Descopera

Liniile de forță și alinierele energetice

În 1921, Alfred Watkins a inventat sintagma linii de forță, când și-a explicat teoria potrivit căreia siturile străvechi din Marea Britanie, ca, de pildă, cercuri de piatră, grupări megalitice, tumuli funerari și locuri de venerare religioasă, au fost construite deliberat spre a forma anumite aliniamente, în cadrul peisajului. Acești megaliți ridicați de populațiile neolitice au fost așezați de-a lungul unor linii de energie.

Pe versanții vestici ai Anzilor se află un oraș modern și un râu numit Nazca, la fel ca și misterioasele vestigii ale unei civilizații antice
Rămășițele acestei civilizații includ o fâșie de construcții impresionante, dar mult mai faimoase sunt semnele lăsate pe pământ într-un mod diferit, prin intermediul geoglifelor.

Pe o suprafață de aproape 400 km pătrați, la poalele Anzilor, populația Nazca a trasat linii lungi și drepte, care se întretaie cu alte linii, spre a forma figuri geometrice, ca trapeze, triunghiuri și dreptunghiuri.

Alte linii formează imaginea unei păsări, a unei balene, a unei figuri umane. Liniile Nazca se găsesc într-o regiune extrem de aridă din Peru, între Anzi și Pacific. Au fost oferite trei explicații de către specialiști.

Prima se referă la faptul că există o legătură între linii și obținerea apei, a doua se referă la scopuri astronomice, iar cea de-a treia la ritualurile sacre. Referitor la prima explicație, conexiunea dintre linii și sursele de apă a fost interpretată în raport cu religia, procesiunile ritualice străvechi având loc probabil în zonele unde oamenii se așteptau ca apa să se acumuleze.

Istoricul Paul Kosok de la Universitatea Long Island din New York a venit la Nazca în 1941, pentru a cerceta problema rețelelor de irigații ale civilizațiilor moderne. Oprindu-se să se odihnească, pe vârful unui deal, a remarcat o linie ce mergea direct spre punctul de apus al Soarelui. Era pe 21 iunie, ziua solstițiului de iarnă în emisfera sudică. Linia marca punctul de la orizont unde Soarele apunea și în direcția opusă, corespundea cu punctul de răsărit al Soarelui.

loading...

Arheologii au început să lege geoglifele de constelații, imaginea unei maimuțe uriașe a fost atribuită Carului Mare și s-a considerat că alte figuri ar corespunde Pleladelor și Orionului. Teoria că liniile de la Nazca ar fi avut scopuri astronomice a fost confirmată în 1967, când a fost folosit un computer spre a se realiza o hartă a cerului de la Nazca, acoperind o perioadă de 7000 de ani.

nazca - Liniile de forță și alinierele energetice

Figurile și liniile de pe sol au fost confruntate cu poziția de atunci a sistemului solar și a constelațiilor. Liniile s-au aliniat cu răsăritul și apusul Soarelui și ale Lunii iar între figurile de la sol și constelații au fost găsite conexiuni.
După 30 de ani de cercetări, profesorul Anthony Aveni a descoperit peste 800 de linii Nazca.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top