This