Istorie

Latinii sunt urmasii tracilor

Se pune totuşi întrebarea, de ce limbă noastră „rumâna” se aseamănă atât de bine cu latina. De ce 70% din masa vocabularului (totalitatea cuvintelor uzuale folosite şi cunoscute de toţi vorbitorii unei limbi) „provine” din latina?

Unul din marii noştri istorici, Nicolae Densusianu, ne oferă un răspuns plauzibil, în lucrarea sa „Dacia preistorica”: „latina vulgară” pomenită de istorici, era limba marelui neam al tracilor, iar latina era o „tracă literară”. De asemenea, el ne spune, ca „romanii la Sarmizegetusa n-au avut nevoie de tălmaci”.

Un indiciu important în acest sens, îl reprezintă doua basoreliefuri de pe columna lui Traian. Una din aceste icoane ne înfăţişează o deputaţiune de ţărani daci (comati), care, văzându-se ameninţaţi de legiunile puternicului Imperiu Roman, se prezintă înaintea împăratului că să ceară pace. Cu gesturile agitate ale mâinilor lor şi în atitudinea unor oameni, care îşi expun nevinovăţia lor, ei se adresează direct împăratului, fără interpreţi, şi tot fără interpreţi le răspunde şi Traian.

Un al doilea relief ne înfăţişează momentul cel mai important din primul război. Trei regi ai dacilor, urmaţi de o imensă deputaţiune se prezintă înaintea împăratului spre a declara în forma solemnă supunerea lor. Toţi depun armele lor jos pe pământ. Unii cad în genunchi, întinzând mâinile către tribunalul împăratului, rugându-l pentru pace, alţii stau în picioare, cu mâinile împreunate înainte, ori la spate, în modul cum sunt reprezentaţi pe monumentele antice prizonierii de război. şi de astă dată, columna lui Traian ne înfăţişează pe daci adresându-se împăratului de-a dreptul, fără mijlocirea vreunui interpret oarecare. Deci rămâne de reţinut faptul că dacii se înţelegeau cu cotropitorii încă de când Dacia nu devenise parte integrantă a Imperiului Roman.

Deci, limba latină era deja cunoscută de către populaţia autohtonă, iar asimilarea acesteia nu a avut loc nicidecum în urma stabilirii coloniilor române în teritoriu.

Cele mai multe notiţe despre caracterul limbii barbare, ce se vorbea la Dunărea de jos, le aflăm în poemele lui Ovidiu, scrise în exilul sau de la Tomi.

loading...

În „Ponticele” şi în „Tristele” sale, Ovidiu aminteşte adeseori de modul de vorbire al geţilor şi al sarmaţilor, o limbă pe care dânsul o învăţase în timp de 6 ani aşa de bine încât adeseori îşi atribuie chiar titlul de poet dac şi sarmat.

În alta elegie, Ovidiu scrie: „Mi se pare că eu însumi am uitat limba latină şi am învăţat să vorbesc ca geţii şi sarmaţii”.

După cum vedem, exista o mare asemănare între limba geţilor şi limba latină. Fondul ambelor limbi era comun.

Limba geţilor era, după Ovidiu, o limbă barbară, însa o limbă barbară latină. Limba dacilor avea un caracter latin şi după Horaţiu, contemporanul lui Ovidiu.

Cum se poate explica altfel faptul că dispunând de mijloace reduse de comunicare, neexistând un învăţământ de masă, ţăranii acestor locuri (vechii daci) au reuşit să înveţe limba latină atât de bine, creând o limbă unitară pe un teritoriu atât de vast, limba pe care istoria nu a creat-o nici măcar în Italia, unde şi în zilele noastre dialectele din nord (Toscan şi Lombard) şi cele din sud (Calabrian şi Sardinian) fac oamenii să nu se înţeleagă între ei. Mai mult, sutele de alte dialecte din Italia (se estimează că ar exista circa 1500) dovedesc că peninsula Italică nu a fost „romanizata” acasă la ea. Astfel cum se explica „romanizarea” noastră de către cuceritorii Daciei?

Acelaşi fenomen îl întâlnim şi în Franţa unde un provensal nu se înţelege cu un normand, vorbind limbi atât de diferite. O multitudine de dialecte exista şi în ţara noastră, dar diferenţele dintre acestea nu sunt o piedică în fata comunicării dintre oameni, ele fiind foarte mici şi neafectând structura limbii. Un maramureşean şi un oltean se înţeleg fără probleme, iar exemplele ar putea continua la infinit, pentru că situaţia din „România” este unica aproape în Europa, unde oamenii sunt capabili să comunice între ei prin limba însuşită de mic copil acasă, şi nu doar prin limba literară studiată în şcoli, aşa cum se întâmplă în Franţa, Italia, Anglia, etc.

şi atunci cum se poate să credem că, vechii ţărani daci au învăţat atât de bine limba latină de la soldaţii din legiunile romane, recrutaţi din toate provinciile imperiului, şi care – culmea! – nu ştiau nici ei prea bine latina?

Perspectiva mitologică

Herodot: „Neamul Tracilor este, după acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă Tracii s-ar înţelege între ei, el ar fi de neînvins şi, după socotinţa mea, cu mult mai puternic decât toate neamurile.”

Tracii → Troia
Zona din sudul Dunării, între Marea Neagră, Marea Marmara şi Marea Egee a fost denumită şi Tracia. Tradus în greceşte, numele zonei a devenit Europa, atribuit cu timpul întregului continent. […] Cele peste o sută de triburi plămădite din pământul acestui spaţiu, ca rod firesc, au fost întotdeauna adânc înrădăcinate şi niciodată nu s-au lăsat înstrăinate. […] Aşa şi neamul tracilor, prin triburile mai prolifice, a rodit şi s-a răspândit, fie la marginea teritoriului sau de vieţuire, fie deplasându-se la mari distanţe, peste mări, cum au fost tracii din Asia Mică. […] Aşa au ajuns Dardanii să ridice oraşul-cetate Dardania-Troia.
(Iosif Constantin Drăgan – Noi, Tracii)

Troia → Roma
O legendă despre întemeierea Romei, care îşi are originea în Grecia Antică, povesteşte modul în care personajul mitologic Aeneas din Troia a întemeiat aşezarea Lavinium şi a inaugurat o dinastie în care aveau să se nască cu câteva secole mai târziu Romulus şi Remus. În Iliada, un poem grecesc epic scris de Homer în secolul VIII î.C., Aeneas a fost singurul erou troian important care a supravieţuit în urmă distrugerii Troiei de către Grecia (vezi fig. 13, 14, 15, 16). Un pasaj din această operă spune că el şi descendenţii săi aveau să conducă Troia, dar din cauză că nu a existat nici o însemnare cu privire la o asemenea dinastie în Troia, istoricii greci au propus ideea că Aeneas şi descendenţii săi s-au mutat în alte locuri.

tracii - Latinii sunt urmasii tracilorÎn secolul cinci Î.C, câţiva istorici greci au presupus că Aeneas s-a aşezat la Roma, care la vremea respectivă era încă un mic oraş-stat. În secolul patru î.C., Roma a început să se extindă în Peninsulă Italică. Romanii, intrând din ce în ce mai mult în contact cu grecii, au acceptat ideea că Aeneas a avut un rol important în întemeierea măreţului lor oraş. În secolul întâi î.C., poetul roman Virgiliu a creat mitul lui Aeneas în poemul sau epic Eneida, opera care povesteşte despre călătoria lui Aeneas către Roma. Augustus, primul împărat roman şi împăratul din vremea lui Virgiliu, şi Julius Caesar, unchiul-mare al acestuia şi predecesorul său ca şi conducător al Romei, se spune că sunt descendenţi ai lui Aeneas.

Concluzie

Din lucrurile prezentate mai sus, ajungem la concluzia că Romanii se trag din Traci, deoarece Tracii au întemeiat Troia, a cărei locuitori au migrat în zona Romei atunci când Troia a fost distrusă de Greci, lucru păstrat în operele lui Homer (Iliada) şi Virgiliu (Eneida).

Fragment copiat din lucrarea „Latinitate si dacism”

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top