Bizar

MINUNE: Icoana Mantuitorului inchide si deschide ochii

O Icoană a Mântuitorului este pictată pe stâlpul din fața altarului din Biserica Nașterii din Betleem.

În iunie 2013, icoana a fost filmată de un pelerin ortodox: „Icoana Mântuitorului este pictată având ochii închiși pe stâlpul din fața altarului și al locului unde a fost ieslea în care El s-a născut, din Biserica Nașterii din Betleem. Recomand celor ce nu cred în această minune să meargă personal să verifice.

Vă spun că anul acesta este pentru a treia oară când ajung la Locurile Sfinte și nu am reușit să văd cu ochii mei faptul că Mântuitorul deschide ochii, oricât de mult m-am apropiat sau m-am îndepărtat de icoană. Am reușit să văd doar mici clipiri, în permanență Mântuitorul având ochii închiși. În timp ce eu filmam cei din jurul meu vedeau icoana având ochii închiși, iar eu observam pe cameră ochii deschiși. Doamne ajută!”, a fost comentariul postat de pelerinul care a filmat Icoana Mântuitorului.

Mai există o icoană a Mântuitorului cu totul și cu totul specială la Celic Dere. În continuare vă prezentăm povestea ei.
Icoana Mântuitorului Iisus a fost adusă la Celic Dere de un soldat rus, pe vremea războiului ruso-turc din anii 1806-1812. Atunci era complet neagră, nu se distingea nimic pe suprafața ei. După zeci de ani, s-a curățat de la sine, dezvelind chipul lui Iisus Hristos.
Nu se știe din ce cauză, dar icoana era neagră complet. Acel soldat i-a spus părintelui că atunci când va vrea Dumnezeu, icoana se va curăța. Au trecut multe generații. Părintele a lăsat icoana la maicile din Celic împreună cu spusele soldatului, iar fiecare maică a transmis la ucenica ei ce se va întâmpla”, explică maica Irina, ghidul sfântului lăcaș.
Spusele soldatului s-au adeverit, iar măicuțele au fost martorele tăcute ale minunii: treptat, pe suprafața neagră a început să apară chipul lui Iisus Hristos. La despărțirea de grupul de călugări din care făcea parte și parintele rus, ostașul a atenționat: „Prin ea se va săvârși o mare minune”.
Nimeni nu știe se se va întâmpla în viitor. Un lucru este sigur, însă: tot ceea ce a spus soldatul, s-a adeverit. Această icoană este rară, puține fiind cele în care Mântuitorul apare cu ochii închiși. „Nu se simte când se curăță. Nu se știe de când datează. Că se va curăța, se știe de la acel soldat. Dar când se va termina, nimeni nu știe. Semnul că cele spuse de soldat sunt reale este că din nimic a apărut chipul Mântuitorului. Se mai spune că la sfârșit, când va fi curățată complet, i se vor deschide ochii”, mai spune maica Irina.
celic dere - MINUNE: Icoana Mantuitorului inchide si deschide ochii
Acum, icoana s-a curățat mai bine de jumătate, de la dreapta spre stânga, chipul lui Iisus fiind luminat până la pometul stâng.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top