Take a fresh look at your lifestyle.

Levitația, oameni care au fost înzestrați cu această capacitate

În mitologia orientală, zeii au o caracteristică distinctivă. Ei pot zbura. Puțini dintre oamenii de rând au această capacitate.

The Indian Vedas conține instrucțiuni practice pentru a practica levitația. De-a lungul istoriei, au existat persoane care au levitat spectaculos, la o înălțime de 90 cm față de sol.

Vechile texte budiste descriu o întâmplare care s-a petrecut în anul 527. Fondatorul budismului, Bodhidharma a vizitat mănăstirea tibetană Shaolin și i-a învățat pe călugării tibetani tehnici cu privire la controlul energiei din corp, o primă condiție pentru a putea levita.

Alexandra David Neel, scria că a asistat personal la levitația unor lamas tibetani care erau așezați în poziția de lotus și se puteau ridica de la sol, în timpul meditației.

În Europa, primul spectacol de levitație l-a făcut Sfânta Teresa, o carmelită, care în anul 1565, în fața a 230 de preoți catolici a levitat. Sfânta Tereza a lăsat un text care a devenit celebru, în care a descris ceea ce se întâmplă în momentul levitației.

Am fost conștientă tot timpul, scria ea, parcă aveam aripi și pluteam pe un nor. După levitație, m-am simțit odihnită, corpul meu părea că este mai ușor.

Loading...

Unul dintre cei mai cunoscuți oameni care a levitat a fost Desa Joseph (1603-1663). Avea acest excepțional dar încă din copilărie. După ce a intrat în Ordinul Sf. Francisc a fost canonizat. Una dintre levitații a realizat-o în fața papei Urban al VIII-lea.

Cronici vechi rusești descriu capacitatea unui anume Bazil, care avea capacitatea de a levita deasupra unei riviere din Moscova, în fața a mii de spectatori.

În secolul al XIX-lea, un jurnal american publica un articol despre spectacolele de levitație pe care le efectua Daniel Douglas Hewm. În timpul levitației, unul dintre jurnaliști a prins mâna lui Hewm, care era în transă, țipa și tremura.

William Thackeray a rămas celebru prin levitațiile pe care le-a făcut în fața lui Napoleon al III-lea, Mark Twain, dar și a sute de medici care au concluzionat că levitația nu este o escrocherie.

În anul 1934, Maurice Wilson a decis să efectueze o levitație pe Everest. Din nefericire, el a fost descoperit mort.

În zilele noastre, cei care au studiat levitația susțin că ea se realizează datorită meditației transcedentale dezvoltată de Maharishi Mahesh Yogi. El susținea că levitația asigură perfecțiunea umană, eliberând conștiința umană.

Medicul Alexander Dubrov susține că levitația este posibilă datorită formării unui câmp gravitațional care permite ridicarea, plutirea sau zborul.

loading...

Comentariile sunt închise.