Descopera

Misterele lumii: COPIII INDIGO NU SE REÎNCARNEAZĂ

Fiecare dintre noi ne-am întrebat dacă există vieți anterioare, ce am fost în acea viață? Semnele din naștere au legătură cu viețile anterioare, dar fobiile și fricile? Cum explicăm fenomenul de deja vu?

Teoria potrivit căreia sufletele umane se pot reîncarna este veche de 3000 de ani.  Deși oamenii de știință nu au putut demonstra încă, posibilitatea unor vieți anterioare, unii sunt totuși de părere că aceasta este o realitate.

Singurii care nu se încarnează sunt copiii indigo. Ei sunt ființe cu totul speciale, pure prin definiție, iar aura lor este în întregime în această culoare. Ei au firi deschise, vesele și iartă ușor. Ei posedă o serie de calități extrasenzoriale pe care nu le pierd pe măsură ce se maturizează.

Ei sunt trimiși din sferele înalte ale Universului, pentru a ajuta oamenii să treacă dincolo de existența pământeană. Specialiștii au prezentat câteva semne care atestă  că am avut vieți anterioare.

            Deja vu

            Sentimentul pe care îl avem că am mai trecut printr-o situație identică, persoane sau locuri cunoscute. Nu putem da explicații de unde avem acest sentiment de cunoaștere.

loading...

            Visăm lucruri foarte exacte

            Vise care se repetă și ne plasează în alte timpuri

            Frici inexplicabile

            În vieți anterioare am suferit întâmplări nefericite, care ne-au marcat inconștientul.

            Personalități multiple

            Specialiștii susțin că este vorba despre o defulare a personalității. Ies la iveală alte personalități avute în vieți anterioare.

            Maladia obsesiv compulsivă

            Facem activități repetitive, însoțite de obsesii. Avem lucruri nerezolvate în viețile anterioare, spun specialiștii.

            Amintiri ciudate

            Copiii povestesc despre lucruri, persoane și locuri, pe care nu aveau cum să le cunoască, dat fiind vârsta lor.

            Pasiunea pentru o anumită cultură

            Există uneori senzația că  există o atracție necondiționată față de istorie, un oraș, cu toate că nu ai cunoștințe vaste în acel domeniu sau nu ai vizitat niciodată acel oraș.

            Semnele de naștere

            Sunt semne ale unei existențe anterioare. Ne-au cauzat moartea într-o viață anterioară.

            Atacuri de panică bizare

            Specialiștii explică aceste atacuri prin interacțiunea dintre o energie reziduală, rămasă dintr-o viață anterioară și prezent.

            Ian Stevenson, reputabil psihiatru american, a făcut un studiu pe 2500 de copii, cu vârsta între 2 și 5 ani. Rezultatele studiului au fost uimitoare.

            Copiii, în mod spontan, povestesc despre niște lucruri sau persoane, cu o precizie uimitoare.

            Este remarcabil cazul unui copil care povestea despre o personalitate, care murise cu 16 luni înainte, ca el să se nască.

            Familia defunctului a fost surprinsă de lucrurile intime pe care copilul le știa despre defunct.

            De regulă, susține Stevenson, copii vorbesc despre sfârșitul tragic al acestor personaje și nu despre morți naturale.

            Persoanele care au amintiri spontane, provin în special, din Sri Lanka, Turcia, Liban și Tailanda. Există o scală care atestă cât de solid este un astfel de caz, în studiul pe care specialiștii îl fac. Declarațiile copiilor despre viețile anterioare Prezența semnelor sau a defectelor din naștere. Comportamente care apar ca similar cu viețile anterioare.

            Distanța dintre familia copilului și cea a persoanei decedate.

            Problema succesiunii lui Dalai Lama a devenit o chestiune de stat în China, dat fiind vârsta și starea de sănătate a acestuia.

copiii indigo - Misterele lumii: COPIII INDIGO NU SE REÎNCARNEAZĂ

            Autoritatea chineză a transmis un comunicat, prin care susține, că nu vor accepta reîncarnarea lui Dalai Lama fără aprobarea lor.

            De-a lungul timpului, Dalai Lama a sugerat  mai multe opțiuni. Fie că este ultima reîncarnare, fie că succesorul său va fi o femeie, fie că-și va alege singur urmașul în timpul vieții, fie se va reîncarna în afara granițelor Chinei.

           Ne aducem aminte că , în 1995, Dalai Lama l-a ales pe Panchen Lama, un copil de șase ani, ca succesor al său.

            Între timp, nu se știe unde a dispărut copilul, iar guvernul chinez, deja, a ales un sccesor al lui Lama, pe care îl vor oficializa drept succesor al acestuia.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top