Legenda Podului lui Dumnezeu. Diavolul a fost alungat și nu s-a mai întors niciodată

Unul din cele trei poduri naturale din lume se afla in Ponoarele, langa Baia de Arama. Legenda spune ca de mult aici locuia necuratul, chiar in pestera Ponoare. Saturandu-se de raul pe care acesta il facea oamenii i-au cerut lui Dumnezeu sa-i scape de el. Astfel Dumnezeu a lovit cu palma tavanul pesterii si acesta s-a prabusit peste intrare.

Cu toate acestea, Necuratul a scăpat, ieşind pe sub deal, pe cealaltă gură a peşterii, cea care duce spre Lacul Zătonul Mare. Nervos, Aghiuţă s-a agăţat cu ghearele de vărful Dealului Peşterii, formănd şanţuri in calcar, locurile numite campiile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra. Dracu s-ar fi urcat apoi pe Stanca Diavolului, loc de unde veghează la oamenii care intră in peşteră şi pe care uneori ii ineacă in Lacul Zătonul Mare.

Alte legende spun că podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfantul Nicodin să treacă spre Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, loc unde a vrut să construiască o mănăstire.

Altele vorbesc despre faptul că ar fi fost construit chiar de legendarul Hercule sau de Iovan Iorgovan, personaj de basm care urmărea balaurul ce-i răpise măndruţa. Legenda lui Nicodim chiar se potriveşte intr-o oarecare măsură.

Călugărul Nicodim căuta cascada care i s-a arătat in vis, deasupra căreia trebuia să construiască o mănăstire. S-a oprit la Ponoarele, la izbucul de unde izvorăşte acest părău, insă două familii l-au făcut să plece. I-au pus in traistă o găină tăiată şi un cuţit. Apoi l-au acuzat de furt.

A trebuit să plece ruşinat de pe aceste meleaguri. A lăsat in urmă un blestem. Anume, ca apa să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o inghită pămăntul. Lucru care s-a şi intămplat. Asta pentru că de-a lungul ei s-au construit opt mori care au fost abandonate, iar in apă nu trăieşte nici o vietate. Apa este inghiţită la propriu de pămănt. Este inghiţită de peşteră, care o aruncă afară atunci cănd plouă indelungat.

loading...

De o parte şi de alta a Podului lui Dumnezeu se află lacurile carstice Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Primul (cel mai mare din Romania), deşi are o adăncime maximă de 20 de metri şi o suprafaţă de aproape 2 kilometri pătraţi, pe timp de secetă seacă, fiind inghiţit de sorbul Peşterii Bulba, ale cărei galerii se intind pe aproape toata suprafaţa comunei Ponoarele, cănd plouă iese involburat din adancuri, plin de mal, care-i dă o culoare roşiatică, iar după un timp devine albastru, cand mălul se depune pe fund.

Despre Zătonul Mic se spune că e fără fund, pentru că nici un scufundător nu a reuşit să-l atingă, dar el, de fapt, este tot o prelungire a Peşterii Bulba, o gură care nu mai poate prelua toate apele din vale, pe timp ploios, aşa că se umple pur şi simplu.
Se spune că maşinile care ajung pe pod rămăn fără frane, doar că Dumnezeu stă de veghe să-i salveze pe oameni.

E drept că doi dintre ei, care conduceau maşini de mare tonaj, n-au reuşit să le redreseze şi au căzut in prăpastie, dar, deşi maşinile s-au făcut praf, ei au scăpat nevătămaţi, la fel ca un biciclist, care a scăpat şi el doar cu căteva zgărieturi.

Podului lui Dumnezeu - Legenda Podului lui Dumnezeu. Diavolul a fost alungat și nu s-a mai întors niciodată

Unul dintre cei doi şoferi, Ion Butaru, a ridicat la Podul lui Dumnezeu o cruce, in semn de mulţumire in faţa lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă, iar in fiecare an de atunci vine la ea să facă parastas. Tot la Ponoarele se afla si padurea de liliac Ponoare(cea mai mare din ţară – 20 hectare). La inceputul lunii mai are loc si sarbatoarea liliacului.

sursa

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns