Mozaic

Minune în Postul Crăciunului! Sfântul Nectarie a deschis ochii

Sute de credincioși au mers să se roage la moaştele Sfântului Nectarie, vindecător al bolilor grave.

Însă, când au văzut ce se întâmplă acolo, au rămas înmărmuriţi. Sfântul ar fi deschis ochii şi i-ar fi privit.

Minune dumnezeiască sau iluzie optică? Deşi e mort de aproape un secol, părintele pare încă viu sau cel puţin asta cred oamenii care, de ziua Sfântului Nectarie, au asistat la un moment unic, la Mănăstirea Edina, din Grecia.

O femeie a fost atât de impresionată, încât a făcut totul public. Toată lume aincearca să găsească o explicaţie. Mulţi spun că este foarte probabil că modul în care se reflecta lumina în argint să fi creat o iluzie, scrie A1.ro.

Cine este Sfântul Nectarie

Este aproape singurul Sfant a carui infatisare o cunoastem ” de la propria sa persoana „, infatisare in care i se oglindeste lumina launtrica. Vederea  duhovniceasca este cea care poate descoperi in persoana preasmeritului monah din Egina un mare Parinte al Bisericii, care este impodobit  cu harul savarsirii minunilor.

La sfântul nostru Parinte nimeni nu poate afla numai o parte sau o invatatura unidimensionala, fiindca a fost o personalitate desavarsita si totala, o alcatuire universala la care participa toate aspectele Ortodoxiei, o intruchipare dumnezeiasca a tuturor virtutilor, un suflet cu multe camari, daruit cu prisosinta cu harurile Sfântului Duh, stralucind de cunoastere dumnezeiasca si de stiinta omeneasca.

Sfântul Nectarie a fost de buna seama un carturar si un intelept ierarh, un teolog erudit si un dascal al Bisericii. Dumnezeu insa, daruindu-i harul tamaduirii, care aprinde mai ales evlavia poporului, a dorit ca el sa fie un sfânt popular potrivit cu vremea noastra, dar si un instrument al innoirii credintei secatuite din inimile multora.

Dumnezeu a voit ca unora sa le dovedeasca prin el si prin semne exterioare ca exista, iar altora a voit sa le arate ca Sfântul este o lumina a Ortodoxiei, de vreme ce, cum am spus,  ” inima acestui popor s-a invârtosat ” si in loc sa-L caute in inimile lor pe Dumnezeu, traind in traditia duhovniceasca, ei ” cer semne”. Si in nesfarsita Sa iubire de oameni Dumnezeu le da „semne”. Poporul va fi intotdeauna popor.

Pe Sfantul Nectarie il durea suferinta semenilor si de aceea a cerut de la Domnul Harul tamaduirii. Vindecandu-i insa pe cei ce sufereau de boli fara leac, atat Dumnezeu cat si Sfântul nostru Parinte doreau de la dansii ca dupa tamaduire sa se caiasca si sa-si schimbe viata si sa urmeze voia lui Dumnezeu; acelasi lucru il cereau si de la cei ce aflau ca exista Dumnezeu si ca El ii iubeste pe oameni.Credem, cum am mai spus-o si inainte, ca in conditiile vietii morale si spirituale de astazi nenumaratele vindecari  ale unor boli incurabile sunt predica cea mai  eficienta in randul poporului nostru, care, find „tare de urechi”,  „cere semne”, pe care Dumnezeu i le da.

Sfântul Nectarie nu este doar un sfânt facator de minuni. Nu este doar un doctor fara de arginti. Este si un dascal al celor care vor sa fie izbaviti de necazuri. Este un dascal al rugaciunii, un frate mai mare care vrea sa mergem pe drumul batatorit pe care au mers si altii inaintea noastra. Si au ajuns la lumina…

nectarie - Minune în Postul Crăciunului! Sfântul Nectarie a deschis ochii

Sfântul Nectarie a ramas in inimile crestinilor ca unul dintre marii eroi care au dus crucea suferintei. Prigonit ca episcop de catre alti slujitori ai altarului, el a ramas cu aceeasi inima tânara, cu aceeasi inima plina de nadejde in Dumnezeu: suferintele nu l-au ocolit pâna la sfârsitul vietii. Insa, cu rabdare le-a biruit pe toate.

Si mucenicia nesângeroasa a suferintei l-a transformat intr-un stâlp al Bisericii, l-a transformat intr-un prieten si intr-un ajutor al tuturor credinciosilor care poartà crucea suferintei.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top