Hildegard von Bingen a fost fiica lui Hildebert și Mechthild, o familie de edelfrei (nobili care se supuneau numai regelui sau împăratului), ziua și locul nașterii ei nefiind certificate exact de biografii ei. Tatăl ei se se presupune că era Hildebert von Hosenbach.

Al zecelea copil al familiei, Hidegard şi-a primindu-și educația într-o mănăstire benedictină condusă de Jutta von Sponheim. După moartea acesteia, în 1136, Hildegard este aleasă în locul ei, eveniment conform viziunii avute de ea în tinereţe.

În mod repetat Hildegard are conflicte cu starețul Hugo von Disibodenberg, pe motivul refuzului de a practica asceza (meditația) unul dintre principiile călugărilor. Astfel, pentru adepții ei, Hildegard stabileşte reguli de alimentație mai puțin severe, iar timpul de rugăciune și a liturghiilor este scurtat. Conflictul se agravează când Hildegard dorește întemeierea unei mănăstiri proprii, călugării benedictini din Disibodenberg opunându-se vehement.

Hildegard caută sprijinul lui Bernard din Clairvaux (predicator cistercin renumit), pe care Hildegard l-a menţionat din nou în viziunile sale. Cu toate acestea, în anul 1141, Hildegard, cu colaborarea prepostului Volmar von Disibodenberg și a călugăriței Richardis von Stade, pune pe hârtie, în limba latină, viziunile ei teologice și antropologice. Neavând cunoștințe de limbă latină, Hildegard lasă această sarcină altora. Opera ei de bază este Liber Scivias Domini („cunoașterea drumurilor Domnului”) care a fost scrisă într-o perioadă de 10 ani.

Cartea cuprinde 35 de miniaturi deosebite, pe teme teologice, cu scopul de a ajuta la înțelegerea textului. Textul original a dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial, dar la mănăstirea din Eibingener există o copie a documentului din 1939. În timpul unui sinod ținut în Trier, Hildegard primește, în 1147, aprobarea Papei Eugen al III-lea de a-și publica viziunile, cu menţiunea Papei că „Sfântul Duh vorbeşte prin ea”.

Din acest moment, Hildegard devine foarte apreciată de personalitățile vremii, iar între anii 1147 și 1150 primeşte acceptul pentru întemeierea mănăstirii Rupertsberg, pe malul stâng al râului Nahe. Bunăstarea mănăstirii dă ocazia unor noi conflicte, Hildegard fiind criticată că în mănăstire s-ar duce o viață de lux, asta pentru că Hildegard este un cunoscut critic al Ordinului Cerșetorilor (cei ce renunță la toate bunurile materiale), mișcare devenită tot mai populară.

Deoarece numărul călugărițelor mănăstirii crește continu, Hildegard obține în 1165 mănăstirea augustină din Eibingen și întemeiază acolo încă o mănăstire-filială, unde vor fi acceptați toți cetățenii care vor să se călugărească. Astăzi, mănăstirea Rupertsberg nu mai există, fiind distrusă în 1632, în timpul Războiului de 30 de ani.

maestru cosmic - MARELE CUTREMUR se apropie! Profeţia care descrie momentul