Mistere

Mistere: Decalogul de piatră de la Los Lunas, versiunea prescurtată a celor Zece Porunci

Un alt artefact ciudat care ridică îndoieli asupra originii sale este decalogul de piatră de la Los Lunas, care se află pe Muntele Ascuns din New Mexico.

Bolovanul de bazalt cântărește între 80 și 100 de tone și este inscripționat cu o versiune prescurtată a celor Zece Porunci, cu caractere ebraice printre care apar și unele litere grecești.

Grupul de litere „YHWH”, prescurtarea cuvântului Yahweh (Iehova) apare de patru ori pe această piatră.

Potrivit unor experți, inscripția ar putea avea o vechime de până la 2000 de ani.

Alte analize bazate pe forma caracterelor folosite indică faptul că textul ar fi putut fi scris acum 1000 de ani, oricum cu mult înainte de descoperirea Americii.

Blocul de bazalt era cunoscut indienilor încă din vechime; ei numeau locul cu pricina Muntele Misterelor.

loading...
Piatra este controversată pentru că mulți o consideră pre-columbiană și dovada că triburi semitice (din zona Orientului Mijlociu) au intrat în contact cu populațiile americane și că israelienii s-au stabilit în America.
Unii cercetători afirmă că ar putea fi de origine samariteană.
loading...
2 Comments

2 Comments

  1. El Condor

    3 iunie 2017 at 22:56

    De fapt se va dovedi a fi un fals grosolan , printre putinele litere grecesti intiale „inserandu-se alta scriere pentru inducerea in eroare .

  2. Dan1

    10 iunie 2017 at 19:39

    Am mai citit despre asta şi, dacă nu fac vreo confuzie, a fost sculptată prin anii ’50 (era noastră) la cererea unui grup ocult, ceva.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top