X-Files

Lumina misterioasă de pe Marte indică o bază subterană extraterestră?

O lumină ciudată a fost fotografiată pe Marte cu ajutorul rover-ului Curiosity. Pentru că nu avea ce sa caute acolo, cel puțin din punct de vedere științific, lumina în cauză a stârnit adevărate dispute în rândul iubitorilor de mistere.

Inițial s-a vehiculat ideea că lumina este origine naturală, adică din cauza mișcării de rotație metalul topit de sub scoarța marțiană produce câmpuri magnetice fundamentale pentru crearea magnetosferei. Această teorie a fost demolată imediat de către oamenii de știință, care ne asigură că Marte nu este un dinam precum planeta noastră, iar nivelul magnetosferei este de circa 1% din cea a Terrei.

Și atunci ce poate să reprezinte lumina în cauză? S-a mai vehiculat ideea că lumina nu este decât o reflecție a lentilei. Această ipoteză este greu de digerat în condițiile în care a fost captată de către un lenticular de reflecție care în cazul nostru este de formă circulară.

Pentru că cele două teorii sunt neverosimile, au existat voci ale iubitorilor de mistere care au susținut că de fapt lumina este de origine artificială. În acest caz, cineva a produs-o și nu poate veni decât de la o bază subterană. Pentru că știința ne învață că omul nu a ajuns să pună piciorul încă pe Marte și cu atât mai puțin să construiască o bază subterană, atunci nu putem să ne gândim decât la o specie extraterestră, care din diferite motive și-a ascuns baza sub scoarța Planetei Roșii.

lumina pe marte - Lumina misterioasă de pe Marte indică o bază subterană extraterestră?

După cum se poate observa din imaginea alăturată, care a fost pusă la dispoziția publicului larg pe site-ul oficial NASA, fasciculul de lumină iese provine de undeva de sub scoarța planetei și se îndreaptă spre ceruri. Acesta este motivul principal pentru care se crede că pe Marte există una sau mai multe baze extraterestre. Dacă această teorie este corectă sau nu, doar viitorul o va demonstra. Până atunci, nu ne rămâne decât să ne dăm cu presupusul și să ne imaginăm că extratereștri sunt mult mai aproape decât am avea senzația.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top