Marea Piramidă din Antarctica vizibilă cu Google Earth

Antarctica este o regiune polară din vastul continent acoperit cu un strat gros de gheață Antarctida. Aceasta lume este una misterioasă și acest fapt se datorează stratului extrem de gros de gheață, care i-a împiedicat pe oamenii de știință să descopere o lume de mult pierdută.

Scrierile străvechi susțin că Antarctica a fost cândva o lume înfloritoare, unde diverse civilizații necunoscute și-au dus existența. Aceste legende se confirmă odată cu topirea gheții. Fenomenul de încălzire globală determină ca anul stratul de gheață să devină mai subțire și astfel Antarctica își scoate la lumina zilei secretele.

Totul a început în 2001, când o echipă de medici a fost trimisă în Antarctica pentru a acorda primul ajutor unor oameni aflați în primejdie. Atunci un cutremur puternic s-a produs și a astfel s-au născut numeroase întrebări cu privire la acest ținut.

După ce au început săpăturile în acea zonă, a fost observată apariția unei anomalii magnetice în acea zonă, care s-a răspândit până în apropierea bazei rusești Vostok. Rușii au fost uimiți de fenomen și nu înțelegeau ce se întâmplă.

În anul 2002, un echipaj al unei televiziuni s-a deplasat la fața locului pentru a realiza reportajul secolului. În multe cercuri se vorbea despre faptul că sub gheața din Antarctica s-ar afla mitica Atlantida.

Membrii echipei de filmare au dispărut fără urmă. Armata americană a făcut cercetări și au reușit să recupereze camera de filmat. Aceasta a fost recuperată la 200 de metri de stația McMurdo.

Operatorii reușiseră să filmeze mai multe lucruri misterioase. Arma americană a decis să cenzureze filmul, din motive de securitate națională.

Eugen Gavrikov, ofițer în cadrul armatei ruse, a făcut o serie de declarații cu privire la misterele care se ascund în Antarctica, despre care nimeni nu are curaj să vorbească. Ofițerul rus a declarat că în Antarctica există mai multe structuri bizare, printre care și piramide uriașe.

Cine a construit aceste piramide și cu ce scop? Este limpede că așa cum ne spun textele antice, Antarctica a fost cândva verde și în acest fel s-au putut ridica construcții megalitice.

Marea Piramidă din Antarctica - Marea Piramidă din Antarctica vizibilă cu Google Earth

Până în prezent, această teorie a fost contestată de nenumărați specialiști, pe motiv că nu existau dovezi palpabile. Dar gheața s-a topit atât de mult, încât vârful acestei piramide uriașe se poate vedea cu celebrul program Google Earth. O puteți vedea în detalii cu privire la coordonatele: 73 ° 13’55.09 „S, 71 ° 57’12.98“ W.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns