Lămpile fără moarte folosite de civilizațiile antice

De ce în anumite zone, în peşteri sau tunele cu vechime de câteva zeci de mii de ani, nu există semne ale utilizării torţelor sau a altor mijloace de iluminare, în condiţiile în care civilizaţiile de acum 2000 de ani foloseau aşa ceva? Cu ce luminau acei oameni preistorici?

Cercetând cu atenţie o pictură existenţa în templul zeiţei Hathori, de la Dendera, se poate distinge un desen clar, în care 2 slujbaşi ţin în mâini nişte bulbi gigantici, cu filamente interioare, conectate prin cabluri la o cutie ce pare a fi sursa de alimentare electrică.

Lămpile fără moarte

Vechile scrieri egiptene vorbesc despre efectele speciale obţinute de preoţii diverselor culte în timpul ceremoniilor religioase. Statuile zeilor erau luminate de fulgere orbitoare care ţâşneau, efectiv, din tavan sau din diverse obiecte metalice aflate în socluri. Uneori ofrandele erau carbonizate de trăsnete venite din senin.

Existenţa electricităţii în antichitate ar explica lipsa fumului în camerele mortuare ale faraonilor sau în camerele de tezaur. Dar cel mai ciudat este faptul că în peşterile din Franţa şi Spania, unde oamenii de Cro-Magnon au creat celebrele fresce considerate adevărate opere de artă ale preistoriei, nu au fost descoperite urme de fum.

Ori, este greu de crezut că atunci să fi existat altă sursă de lumină în afara celei obţinute prin ardere organică. Cu toate acestea, o seamă de descoperiri şi de povestiri neluate în seama până acum ne permit să tragem o concluzie: lumină electrică există de câteva zeci de mii de ani. Secretul ei s-a pierdut pentru a fi regăsit în ultima sută de ani.

O seamă de cronici medievale descriu cu uimire ”lămpile fără moarte” pe care nişte fiinţe venite din ceruri le dăruiseră unor cetăţi sau unor eroi. Acele surse de lumină erau făcute dintr-un material necunoscut şi aveau, de regulă, formă sferică. Mai mult, globurile se aprindeau singure, fără să folosească nici o sursă de combustibil.

Nu produceau fum şi degajau o lumină şi o căldură puternică. Se spune că dacă cineva atingea sferele în timp ce acestea funcţionau, se producea o explozie atât de puternică încât putea distruge cetăţi întregi.

Cronicile Cavalerilor Templieri

Cronicile Cavalerilor Templieri vorbesc, de asemenea, de sfere luminoase descoperite în timpul campaniilor împotriva necredincioşilor. În Cipru, de exemplu, câteva palate şi fortăreţe au fost distruse de explozia accidentală a unor astfel de globuri luminoase.

Când templierii au cucerit o cetate de pe coasta Siriei, Marele Maestru a ordonat că globul ce lumină fără încetare să fie aruncat în mare, fiind o lucrătură diavolească ce trebuia distrusă definitiv. Rezultatul a fost uluitor: o furtună a izbucnit din senin iar peştii din zona au murit, fapt ce a întărit convingerea că obiectul era de origine satanică.

O serie de alţi învăţaţi relatează despre descoperirea, în unele cripte şi cavouri subpământene din Anglia şi Germania, a unor lămpi care ardeau veşnic. Considerate necurate, acestea au fost distruse din ordinul unor prelaţi.

Lămpile luminoase din America de Sud

În America de Sud, spaniolii intraţi în oraşul Gran Marco au descoperit în mijlocul fortificaţiilor un stâlp înalt de 8 metri, în vârful căruia se afla o “Lună mare” care lumina toată cetatea. În incendiul care a urmat cuceririi oraşului, stâlpul a dispărut.

Unul din conchistadorii trimişi de Pizarro să găsească celebrul El Dorado, Orellana, a descoperit un trib de femei albe, atât de războinice încât spaniolii au preferat să le ocolească, după primele ciocniri. Indienii, care se temeau mai mult de aceste femei decât de soldaţii lui Pizarro, au povestit că femeile veneau din oraşe bogate în aur şi luminate de “sori mai mici” care răsăreau în fiecare noapte. În cinstea acelor războinice femei, fluviul pe care navigau spaniolii a primit numele de Amazon.

Lămpile fără moarte - Lămpile fără moarte folosite de civilizațiile antice

Scriitorul şi exploratorul australian Ian Idriss, povesteşte că băştinaşii din Stamtoarea Torres – printre care el a trăit o perioadă – aveau nişte sceptre, numite buia, cu puteri magice. Fiecare buia era compusă din mai multe pietre ovale, de structură necunoscută, introduse într-o trestie groasă de bambus. La anumite ceremonii, când căpeteniile îndreptau sceptrul spre cer, din vârful lor izbucnea o lumină orbitoare, ca un fulger.

Într-un sat aflat în junglă Noii Guinee, unde populaţia trăia la nivel paleolitic, existau nişte stâlpi înalţi, în vârful cărora erau nişte bile de piatră. La lăsarea serii, sferele se aprindeau singure şi luminau puternic.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns