Longevitatea, gena pe care tatăl divin nu i-a dat-o omului

Longevitatea, gena pe care tatăl divin nu i-a dat-o omului

Una dintre cele mai interesante perspective ale creației se găsește în cultura sumeriană. Recent, au fost descoperite mai multe texte, scrise în secolul al 
XIV-lea î.Hr, care sugerează că primul om a fost creat în momentul în care tatăl divin a coborât pe Pământ.

Textele sumeriene ne spun că acest prim om s-a numit Adapa. 
Adapa a primit de la tatăl divin darul înțelepciunii, dar nu cel al vieții veșnice. Acest fenomen s-a petrecut din cauză că Adapa a ales să se înfrupte din pomul înțelepciunii și nu l-a ascultat pe tatăl divin.

Imoralitatea zeilor

La prima vedere, lipsa longevității omului poate părea un lucru de neînțeles. Cum este posibil ca zeii creatori sau tatăl divin, așa cum este numit creatorul suprem în cultura sumeriană, să fi uitat să-i ofere omului o viață mai lungă? Cum este posibil ca omul să dobândească înțelepciune într-un timp atât de scurt, pe care îl petrece pe Terra?

Imortalitatea aparentă a zeilor poate fi explicată prin exemplul poveștii muștelor care zboară prin casă; dacă muștele ar putea vorbi, tatăl-muscă i-ar spune fiului-muscă:

„Știi, acest om este nemuritor; de când trăiesc, nu a îmbătrânit deloc; Tatăl meu mi-a spus că tatăl său și toți strămoșii noștri, l-au văzut pe acest om ca fiind: etern, nemuritor! „

„Nemurirea noastră” în ochii muștelor este, desigur, doar o diferență în ciclurile noastre de viață. 

În acest sens, tatăl divin, atunci când a realizat marea creație, nu a uitat să-i ofere omului cadoul suprem, longevitatea, ci l-a creat în conformitate cu această planetă. Dacă Anunnaki dețin un ciclu mai mare de viață este datorită faptului că planeta lor, Nibiru, deținea (sau deține, în caz că încă mai există) o orbită de 3600 de ani în jurul Soarelui. Cel puțin așa ne spun  vechile texte sumeriene. 

Loading...

Este limpede că Anunnaki pot părea pentru oameni, zei care trăiesc pentru o eternitate, la fel cum oamenii par nemuritori pentru muște.

Inteligență versus longevitate

Textele antice clarifică faptul că această longevitate nu a fost transmisă omului, în timp ce inteligența da. 

Aceasta implică faptul că cele două trăsături, longevitatea și inteligența ar putea fi transmise sau nu de cei care au creat genetic omul.

Există, de asemenea, dovezi ale programării genetice a ciclurilor de viață ale organismelor vii. Este evident că diferitele etape ale vieții insectelor și durata vieții lor sunt determinate genetic. 

Și moartea multor animale este, de asemenea, determinată genetic imediat după împerechere, dar nu la mamifere. Se poate deduce că există o legătură interesantă între inteligență și longevitate.

Este limpede că fiecare specie are o durată de viață, dar interesant este faptul că omul, în vremuri străvechi a trăit mult mai mult decât o face în prezent. Și se presupune că în acele timpuri nu era atât de inteligent pe cât este astăzi. Așadar, ce s-a întâmplat cu adevărat cu omul?

Una dintre măsurile pe care poate să le ia omul este să atingă acel grad al inteligenței, care îi va permite să descopere gena, care poartă semnul longevității și s-o manipuleze în așa fel încât durata de viață să se dubleze sau să tindă spre sute de ani.

rp_annunaki221.jpg

Ciudat este faptul că pe măsură ce umanitatea se îndepărtează de zilele creației, durata de viață scade. Mai mult de atât, descoperirile recente arată că există numeroase segmente nefolositoare în ADN-ul uman. Se speculează că aceasta este dovada că omul pierde moștenirea divină și animalul tinde să iasă la iveală.

Este posibil ca una dintre explicații să fie cea care se referă la moștenirea divină. Omul, odată cu trecerea anilor, își pierde din ce în ce mai multe abilități și astfel ADN-ul este obligat să se modifice. În acest sens, zonele nefolositoare se măresc și durata de viață scade.

loading...

Related posts