Spiritualitate

MIGRAȚIA SPIRITUALITĂȚII AVANSATE S-A FĂCUT CĂTRE DACIA

Vasile Lovinescu este un scriitor mai puțin cunoscut. În anul 1936, o revistă pariziană publica sub pseudonimul Geticus, studiul Dacia hiperboreană. Abia în anul 1993, lucrarea va fi publicată în România, cu numele autorului, Vasile Lovinescu.

Lovinescu a lansat în această lucrare, teoria numită marea migrație hiperboreană, înțelegând prin aceasta o coborâre din indistincția polară primordială în multiplele manifestări secundare ale ciclului.
În decursul mileniilor s-a produs o deplasare a spiritualității avansate, de la nord către sud, din zona polară, trecând prin Grecia, Egipt, spre paralela 45 de grade. În această din urmă zonă, a fost teritoriul ocupat de daco-geți. Acest teritoriu prezintă caractere specifice, care îl singularizează.

Zona sacră era separată de profan prin Dunăre, Tisa și Nistru. Zona are aproximativ forma rotundă.. Cele trei fluvii sunt trei centre de energie, care conferă sacralitate acestei zone.

Cel de al doilea inel al acestei zone este dat de Carpați și Apuseni. În interior este Transilvania, centrul administrativ și spiritual al Daciei. Sacralitatea și spiritualitatea este dominată de paralela 45, care se întinde de la Alpi, până în China.Insula și-a păstrat caracterul latin, cu toate că invaziile popoarelor migratoare au fost multe și devastatoare.

Poetul grec Pindar a afirmat că Apollo, după ce a construit Troia, s-a reîntors în patria sa, de pe Istru, Dunărea, la hiperboreeni.

În lexicul românesc întâlnim cuvinte identice cu cele din sanskrită.

loading...

Agnita = agni = copil
Buda = buddha = cel iluminat
Criș = krishna = cel negru
Deva = deva = divinitate
Vedea = vede = divina cunoaștere
Sandra = chandra = lună
Nadiș = nadiș = canal energetic

Cercetătorii Roxana Cristian și Florin Mihăescu susțin că pe aceste meleaguri se proiectează constelația Dragonului, care corespunde lanțului carpatic, cu capul în platoul Boemiei, corpul, inima, în Carpații noştri și coada în Balcani. Polul ceresc de pe șira principală a corpului Dragonului este proiectat în platoul Transilvaniei, unde se află centrul spiritual.

Triburile daco-getice erau cele mai puternice și se singularizau prin omogenitatea limbii, a tradițiilor și a culturii foarte avansate. Se presupune că Zamolxis a adus nou în practicile spirituale ale dacilor, folosirea camerelor subterane sau a grotelor pentru asceza spirituală, în scopul atingerii nemuririi.

dacia - MIGRAȚIA SPIRITUALITĂȚII AVANSATE S-A FĂCUT CĂTRE DACIA

Adepții lui Zamolxis trăiau ascunși, departe de tentațiile lumești. Ei erau vegetarieni, nu se căsătoreau și refuzau bunurile lumești, pentru a atinge nemurirea. Așa s-a născut mitul hiperborean. Dacia a fost unul din centrele spirituale ale Shambalei. Shambala a fost centrul principal al spiritualității. Insula Șerpilor sau Insula Albă este locul unde a fost templul lui Apollo. Ruinele templului sunt și astăzi vizibile. Apollo se întorcea pe această insulă o dată la nouăsprezece ani, sfârșitul unui ciclu. Muntele Omu sau Osia lumii sau Buricul pământului, este axul central al sacralității românești.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top