Bizar

Meteorologii uimiți de apariția unui cerc negru pe cerul din Anglia

Georgina, o fată de 16 ani, din Leamington Spa, Anglia, a reușit să realizeze fotografia vieții ei. Este vorba despre un inel negru, inexplicabil, care se plimba în voie pe cer ca și cum ar fi fost însuflețit.

Întâmplarea bizară s-a produs în ziua de 11 aprilie 2014, când adolescenta a privit din întâmplare spre cer și a realizat că vede ceva straniu. Atunci a luat telefonul mobil și a imortalizat inelul negru.

Fotografiile au aprins spiritele și numeroși au fost cei care au încercat să găsească o explicație plauzibilă cu privire la inelul care plutea pe cer. Experții în meteorologie sunt de părere că niciun fenomen natural nu poate produce un asemenea inel și că există posibilitatea ca viața extraterestră să fie răspunzătoare pentru ceea ce adolescenta din Anglia a reușit să fotografieze pe cer.

Inelul aduce foarte bine cu un nor de fum, bine definit, care lasă în urma sa o dâră de materie ușor detectabilă cu ochiul liber. În acest sens, au fost cercetate rapoartele incendiilor din ziua respectivă, din zona cu pricina. Ciudat este faptul că niciun incendiu nu s-a produs, fapt pentru care misterul cercului negru de fum devine unul imposibil de elucidat.

O altă teorie, care încearcă explicarea fenomenului straniu, este cea a roiului de insecte. Există voci care susțin că un roi de insecte se face vinovat pentru formarea straniului cerc. Această teorie este puțin bizară pentru că biologii sunt de părere că nicio insectă nu poate zbura chiar atât de sus.

cerc negru - Meteorologii uimiți de apariția unui cerc negru pe cerul din Anglia

Nimeni nu poate oferi o explicație clară cu privire la fenomenul misterios produs pe cerul micuțului oraș Leamington Spa, dar iubitorii acestor fenomene ne aduc aminte că astfel de cercuri au mai fost detectate în Newport, Virginia, în 2009, dar și în Fort Belvoir, Virginia, în 1954.

cercuri negre - Meteorologii uimiți de apariția unui cerc negru pe cerul din Anglia

Este posibil ca aceste inele să apară doar atunci când se îndeplinesc anumite condiții sau pur și simplu să fie vorba despre formarea unor vortexuri temporale prin care se poate voiaja dincolo de spațiu sau timp.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top