Bizar

Margaret Shilling: Urma unui cadavru imposibil de șters după 40 de ani

De aproape 40 de ani, zeci de persoane au încercat să șteargă urmele lăsate de un cadavru găsit la ultimul etaj al unui fost spital psihiatric, astăzi proprietatea Universității din Ohio.

Nici cele mai puternice soluții chimice nu au reușit să scoată pata din podeaua păcatului, devenită mormânt și mărturia unui fenomen tragic.

Athens Lunatic Asylum, Ohio, a funcționat ca spital psihiatric între anii 1874 și 1993. Aici spuneau ”acasă” zeci de persoane cu afecțiuni psihice, după cum erau diagnosticate de către medicii instituției.

Nici astăzi nu este clar dacă absolut toți pacienții erau bolnavi sau erau transformați în bolnavi, cert este faptul că toți primeau tratamente pentru boli ca schizofrenie și tulburări de personalitate. Documentele oficiale arată că în interiorul spitalului se realizau experimente de lobotomie, iar una dintre cele mai folosite metode de terapie era șocul electric.

Aceleași documente arată că cei mai mulți pacienți erau oameni ai nimănui, fie singuri pe lume ajunși în pragul bătrâneții și al nebuniei, fie bolnavi abandonați de familie la porțile spitalului. Este și cazul unei bătrâne pe nume Margaret Shilling, o bătrână surdo-mută , pacient al spitalului, care a dispărut misterios în anul 1978.

Nimeni nu a dat importanță dispariției deoarece era un fenomen normal pentru personalul spitalului. Pacienții se făceau nevăzuți uneori și câte două zile, ascunși pe proprietatea imensă a spitalului, dar întotdeauna se întorceau în camerele lor mai ales pentru hrană. Nu a fost și cazul lui Margaret Shilling.

Angajații spitalului au început să cerceteze locul abia după câteva zile. Cum nu era de găsit, s-a abandonat căutarea bătrânei crezându-se că femeia bolnavă s-ar fi sinucis, ori a fugit din spital. Un angajat responsabil de curățenie a descoperit cadavrul lui Margaret Shilling după 6 săptămâni de la dispariție într-o cameră închisă pe dinafară, aflată la ultimul etaj, unde nimeni nu urca aproape niciodată.

loading...

Femeia a fost găsită goală pe podeaua camerei cu hainele alături, un fapt pe care nimeni nu l-a putut explica, așa cum nimeni nu a putut răspunde la întrebarea de ce nu a fost găsită bătrâna la timp în acea cameră, unde personalul spitalului afirma că deja a căutat.

Cadavrul în stare avansată de putrefacție a lăsat urme pe podeaua camerei, urme care nu au putut fi șterse nici cu cele mai puternice soluții chimice de curățare. Părea că femeia a decis dintr-o altă lume să își lase umbra acolo pentru ceva anume.
În fața unui fenomen bizar, camera respectivă a fost închisă, iar spitalul și-a continuat activitatea. Odată cu închiderea unității medicale și trecere proprietății sub tutela Universității din Ohio, legenda bătrânei Margaret Shilling a rămas și ea moștenire.

Zeci de persoane intrigate de poveste au mers la locul respectiv pentru a investiga fenomenul paranormal, mai ales că rumorile spuneau că uneori se poate zări la fereastră fantoma bătrânei. De menționat este și faptul că în toți acești ani alți și alți oameni au încercat fără succes să șteargă urmele cadavrului, nu doar cu soluții chimice.

S-a încercat chiar și răzuirea locului. Jurnalista Aliston Stine a realizat un amplu reportaj pe tema decesului bătrânei Margaret Shilling. Potrivit dosarului medical suferea de demență senilă, se afla de-o viață internată în spital și avea un fiu care nu s-a interesat niciodată de soarta mamei. Singura explicație pentru faptul că niciodată, nimeni nu a putut șterge urmele cadavrului este paranormală: femeia a lăsat acolo un semn, o dovadă a atrocităților la care erau supuși pacienții de către medicii spitalului. Firul întâmplărilor însă este cât se poate de real și înspăimântător.

Margaret Shilling era surdo-mută, deci victima perfectă pentru că nu putea cere ajutor. Era de asemenea, o ”nebună bătrână” tratată cu droguri și electroșocuri, de care nimeni nu s-a interesat vreodată.

cadavru - Margaret Shilling: Urma unui cadavru imposibil de șters după 40 de ani

Deși autopsia, realizată tot de un medic al spitalului Athens Lunatic Asylum, a dezvăluit că femeia a murit fără să sufere vreun abuz, cercetările ulterioare au dovedit că Margaret Shilling a fost victima unui abuz din partea unui angajat al instituției. Pe terenurile spitalului au fost descoperite sute de morminte fără nume, având o lapidă cu un număr.

Oficial, acei oameni erau ai nimănui și au murit în spital de bătrânețe sau boli, potrivit documentelor oficiale.

Cyd.ro

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top