Descopera

Marea păcăleală: Efectul real al băuturilor energizante asupra organismului

Una dintre cele mai îndrăgite băuturi de tineri sunt cele energizante. Efectul lor asupra organismului este unul dăunător și cu toate acestea, băuturile energizante, sub diferite mărci, nu sunt încă interzise spre a fi vândute. Specialiștii ne mai spun că întreaga industrie nu este decât o mare păcăleală, care duce omul în eroare.

Încă din 1987, an când băuturile carbogazoase au început să apară pe piață, oamenii au fost atrași de efectul pe care se lăudau că îl crează. Conform credinței populare, orice tip de băutură energizantă, trebuie să aducă un aport considerabil de energie organismului. Cel puțin așa sunt promovate, dar adevărul este în totalitate altul.

Fiecare băutură energizantă are propria sa rețetă, dar în general toate conțin cofeină și zahăr. Zahărul nu este tocmai benefic pentru organism și specialiștii ne spun că efectele sale pot produce boli grave precum cancerul sau diabetul. Despre cofeină părerile sunt împărțite. Unii susțin că este foarte bună, în timp ce ceilalți îi scot în evidență doar părțile negative. Pe lângă aceste două substanțe, băuturile energizante mai conțin și taurină sau glucuronolactonă. Ambele substanțe sunt sintetice și în același timp dăunătoare organismului uman.

Despre taurină se crede că oferă energie și forță, dar în realitate are un efect liniștitor asupra creierului. Glucuronolactona poartă aura de legendă în timpul profanilor, crezând că a fost utilizată de guvernul american pe soldații care luptau în Vietnam oferindu-le astfel energie. Povești de adormit copii, sau pur și simplu zvonuri inventate pentru a vinde mai bine băuturile energizante. Glucuronolactona este o substanță periculoasă, despre care s-a vorbim în nenumărate rânduri că trebuie interzisă.

Marea păcăleală

În timp ce fiecare producător își promovează produsele care fiind unele care conferă o energie nebănuită, lucrurile în realitate stau altfel. Publicitatea mincinoasă transmite un mesaj devastator în rândul cumpărătorilor, care asociază consumul băuturilor energizante cu tinerețea, sănătatea și energia. Acest lucru este unul fals, o minciună care conferă acestor cocteilul de substanțe nocive aura de produse sănătoase.

loading...

În esență, acest tip de băuturi, precum și cele carbogazoase, conțin o cantitate impresionant de mare e zahăr. După cum am mai menționat, zahărul este cel care aduce foarte multe kilograme în plus, dar are și efecte devastatoare asupra sănătății. Consumul unei cantități mari de zahăr crește nivelul glucozei din sânge, fapt care duce la producerea insulinei, care contribuie la scăderea nivelului de zahăr din sânge. În acest fel se provoacă un cerc vicios, după consumul unui energizant, organismul are imediat nevoie de un altul ți tot așa.

bauturi energizante - Marea păcăleală: Efectul real al băuturilor energizante asupra organismului

Consumul ocazional, în cantităţi moderate, de băuturi energizante nu reprezintă neapărat un risc pentru o persoană sănătoasă, dar chiar şi aşa trebuie să fii atent şi să citeşti ce scrie pe cutie înainte să o dai peste cap. Cantităţile de cofeină, taurina, zahăr şi alte substanţe variază de la o băutură la alta.
În locul unei cutii cu energizant caută cauzele stării de oboseală şi lipsei de energie de care vrei să scapi. Poate că un somn bun, o dietă sănătoasă, mai puține ore de muncă şi mai multă relaxare vor avea un efect mai bun şi pe o perioadă mai lungă decât băuturile energizante.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top