Marea Ciumă din Londra, 100.000 de oameni uciși în 18 luni

Marea Ciumă din Londra, 100.000 de oameni uciși în 18 luni

Marea Ciumă din Londra, care a avut loc în 1665, și-a împrumutat numele de la Marea Ciumă din 1625. Între cele două mari ciume din secolul al XVII-lea au mai existat și alți ani marcanți de cumplita epidemie, printre care 1640, 1646 și 1647. Se estimează că în timpul ciumei din 1665, circa 100.000 de londonezi au murit în doar 18 luni.

Marea Ciumă din Londra

Cărțile de istorie descriu această epidemie precum una marcantă pentru istoria omenirii. Numeroase au fost țările care s-au confruntat cu ciuma, dar Marea Ciumă din Londra a fost de-a dreptul șocantă atât pentru istorici, cât și pentru posteritate.

Una intre cele mai stranii descoperiri, s-a produs în 2012, când s-au început săpăturile pentru construcția Crossrail, o linie de tren lungă de 117,5 km, care străbate Londra de la est la vest. Săpăturile acestea, i-au ajutat pe specialiști să înțeleagă numeroase aspecte, care au ținut de timpul în care Marea Ciumă din Londra omora oameni neîncetat.

În 2012, arheologii au descoperit o groapă comună în apropierea stației Liverpool Street, acolo unde nu mai puțin de 30.000 de londonezi au fost înhumați între anii ciumei. Numeroase elemente au putut fi stabilite, după ce această groapă comună a fost analizată.

1665, anul Marii Ciume

Primul marker descoperit și analizat a fost momentul în care Marea Ciumă din Londra a avut loc. În 1665, o boală necruțătoare lovea Londra, loc în care 100 000 de persoane, adică un sfert din populația orașului la acea vreme, a murit în decursul a doar 18 luni. Boala ucidea fără nicio reținere, iar străzile din Londra erau pline de cadavre.

Marea Ciumă din Londra

Un al doilea element extrem de interesant a fost că toate cadavrele au fost înhumate în aceeași zi. Singura problemă este că până în acea zi, Londra era împânzită de cadavre, ceea ce conferea un peisaj dezolant.

Toate aceste cadavre au fost îngropate în sicrie de lemn. Sicriele erau confecționate dintr-un lemn extrem de subțire, ceea ce demonstrează presiunea care a fost pusă pe tâmplarii vremii. Probabil că au fost obligați să muncească zi și noapte pentru a realiza cosciuge pentru toți morții din Londra. O munca impresionantă, putem spune.

Marea Ciumă din Londra, moartea pe străzi

Unii dintre autorii vremii s-au delectat pur și simplu cu moartea, care se afla la orice colț de stradă în Londra. Aceștia au descris acest aspect macabru cu lux de amănunte și poate că dacă la vremea respectivă aceasta era o normalitate, în ziua de astăzi este un lucru șocant.

Unul dintre cei mai prolifici scriitori, care a descris numeroase scene groaznice din timpul Marii Ciume din Londra, a fost Daniel Defoe (1660-1731). În 1665, Defoe avea doar 5 ani, motiv pentru care și-a bazat descrierea pe poveștile pe care le-a auzit în sânul familiei sale. De asemenea, s-a inspirat din jurnalul unchiului său Henry Foe.

Defoe a scris despre un bărbat, care mergea plângând, după o căruță în care se aflau cadavrele soției și ale copiilor săi.

În căruță erau 16 sau 17 trupuri, unele erau înfășurate în pânze, în timp ce altele doar în niște zdrențe. Altele erau aproape despuiate, iar atunci când erau aruncate din căruță, se desfăceau zdrențele și cadavrele cădeau dezbrăcate printre celelalte.

În august 1665, diaristul Samuel Pepys se întorcea spre casă, când a avut parte de o sperietură foarte mare.

Spre marea mea tulburare, am dat peste un cadavru, peste un om mort de ciumă, pe o alee îngustă, la capătul unei scărițe cu câteva trepte. În viitor o să am grijă să nu mai întârzii atât de mult pe străzi, și-a spus bărbatul.

După descrierile lui Defoe, peisajul era unul sinistru. Cel mai dramatic lucru era că nimeni nu putea face nimic cu privire la ciumă. Oamenii asistau neputincioși, cum boala ucide copii, adulți și bătrâni, fără milă.

Respectarea morților

Chiar dacă situația din acele vremuri devenise insuportabilă și provoca dramă, londonezii și-au respectat morții. Descoperirea sicrielor din zona Liverpool Street demonstrează faptul că autoritățile au avut grijă să le ofere respectul cuvenit morților. Cutuma înmormântării a fost întocmai respectată și morții au fost puși în sicrie de lemn și mai apoi înmormântați cum se cuvine. În asemenea situații se putea apela la metoda gropii comune, dar niciodată nu s-a pus problema de așa ceva.

Marea Ciumă din Londra

În esență, sentimentul cu care ai putea rămâne atunci când ai analiza descoperirea sicrielor din Liverpool Street, este că haosul domina capitala Angliei. Însă lucrurile nu s-au petrecut întocmai, pentru că rigurozitatea cu care s-a realizat înmormântarea decedaților denotă o ordine născută dintr-o experiență anterioară. În acest caz, mai multe experiențe anterioare, pentru că ciuma a lovit Londra în mai multe rânduri.

Cutiile acestea ne reamintesc să suntem singura specie de pe Terra care își îngrijește morții cu atâta rigurozitate. Marea Ciumă din Londra va rămâne una dintre cele mai mari pandemii care a lovit nu doar capitala Angliei, ci întreaga Europa.

Care a fost cauza ciumei?

Cauza producerii ciumei negre a fost o bacterie numită Yersinia pestis. Această bacterie produce, astăzi, ceea ce numim pesta sau ciuma bubonică. Aceasta apare, în special, în zonele rurale, acolo unde sunt animale contaminate. Boala care a făcut peste 30 de milioane de victime a fost declanșată de către șobolanii infectați, care au fost transportați pe vapoarele care veneau din Asia.

Alți cercetători sunt convinși că epidemia a fost declanșată de un virus hemoragic, tip Ebola. Boala se transmitea de la o persoană la alta, la fel ca și Ebola. O altă epidemie de ciumă a fost înregistrată în bazinul mediteranean, în perioada 541-767. Documentele vremii descriu faptul că în 91 de zile, ciuma s-a extins pe un teritoriu de 385 de kilometri pătrați.

Cercetătorii care susțin că boala este un virus de tip Ebola, își bazează ipoteza pe faptul că, în secolul al XIV-lea a fost instaurată carantina. Persoanele bolnave au fost izolate la distanțe mari de cele sănătoase.

Marea Ciumă din Londra

A fost momentul în care epidemia s-a diminuat și numărul morților a scăzut. Cercetătorii susțin că virusul se transmitea de la o persoană la alta și că se produceau mutații ale unor gene care asigurau imunitatea organismului.

Nu știm care dintre ipoteze este cea exactă, însă putem spune că epidemia a fost oprită prin instaurarea carantinei și nu prin omorârea tuturor șobolanilor.

Marea Ciumă din Londra, neputința vindecării

Medicii vremii erau depășiți de situație. Unii recomandau să dormi pe partea dreaptă, pentru a proteja ficatul, alții recomandau esențe din rășină sau chiar fecale. Mulți s-au îndreptat către religie, în speranța că vor fi ajutați să supraviețuiască, însă, totul a fost în zadar.

Soțiile refuză să-și mai îngrijească soții, mamele copiii. Igiena publică lipsea, iar foametea începea să-și spună cuvântul. Este o stare de haos. Cadavrele sunt aruncate în gropi comune sau în fundațiile caselor. Toți credeau că este o pedeapsă divină.

Ciuma neagră se extinde și în Franța, acolo unde apar mișcări puternice împotriva bisericii, care este neputincioasă în fața acestei tragedii. Casele în care au fost bolnavi sunt arse, inclusiv persoanele care mai locuiau în aceste case și erau sănătoase. Evreii erau considerați responsabili de această epidemie și erau uciși.

În fața acestei catastrofe, Europa își pierduse moralitatea, credința. Epidemia a durat patru ani și a decimat o treime din populația Europei.

Un costum ciudat

Leacul pentru stoparea Morții Negre nu a fost descoperit în acele vremuri, dar medicii din dorită de a vindeca oamenii, dar și de a se proteja au apelat la un costum ciudat. Nu se poate spune cu exactitate la ceea ce s-au gândit doctorii din acele vremuri, dar cu siguranță că acest costum, format din elemente stranii, este de-a dreptul fascinant și ciudat.

Marea Ciumă din Londra

Astfel costumul era format din următoarele piese: pălărie, cioc de pasăre, lentile roșii, o pelerină neagră, pantaloni din piele și un toiag din trestie de zahăr.

Pălăria: În secolul al XIV-lea fiecare medic purta o pălărie. În acele vremuri medicii credeau că o pălărie mare ține la distanță bacteriile.

Mască cu cioc de pasăre: Ciocul de pasăre era umplut cu oțet și diverse substanţe chimice urât mirositoare. Nu se cunoaște motivul pentru care s-a apelat la această mască. Probabil că atunci când medicii intrau în contact cu un corp în descompunere mirosul era ținut la distanță astfel.

Lentilele roșii: Se credea că lentilele roșii produc imunitatea față de anumite boli.

Hainea neagră: În general această haină sau pelerină era unsă cu grăsime pentru a se crea un strat protector între mediul înconjurător și persoana care o purta.

Pantalonii negri: Ca și haina, pantalonii erau unși cu grăsime şi astfel medicul era în siguranță în fața maladiei.

Trestia de zahăr: Această alegere este de-a dreptul interesantă pentru că se presupune că toiagul era folosit pentru întoarcerea cadavrelor.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)