Unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii îl reprezintă Atlantida. Informațiile cu privire la acest continent sunt numeroase, dar în același timp controversate. Până în prezent, nu este certificat de oamenii de știință nici măcar faptul că această bucată de pământ ar fi existat cândva în trecutul îndepărtat al omenirii. Probabil că această atitudine s-a dezvoltat nu din lipsa dovezilor concrete, care se regăsesc în diversele texte antice, ci pentru simplul fapt că știința nu vrea sau nu poate să accepte că uneori nu a ajuns la acel grad al dezvoltării în care poate explica orice s-a întâmplat pe această planetă.
Mișcarea continentelor
Undeva pe la începuturile anilor ’50, Albert Einstein a devenit brusc interesat de teoria mișcării continentelor dezvoltată de Charles H. Hapgood. Cei doi au început să corespondeze și astfel Einstein a aflat că interiorul planetei noastre este compus dintr-un miez de fier solid care este înconjurat de fier lichid. Aceste două structuri sunt închise în două straturi imense e piatră.
În anumite condiții, atunci când nucleul planetei este supus unor factor diverși stratul exterior al planetei, adică continentele, sunt supuse unor modificări rapide, cu consecințe dramatice. Nu s-a putu stabili niciodată ceea ce însemnă modificări rapide, dar cei doi oameni de știință au ajuns la concluzia că efectele premergătoare acestei acțiuni constau în: modificări climatice extreme, cutremure majore, scufundarea unor teritorii și apariția altora, cât și valuri devastatoare.
În 2000, Jared Freedman scria într-una dintre cărțile sale că în momentul în care Terra primește o sursă de energie imensă de la Soare , într-un timp prelungit, miezul planetei se încălzește foarte mult. Acest fenomen produce perturbarea câmpului magnetic, care la rândul său poate influența mișcarea scoarței terestre. Energia despre care scria Freedman poate să provină doar din câmpul magnetic al Soarelui, dar nu se poate preciza cu exactitate când și din ce motive acesta ar transmite planetei noastre forța necesară schimbării.
Ideea stranie este că această energie poate mișca continentele pe distanțe extrem de mari în perioade de timp încă nedefinite, care s-ar putea calcula fie în luni, ani sau chiar zeci de ani. În acest fel, teoria care susține că Atlantida nu s-a scufundat ci a fost ascunsă sub calota glaciară a luat naștere.
Aztlan
În 21 aprilie 1519, liniștea coastelor Caraibelor a fost zguduită de zgomotul cizmelor în nisipul fierbinte, dar și de zăngănitul săbiilor. Un conchistador bărbos, pe nume Hernando Cortes, a pășit pentru prima dată pe un teritoriu dominat de azteci. Luptele care s-au dat la acea vreme nu fac subiectul articolului de față, dar ne simțim datori să specificăm că au fost de o cruzime ieșită din comun și au avut ca scop anihilarea unei culturi impresionate pe care a construit-o civilizația aztecă.
La prima vedere, cuceritorii spanioli au crezut că civilizația aztecă este o colonie egipteană. Acest fapt nu este de mirare în condițiile în care au fost descoperite extrem de multe asemănări. Pe lângă piramidele și monumentele specifice și asemănătoare care definesc cele două culturi, textele sacre par desprinse din aceeași sursă sau scrise de aceeași mână. În cultura aztecă, marea a fost concepută precum un perete, care să-l țină departe pe om de anumite lucruri sacre. De asemenea, potopul este arma la care zeii recurg pentru anihilarea omului.
Un alt fapt interesant, menționat în textele sacre aztece, este Aztlan, continentul care a trecut pe lângă America și care a fost observat de iscoadele marii civilizații. Acesta a fost descris precum unul alb, pe care erau instaurate șapte mari orașe în jurul unui munte sacru. Acolo a locuit o civilizație extrem de avansată din punct de vedere tehnologic, care punea mare preț pe spiritualitate. Aztecii au văzut de nenumărate ori lumini puternice care proveneau din partea sudică a oceanului, motiv pentru care au realizat că este vorba despre o tehnologie comparabilă cu cea a zeilor. Ceva s-a întâmplat ți continentul misterios a fost aruncat în zăpezile Polului Sud. La vremea respectivă, nimeni nu se gândea că putea fi vorba despre Atlantida, dar noi, cu informațiile pe care le deținem și le punem cap la cap, putem realiza acest lucru foarte limpede.
Paradisul Polar
Bal Gangadhar Tilak a fost unul dintre cei mai iubiți fii ai Indiei din vremea în care Anglia exercita o dominare totală asupra acestei țări. De teama ca Tilak să nu inițieze o revoltă și astfel colonia britanică să îți câștige independența, liderul indian a fost aruncat într-una dintre cele mai dure închisori. Acolo a fost locul unde Tilak a tradus Vedele și a elaborat o lucrare complexă despre Paradisul Polar.
Conform scrierilor vedice, cândva, în trecutul îndepărtat, a existat un continent care găzduia o civilizație impresionantă. Atunci când zeii au considerat că aceşti oameni nu au mai respectat regulile impuse au dorit să se răzbune și le-au aruncat continentul în mijlocul zăpezii.
Este la îndemâna oricui să realizeze că scrierile vedice descriu cu lux de amănunte Atlantida, continentul care până acum a fost considerat scufundat. În tot acest timp, aceste noi informații oferă o nouă perspectivă asupra istoriei Atlantidei. Oare nu acesta a fost motivul pentru care Hitler a desfășurat o misiune amplă la Polul Sud? Probabil că obținuse informații similare despre ceea ce se ascunde sub stratul gros de zăpadă și dorea cu orice preț să descopere tehnologia atlanților. De asemenea, trebuie să menționăm că harta lui Piri Reis seamănă extrem de bine cu conturul continentului înghețat, care a fost cartografiat în urmă cu câțiva ani cu ajutorul sateliților. Și atunci, nu putem oare spune că de fapt Atlantida se ascunde în Antarctica?
