Mistere din Romania

MARAMUREȘUL VESEL DINCOLO DE MOARTE

Pentru maramureșeni lemnul înseamnă viață. Casele, bisericile, uneltele și nu în ultimul rând, crucile sunt realizate din lemn. În anul 1935, Stan Ioan Pătraș a cioplit primul vers al unui epitaf pe cruce. Din acel moment, viața săpânțenilor a intrat în nemurire fiind imortalizată cu dalta, pe lemnul crucilor.

Cimitirul din Săpânța este o carte a vieții. Pătraș a făcut ceea ce altcineva în lume nu a mai reușit. Cimitirul este un spectacol de culoare, vesel. Poate că toate acestea vin de la daci. În concepția populară românească, moartea este ultimul anotimp, iarna vieții.

La încetarea din viață a unui român, se trag clopotele de trei ori pe zi. Membrii familiei poartă haine negre. Femeile au părul despletit, bărbații sunt nebărbieriți. Mortul este așezat într-un sicriu, I se închid ochii pentru a nu vedea jalea din jur, oglinzile se întorc cu fața la perete.

Pentru că moartea este o amenințare universală, în jurul acesteia au fost create multe superstiții. Pe teritoriul Spaniei a fost descoperit un mormânt care are o vechime de 350000 de ani. Oamenii din acea perioadă aveau concepția despre viața de apoi, considerând că mortul avea nevoie de obiectele lui.

Srămoșii noştri considerau că mortul trebuia să aibă haine noi. Spiritele rele nu îl mai recunoșteau, lăsându-l să treacă în lumea de dincolo. În urmă cu aproape 4000 de ani, în Asia, cadavrele erau considerate malefice și ca urmare erau distruse. Cei care realizau acest lucru trăiau în afara comunităților și nu trebuiau să aibă contact cu restul populaţiei.

Corpul neînsuflețit era spălat cu urina unui taur alb. În cazul în care un membru al familiei atingea cadavrul, acesta trebuia să se purifice într-o baie de urină și să soarbă din ea pentru a se purifica. Cadavrele erau așezate pe movile pentru a fi devorate de vulturi.

loading...

Indienii din America de Nord uscau cadavrele și le ridicau în copaci, pentru a permite naturii să le descompună. Vikingii aveau un ritual al înmormântării care includea incinerarea corăbiilor, cailor și a familiei.

Romanii aveau obiceiul ca cel mai bătrân membru al familiei să stea lângă cadavru pentru a inhala ultima suflare a mortului. Perșii, sirienii și babilonienii păstrau cadavrele în ceară sau miere. Haitienii își afumau morții și îi atârnau pe pereții casei.

Despre cartaginezi se spune că își mâncau morții. Tibetanii practică înmormântarea cerească. Cadavrele sunt lăsate în aer liber pentru a fi devorate de păsări. În Suedia, un biolog are o practică inedită. Cadavrele sunt congelate la -18 grade Celsius, apoi sunt introduse în azot lichid și supuse unor vibrații care le vor transforma în pulbere.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top