Bizar

Lucruri incredibile și inexplicabile petrecute după scufundarea Titanicului

Chiar din primele zile, dispariţia Titanicului a fost împânzită de mituri şi legende. Pe lângă cele tradiţionale, la noi au ajuns şi versiuni fantastice.

În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a ieşit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea moartea unui uriaş transoceanic cu numele „Titan”.

Imaginaţia bogată a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de coşmar, care se potrivea cu faptele reale, începând cu numele şi echipamentele vasului şi terminând cu locul, timpul şi cauza catastrofei.

După tragedie, Robertson era considerat „diavol”, geniu negru, prevestitorul nenorocirii. Romanul său a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la publicarea cărţilor. Dar în ziua în care măreţul Titanic îşi începea călătoria, nimeni nici măcar să se gândească la vreun roman-prorocire. Toţi cei care urmau să călătorească pentru prima oară cu vasul-minune se considerau aleşi iar rudele şi fotografii îi priveau cu invidie de pe mal.

Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sorţii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson. Pe măsura ce înainta în lectură, pe marinar îl cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar aceştia deja erau cu un zâmbet larg pe buze. Era într-atât de speriat, încât atunci când vasul se afla în portul oraşului Southhempton, el a abandonat, şi prin asta şi-a salvat viaţa.

De asemenea, în ultima clipă, au refuzat să călătorească încă 55 de oameni. În această listă intra miliardarul John Morgan, deţinătorul ambarcaţiunii, subit declarat bolnav. A refuzat călătoria şi un mare negustor Wood, a cărui soţie a primit o avertizare anonimă „dacă nu vreţi să vă pierdeţi soţul, atunci faceţi tot posibilul ca să-l răzgândiţi de la călătorie”. Restul care au refuzat au motivat asta prin diferite presimţiri ciudate dar puternice.

Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani după tragedie) „Theodor Roosvelt” primeşte un semnal SOS. Prin zgomotul din căşti răzbătea o voce îngheţată care chemă ajutor pentru Titanicul ce se scufunda.
Radistul Llyd Dethmer a crezut că a înnebunit. Însă, pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la ţărm. Cine ştie? Poate într-adevăr, cineva are probleme. Răspunsul a fost foarte scurt şi calm : „la semnalul SOS nu răspundeţi, continuaţi cursul stabilit”. Abia în port căpitanului şi întregului echipaj le-a fost arătat că demult scufundatul Titanic nu avea cum să trimită vreun semnal SOS. Ori radistului i s-a părut, ori cineva a făcut o glumă bună. Însă Dhetmer a găsit straniu faptul că explicaţiile au fost oferite de serviciile speciale şi nu de conducerea maritimă. Aşa că a început cercetările. De la început, din pură curiozitate. Dar s-a adâncit atât de mult încât a ajuns la spitalul cu probleme neuropsihologice. Dar înainte de asta a reuşit să „dezgroape” multe lucruri interesante.

loading...

Dhetmer a căutat în arhive rapoartele colegilor săi radişti despre acelaşi lucru care l-a observat şi Lloyd. Anii în care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A făcut un tabel şia observat, că fantomele radioefirului apăreau o dată la şase ani.

În 1978 Lloyd aştepta intenţionat semnalul. Şi a asigurat pe toată lumea că l-a primit. Ce s-a întâmplat în 1984 şi 1990 nu se ştie. Nu există informaţii nicăieri. Însă, în 1996, ziarul canadian „Sun” anunţă despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian „Quebec”.

Unii învăţaţi presupun că „în câmpul întinderii timpului s-a format un semnal-fantomă”, şi că pe el, cică, îl primesc vasele de atâta timp. Şi dacă toate aceste nu sunt minciuni şi falsuri, ar trebuie să ne pregătim pentru SOS-ul din 2008.

O altă categorie de savanţi sunt hotărâţi că SOS-ul a „tăiat” timpul în două. Adică, semnalul putea fi recepţionat şi în 1906, şi în 1900. Dar, din păcate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atât de ieftin şi uzual. Popov l-a inventat în 1895.

Însă, cei mai înflăcăraţi cercetători susţin că şi atunci semnalele era primite, doar că nu de microaparatură ci de oameni. Mai specificat, de creierele lor. Anume aşa s-ar explica profeţia lui Morgan Robertson şi presimţirile celor 55 ce-au refuzat călătoria.

Pare un episod de poveste, dar cum altfel de explicat semnalul primit de vasul „Carpatia” şi „Olimpic” la ora 23 : 17? Adică, asta ar însemna cu 23 minute mai devreme decât ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23 : 40…
Dacă până acum toate descoperirile se reduceau la nişte semnale-fantome, destul de „nepalpabile”, atunci ceea ce a găsit Carl-Yorgen Huss, căpitanul vasului norvegian de pescuit este destul de material.

În ziua de 24 septembrie, 1990, în nordul Atlanticului, la 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au găsit o fată, ce ar arăta de 29 de ani, tremurând pe un aisberg. Numele ei era Winnie Cowts.

Căpitanul Huss a anunţat oficialităţile de fata găsită. Aceasta însă afirma că s-a salvat printr-o minune de la naufragiul Titanicului şi că este foarte îngrijorată pentru soarta celorlalţi călători…

Pentru această femeie timpul s-a oprit în tragica zi de 15 aprilie 1912, zi pe care o trăia emoţional atât de puternic de parcă nici n-ar fi existat aceşti 79 de ani!

Pescarii nu puteau accepta aşa ceva. Noţiunile lor despre timp erau bulversate şi mai mult cu cât autorităţile norvegiene se convingeau că este complet sănătoasa psihic. însă, o trădau doar hainele. Aşa ceva purtau femeile „la modă”, la începutul secolului. Winnie era complet uimită şi nu trăda nicio urmă de prefacere. Dar cum este posibil aşa ceva?

În căutarea răspunsului, experţii au luat legătura cu oficialităţile maritime britanice. Londra a confirmat că miss Winnie Cowts din Southempton într-adevăr era pe lista călătorilor şi s-a aflat pe vapor.

Lucrul cel mai straniu este că ea nu arata deloc de 108 ani, ci de 29! „E ceva supranatural”, afirmau cei 27 de doctori şi învăţaţi ce-au examinat-o. „Se pare că s-a aflat într-un fel de conservare a timpului. N-a îmbătrânit deloc”.

Iar aproape peste un an, la 9 august, 1991, vaporul de cercetări norvegian „Larsson Nayper”, la 365 km sud-vest de Islanda îl pescuieşte, după toate aparenţele, chiar pe căpitanul E. John Smith!

Nevătămat, dar cutremurat de cele întâmplate. Era îmbrăcat într-o uniformă excelentă, marca „White Star”.

Salvatorii au procedat exact ca în cazul lui Winnie. L-au „predat” pe Smith autorităţilor de la Oslo, care l-au spus la o serie de examinări şi teste psihice. Le-a trecut cu brio pe toate. Era perfect sănătos. Atunci când s-au comparat amprentele din dosarele marinei britanice cu cele ale „întorsului” a avut loc o foarte mare surpriză. Se potriveau în cele mai mici detalii !

Chiar dacă cei doi supravieţuitori se simt excelent, autorităţile (nu se ştie care) exclud total posibilitatea unui interviu chiar şi până astăzi! Toate acestea se fac sub pretextul readaptării la societate, cei doi încă mai cred că sunt în 1912…

titanic - Lucruri incredibile și inexplicabile petrecute după scufundarea Titanicului

Peste 3 ani, în 1994 deja, în aproape aceleaşi locuri (sud-vest de Islanda, 300-400 km) a fost găsită o fetiţă de 10 luni, aproape îngheţată, dar sănătoasă. De unde s-a luat acest bebeluş, care evident că nu poate să înoate la o aşa distantă de mal? De ce este încă în viaţă? Copilita plutea pe apa datorită unui colac de salvare aparţinând Titanicului…

În cele întâmplate e greu de crezut dar totuşi cercetătorii acestui caz au găsit în arhive menţionarea necesară despre acest copil…

Majoritatea marinarilor ce trec prin locurile unde a pierit Titanicul susţin că văd un vas mare scufundându-se mereu… Unii zic că este fantoma Titanicului, alţii, puţin mai luminaţi – ca în momentul scufundarii uriaşul transoceanic ar fi nimerit într-un „vârtej” al timpului… Oricum, Pentagonul deja a clasificat acest subiect, ca şi multe altele : Top Secret…

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top