Legendele românești! Tudor Dobrogeanu, haiducul de pe malul Dunării

Legendele românești! Tudor Dobrogeanu, haiducul de pe malul Dunării

Una dintre cele mai vechi povești spuse la vremuri de horă prin satele dintre Dunăre și Mare este cea a lui Tudor Dobrogeanu, un haiduc care a trăit pe meleagurile Tulcei, în urmă cu mai bine de trei veacuri. Balada sa a fost culeasă de etnograful Alexandru Florea în anul 1959, de la un bătrân din satul Dorobanțu.

Povestea spune că Tudor era un tânăr descurcăreț din târgul Tulcei, care era foarte priceput în ale comerțului și care a reușit astfel să își strângă repede o avere însemnată.

Viața sa începe să se schimbe, după ce cunoaște o fată extrem de frumoasă Voica (sau Voichița). A pus-o să se ocupe de cârciuma, unde venea toată suflarea târgului:

„…De dragul ei toți bea. De venea omul călare, pleca cu șaua-n spinare. De venea cu șase boi, se-ntorcea numai cu doi”. Averea familiei crește peste măsură, dar într-o zi, frumoasa femeie a lui Tudor se plimbă prin târg și este văzută de pașă, care se îndrăgostește nebunește de ea.

Femeia nu cedează avansurilor înaltului ofițer otoman, iar acesta decide să îi facă rău lui Tudor. Îi crește atât de mult haraciul, încât românul este în pericol să își piardă averea.

Văzând acest lucru, omul hotărăște să plece la Stambul să își spună păsul Sultanului (Împăratul), așteptând ca acesta să îi facă dreptate. Acesta îi dă însă un „sfat”, deloc pe placul omului:

„Îndărăt tu să te duci și să dai pe mândra ta, și vei scăpa de belea”. Tudor Dobrogeanu are de ales: fie să se răzvrătească, fie să își păstreze averea și pentru asta trebuie să renunțe la dragoste și să își dea frumoasa soție pașei.

Decizia sa e logică, aceea de a înfrunta sistemul, astfel că se întoarce la Tulcea, își ia soția și fuge în Baltă. Dobrogeanu se face haiduc și adună în jurul său o ceată numeroasă de voinici „ceată mare el tocmea, pe turci măre că-i tăia și pe pașă îl prăpădea”.

Se răzbună așadar împotriva pașei, dar este forțat să ducă o viață de proscris prin Deltă, fiind mereu cu soldații otomani pe urma sa.  După ceva timp, el pune capăt aventurii și pleacă pe alte meleaguri, departe de urmăritorii săi, pentru a trăi în tihnă, alături de femeia iubită.

„Din baltă, mândra-și scotea. Cu ea în tihnă că îmi trăia”. Balada se termină astfel, fără să mai putem afla unde și-au găsit liniștea cei doi îndrăgostiți…

povestilemariinegre.ro

CATEGORIES
TAGS
Share This
>