Descopera

Mâncarea viitorului. Iată cum ne vom hrăni peste câțiva ani!

De-a lungul timpului, omul a încercat să-și extindă cunoștințele în toate domeniile. Un domeniu important, care a luat amploare în ultima sută de ani, este cel culinar. Se poate spune că mâncarea a evoluat odată cu omul și dacă acum câțiva zeci de ani hrana artificială părea desprinsă doar din cărțile științifico-fantastice, în viitorul apropiat poate să devină o banalitate.

Pentru că numărul locuitorilor al Pământului este într-o continuă expansiune, iar alimentele devin din ce în ce mai puține, futurologii au efectuat diverse previziuni despre cum poate arăta mâncarea viitorului.

Păsările inconştiente

În 2002, Andre Ford , un student la Facultatea de Arhitectură a Royal College of Art din Marea Britanie, a atras atenția opiniei publice cu privire la problema creșterii puilor. Ford a propus trecerea la un stil de agricultură inconştient, prin crearea crescătoriilor unde puii nu ar mai avea cortex. Musculatura puilor ar fi stimulată pentru a crește cu ajutorul șocurilor electrice. Animalele nu ar putea fi conectate la niște tuburi, iar sângele lor ar putea fi folosit pentru ca instalația să funcționeze.

Chiar dacă acest sistem de creștere al puilor pare o utopie, Ford susține că astfel animalele de consum nu ar mai fi conștiente, nu ar mai suferi și nici nu ar mai fi stresate. Chiar dacă această propunere pare atât de stranie este posibil ca viitorul să fie și mai sumbru de atât.

Alimente sub forma unui plasture

loading...

Aceasta ar putea fi o invenție impresionantă. Un plasture, în care se pot include nutrienții de care ar ava nevoie un om într-o zi, ar putea suplini modul clasic de hrănire. Plasturele trebuie să fie dotat cu un microcip care joacă rolul de catalizator. În funcție de oră, dar și de greutatea fiecăruia, microcipul livrează cantitatea de hrană optime pentru respectivul organism. Conform estimărilor, această tehnologie va fi disponibilă începând cu anul 2025.

mancare plasture 300x187 - Mâncarea viitorului. Iată cum ne vom hrăni peste câțiva ani!

Deșeuri transformate în produse alimentare

În 2009, oamenii de știință au anunțat că sunt gata să dezvolte un proiect prin care să transforme deșeurile în alimente. Este posibil ca în viitorul apropiat să găsim în magazine hrană produsă din deșeuri.

Alimentele care pot fi inhalate

Anul trecut, David Edwards a inventat un dispozitiv numit Le Whif. Acesta scoate în evidență mirosul de ciocolată și conform celor care l-au folosit, reduce pofta de mâncare. Norman Aiken, un bucătar canadian, a îmbunătățit invenția și a creat un dispozitiv în care se introduce supa, iar cu ajutorul ultrasunetelor este transformată în vapori. Aceşti vapori sunt inhalați și astfel nutrienții ajung în organism.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top