Descopera

Misterele “izvorului fermecat”. Apa vie ar vindeca bolile si mai ales, ar ajuta la cresterea in inaltime

La Ocoliş, în Munţii Apuseni, comună situată la limita judeţelor Alba şi Cluj, există un izvor despre care se spune că ar avea proprietăţi deosebite. Denumit şi ”izvorul cu apă vie”, acesta ar ”ajuta” la creşterea în înălţime a oamenilor. Povestea datează de aproximativ 20 de ani şi a rămas, între timp, doar o legendă.

Cei care vor să ajungă în satul Runc din comuna Ocoliş, trebuie să urmeze N75, Turda – Cîmpeni. Comuna este la graniţa dintre judeţele Alba şi Cluj şi este situată într-un cadru natural deosebit, cu chei spectaculoase, peşteri, grote şi cătune izolate la poalele Muntelui Mare.
Povestea ”izvorului cu apă vie” de la Ocoliş îşi are ”rădăcinile” în păţania unui tânăr care, după ce a băut apă din fântâna situată în apropierea Cheilor Runcului, ar fi crescut brusc cu câţiva centimetri. Localnicii au pus fenomenul pe seama creşterii naturale a tânărului, dar unii mai curioşi au încercat şi ei apa miraculoasă. Surpriza mare pentru aceştia a fost că şi ei ar fi crescut la fel după ce au băut apa. La fel s-ar fi întâmplat şi cu plantele, care ar fi cunoscut o dezvoltare mult mai rapidă dacă erau udate cu această apă.
Renumele izvorului de la Runc a depăşit curând graniţa comunei şi a ajuns până la Cluj. Un doctor de aici a venit, a studiat şi consumat apa, dar nu a oferit oficial o explicaţie: este sau nu vorba despre ”apă vie”. ”Medicul a dus apa şi a verificat-o în laboratoare pe la Cluj şi a zis că este extraordinară. Sătenii se duc şi acum acolo după apă pentru ceaiuri şi vin şi de prin localităţile din jur, Poşaga şi Sălciua. Locuitorii mi-au zis că medicul era cam ciudat, pentru că mânca Tănăneasă goală şi bea apă numai din izvorul acela”, a spus Ion Crişan, locuitor al satului Runc. Tătăneasa este o plantă medicinală, cunoscută şi folosită încă de pe vremea dacilor. În medicina tradiţională românească este utilizată pentru tratamentul a mai mult de 100 de boli.
O explicaţie relativ ştiinţifică care ar fi rămas de pe urma studiului ar fi următoarea: ”proprietăţile apei de la Runc sunt asemănătoare cu cele ale unui dispozitiv radionic. Acesta, combinând elemente de radionică şi organicitate şi focalizând un flux energetic extrem de puternic încarcă apa în aşa măsură, încât după udarea cu lichidul astfel obţinut, plantele cresc vizibil mai repede”. Între timp, fenomenul a fost uitat, iar apa cu proprietăţi naturale deosebite a rămas doar pentru locuitorii zonei.
”Urma uriaşului” din Cheile Runcului
Tot în Cheile Runcului mai există o curiozitate ”ţesută” prin legende din bătrâni. Este vorba despre ”urma uriaşului”, respectiv o urmă în piatră sub forma unei potcoave de cal de dimensiuni mult mai mari decât una normală. ”Ce ştiu de mic, din poveştile bătrânilor, despre această urmă este că a rămas de pe vremea când uriaşii treceau cu caii din Bedeleu în Cheile Runcului”, a spus Ion Crişan.
Bedeleu este un masiv calcaros situat la sud de zona comunei Ocoliş, la distanţă de câţiva kilometri de satul Runc. Legenda uriaşilor din Apuseni este unul dintre cele mai răspândite mituri despre această zonă a ţării. Familii de uriaşi ar fi trăit în mai multe locuri ale munţilor.
cheile runcului - Misterele “izvorului fermecat”. Apa vie ar vindeca bolile si mai ales, ar ajuta la cresterea in inaltime
Una dintre acestea ar fi fost lăsată să trăiască de către regele dac Decebal cu condiţia să îi păzească comorile. Alţi uriaşi sunt menţionaţi în legătură cu legenda Detunatelor, două masive montane din comuna Bucium. Detunata Flocoasă şi Detunata Goală s-ar fi ”născut” în urma transformării în stană da piatră a doi uriaşi care se luptau cu zânele.
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top