Descopera

LUNGUL DRUM DE INIȚIERE A LUI BUDDHA

Siddharta Gautama sau Buddha, a fost un prinț care a renunțat la tron și a plecat în căutarea adevărului. În traducere, Buddha înseamnă iluminare. El s-a născut în secolul al VI-lea î.Hr., fiind contemporan cu Socrate, Confucius. Tradiția indiană spune că o dată la 2500 de ani se naște un Buddha.

Mama lui Budhha a fost regina Maya care la șapte zile de la nașterea lui Buddha a murit. Legendele spun că după nașterea unui astfel de Om, ea își terminase ca mamă misiunea pe acest pământ.

În India, în lumea orientală, este obișnuit ca o persoană să-și înceapă educația la opt ani. Aceasta ține până la vârsta de 20 de ani. Următorii treizeci de ani, persoana îi rezervă familiei și copiilor, iar la vârsta de cincizeci de ani, persoana se retrage într-o pădure unde meditează și ajunge la o plenitudine psihică.

Duce o viață de ascet și de practici religioase, după care face mai multe călătorii, în care va împărtăși cunoștințele acumulate. Buddha a trecut foarte repede prin aceste etape, pentru a înțelege Originea Universului. La 16 ani se căsătorește și are un fiu, pe nume Rahula.

A considerat că e momentul să renunțe la tron, pentru că aveau un fiu moștenitor, care putea să-i ia locul. Renunță la viața confortabilă pe care o ducea și pleacă în marea călătorie, pentru a afla ce este suferința, boala, bătrânețea, moartea.

Îmbracă niște haine vechi, se rade în cap și pleacă spre cea mai apropiată pădure. La acel moment brahmanismul era format din mai multe secte, fiecare având propria doctrină despre viață. Unele secte mergeau la extremă cu principiile lor. Oamenii stăteau dezbrăcați în cea mai mare căldură, se hrăneau numai cu ierburi.

loading...

În acele vremuri erau doi brahmani celebrii prin spiritualitatea de care dădeau dovadă. Erau adevărate autorități în religie și metafizică.

Buddha decide să le urmeze învățăturile. Începe să practice yoga, care este considerată a treia etapă a vieții, adică ajungerea la concentrarea mentală, introspecția sinelui, conducerea corpului prin mental.

Yoga era considerată un mijloc de a ieși din suferință, de eliberare. Buddha decide să treacă la o nouă fază a inițierii sale spirituale. Este vorba despre meditație. În cadrul acestui procedeu, legendele indiene vorbesc despre o tentație. Ea se numește Mara, ceea ce s-ar traduce prin revenire la viață.

Mara te îmbie să revii la viața normală, îți șoptește că tot demersul este în van și că trebuie să renunți. Pentru a deveni un adevărat ascet, meditația trebuie practicată cel puțin 10 ani. În toată această perioadă, Buddha a meditat în poziția de lotus, hrănindu-se numai cu cantități mici de orez.

Buddha Park Nagas - LUNGUL DRUM DE INIȚIERE A LUI BUDDHA

După această perioadă de zece ani, în care a descoperit ce este suferința, libertatea, moarte și eliberarea finală, el s-a convertit în Buddha. Indienii consideră că a atinge starea de beatitudine, înseamnă că ai atins Statul lui Buddha.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top