Take a fresh look at your lifestyle.

Mănăstirea Meteora, lăcașul îngerilor din Grecia

Există un loc în care Dumnezeu a clădit munții aidoma unor stâlpi care parcă susțin cerul. Acest loc se numește Meteora. În limba greacă, meteora înseamnă suspendat în aer.

Oamenii au completat arta naturii construind în acest loc unele dintre cele mai frumoase mănăstiri din lume. În secolul al IX-lea, un grup de ermiți și-au cătat refugiul în grotele greu accesibile de la Meteora, la înălțimi de 550 m.

În secolul al XII-lea este atestată prima comunitate monastică. Sfântul Athanasios va aduce de la Muntele Athos, în anul 1344, un grup de călugări și pune bazele unei mănăstiri cu hramul Theotokos. Până la finele secolului al XIV-lea, vor fi ridicate 24 de mănăstiri la Meteora.

Fiind greu accesibile și ferite din calea turcilor, multe valori ale culturii grecești au fost adăpostite în aceste mănăstiri. Accesul la aceste mănăstiri se făcea cu ajutorul frânghiilor.

Ca să fie construită una dintre cele 24 de biserici, au fost necesari 22 de ani pentru a transporta materialele de construcții în vârful stâncilor.

Loading...

Megalo Meteoro

Este cea mai mare mănăstire și a fost construită în anul 1388 de către Sfântul Athanasios. Mănăstirea a fost extinsă grație efortului țarului sârb Simeon Uros, care după ce și-a donat toată averea mănăstirii s-a călugărit. Craniul său se află la Megalo Meteoro.

Mănăstirea Meteora adăpostește peste 640 de manuscrise, adevărate comori ale ortodoxiei. Ca să ajungi la mănăstire trebui să urci 140 de scări săpate în piatră.

După Muntele Athos, mănăstirile de la Meteora sunt cel mai important centru monahal ortodox. Peisajul este fascinant. Există peste 1000 de stânci înalte și abrupte, care parcă exprimă greul drum către Dumnezeu.

Meteora este în totalitate un pământ sfânt, loc sfânt zidit și păzit de Dumnezeu, pentru că acolo s-a sfințit fiecare stâncă, fiecare piatră, pentru că mulți cuvioși asceți și martiri s-au rugat și s-au îndumnezeit pe stâncile acestui loc.

meteora

Neagoe Basarab, Vasile Lupu au contribuit cu bani la construcția acestor mănăstiri. Maria de Mangop, cea de a doua soție a lui Ștefan cel Mare, a dăruit un epitaf cusut cu fir de aur, asemănător cu cel de la mănăstirea Putna.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, 18 din cele 24 de mănăstiri au fost avariate. În prezent, doar șase dintre acestea mai sunt funcționale. Din cauza numărului mare de turiști, peste un milion pe an, mulți călugări au ales să se retragă pe Muntele Athos.

loading...
S-ar putea să-ți mai placă și