Take a fresh look at your lifestyle.

Marea minciună în care trăim! Istoria, o poveste clădită pe controverse

Omului îi place minciuna, îi place să fie minţit. Spune cuiva un lucru adevărat! Spune-i direct tot ce crezi nedemn şi urât din gândul şi fapta sa. Vei culege imediat ura şi dispreţul. Spune-i minciuni plăcute care să-i satisfacă închipuirea de sine, spune-i vorbe goale, dar catifelate, şi vei culege sigur dragostea şi preţuirea sa. (Ernest BerneaÎndemn la simplitate)

Lumea din care facem parte este o mare minciună. Istoria la fel. Dacă aruncăm o privire succintă asupra unei cărți de istorie și comparăm faptele relatate cu descoperirile realizate de-a lungul timpului, vom spune că ceva, cumva, nu se leagă. Și nu se leagă deloc, dar pentru pacea noastră interioară, acceptăm varianta cea mai simplă, chiar dacă aceasta a fost clădită pe minciună.

Bilele Ottosdal – Sferele lui Klerksdrop

Bilele Ottosdal sunt niște artefacte speciale. Ele au fost descoperite în urmă cu câteva zeci de ani și au ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la originea lor. De ce? Pentru că au o vechime de peste două miliarde opt sute de mii de ani. Cărțile de istorie ne învață că în acea perioadă nu exista ființă inteligentă pe Terra, dar cu toate acestea, bilele au fost fabricate dintr-un aliaj de nichel-pirofilita. Pentru că ceva nu se lega și întreaga teorie evoluționistă trebuia rescrisă, oamenii de știință au ajuns la concluzia că aceste sfere au fost produse de natură.

Problema cea mai mare este că natura nu poate produce un asemenea aliaj (nichel-pirofilita) și chiar dacă ar fi putut de ce l-a produs doar într-un singur loc, sub forma unor sfere, cu 2.800.000.000 de ani în urmă?

Urme și încălțăminte

Am fost mințiți că suntem cea mai puternică civilizație din câte a existat pe Terra. Cea mai avansată și cea mai pricepută. În acest context, încălțămintea umană a apărut pentru prima dată, în urmă cu aproximativ 12.000 de ani. Cei care au trăit înainte de această epocă erau oameni nedezvoltați de tipul omului de Neaderthal.

O altă minciună pe care oamenii de știință o servesc cu mândrie publicului larg. William Meister, a descoperit în Antelope Springs – Utah (SUA), urme ale unor ființe umanoide, care, culmea, purtau pantofi. Interesant este faptul că aceste urme de încălțăminte au o vechime de peste 500 de milioane de ani. De aici deducem că în acea vreme, pe Terra, a existat o civilizație, la fel de avansată ca a noastră, care se încălța. Poate că pare un lucru banal, dar minciuna este impresionant de bine construită.

Loading...

Astronauții antici

Pe această temă s-au scris numeroase articole. Descoperirile realizate în diverse părți ale globului, demonstrează, fără doar și poate, că în trecut au existat astronauți și nave spațiale, la fel ca în ziua de astăzi.

Un prim exemplu este sculptura descoperită la Toprakkale, Turcia. Aceasta înfățișează o navetă spațială comparabilă cu o rachetă NASA.

Artefactul Toprakkale

În Kimberleys, Australia, au fost descoperite mai multe picturi care înfățișează astronauți dintr-o altă epocă. Aceste pictograme au o vechime de peste 5000 de ani. Este limpede că autorii acestor opere de artă au văzut astronauții, după care i-au pictat. Dacă aceștia au fost de origine terestră sau nu, este aproape imposibil de spus.

Oamenii și dinozaurii

O altă poveste controversată este cea a oamenilor și a dinozaurilor. Cărțile de istorie ne spun foarte clar că oamenii nu aveau ce să caute pe Terra în perioada în care au existat dinozaurii. Artefactele descoperite, contrazic acest lucru din temelii.

Lussac-les-Chateaux – Franţa , în anul 1937 au fost descoperite o serie de graffiti , în care apar : dinozauri alături de bărbaţi, femei şi copii , ce poartă îmbrăcăminte asemănătoare celei din ziua de azi : fuste, pantaloni, încălţăminte şi chiar şepci ! Vechime – 40 000 de ani!!!

Figurinele Acambaroro

Acambaro – Mexic , au fost descoperite 32 000 de piese în care apar figurine cu oameni vânând și chiar călărind dinozauri! Oare cum este posibil?

Seria minciunilor poate continua!

Seria minciunilor poate continua, pentru că mai există numeroase alte artefacte care contrazic în totalitate cărțile de istorie. Întrebarea nu este de ce suntem mințiți, ci, de ce nu deschidem ochii ca să realizăm că trăim într-o bulă, asemănătoare cu un Matrix, din care suntem incapabili să evadăm. Această bulă este construită pe minciună și culmea este că cei mai mulți dintre noi o acceptă, fără să-și pună prea multe întrebări.

loading...

Comentariile sunt închise.