Mistere

Lacul Cincis si blestemul pe care il porta

În urmă cu 45 de ani, autorităţile hunedorene strămutau satul Cincis pentru a amenaja un lac de acumulare. Peste 150 de familii au fost obligate să-şi părăsească atunci casele. Iar când apele au început să acopere satul, două biserici au căzut pradă noului lac. Cu cimitire cu tot. În scurt timp, sătenii au început să observe fenomene ciudate în zonă.

”Oile nu se apropiau de lac, iar în miez de noapte se vedeau, uneori, spiritele celor morţi care bântuiau pe suprafaţa apei. Nu mai vorbesc despre furtuni iscate din senin în mijlocul lacului. Era clar pentru toată lumea că lacul Cincis e blestemat”, povesteşte Ionel Craznic, un localnic.

Anii au început să se aştearnă încet-încet peste lac. În perioade de secetă, nivelul apei începea să scadă, iar turla uneia dintre bisericile aflate la 25 de metri sub apă ieşea la suprafaţă. Oricine trecea atunci prin zonă îşi făcea cruce şi se îndepărta grăbit. „Nu puteai să vezi aşa ceva fără să te cutremuri. Sătenii veneau pe malul lacului şi îşi plângeau morţii îngropaţi în cimitirele acoperite de ape. Şi blestemul”, îşi aminteşte Costin Mărcuş, un om al satului.

Au urmat apoi alte întâmplări care au generat legende. „Aproape în fiecare an cineva se înecă, dar cadavrul nu mai ieşea niciodată la suprafaţă. Prin anii ’70 s-a înecat un fotbalist, iar autorităţile de atunci au făcut eforturi disperate să-i recupereze cadavrul. Scafandrii care coborau pe fundul lacului ieşeau la suprafaţă îngroziţi. Povesteau despre şerpi şi despre faptul că era întuneric beznă. Unul dintre ei a ajuns în zona unde se aflau cimitirele, a ieşit la suprafaţă şi nu a mai scos un cuvânt. A stat internat la spitalul de nebuni aproape un an”, ne-a spus Ionel Craznic.

Lacul Cincis2 - Lacul Cincis si blestemul pe care il porta

Anul trecut, lacul Cincis şi-a mai trecut pe ‘raboj’ o victimă: Paul Bârnă, un vicecampion naţional la caiac-canoe de numai 13 ani. Băiatul s-a înecat în timpul unui antrenament, când o furtună iscată din senin i-a răsturnat canoea. „Cerul era senin, apă, liniştită. În mai puţin de cinci minute, nu vedeam la 100 de metri. Am apucat să-l observ pe Paul. Era aproape de mal. Valuri înalte îl aruncau dintr-o parte în alta”, povestea atunci antrenorul Gavrilă Dragoi.

Două echipe de scafandri au încercat să recupereze trupul copilului, dar n-au reuşit. Nici măcar previziunea conform căreia vremea caldă va crea un fenomen care îl va ridica la suprafaţă nu s-a adeverit. Lucru care face că legenda lacului blestemat să se perpetueze în timp.

loading...

Satul Cincis a fost întemeiat pe la 1300

Localitatea este menţionată în documente din anul 1300. Satul a fost strămutat în 1962, când apele lacului Cincis au acoperit vechea vatră, pe care se găsea şi o biserică din secolul al XV-lea. Se spune că numele acestui sat se trage de la cei ‘cinci insi’ care au întemeiat aşezarea, făcându-şi aici cinci case. Se mai spune că cei cinci întemeietori (bunicul, fiul şi trei nepoţi) erau luptători viteji, care l-au salvat pe împăratul lor din prinsoarea turcilor, într-o luptă dată la locul numit astăzi Poiana Turcului. Drept urmare, ei au primit ca răsplată plaiul Cincis. Biserica de pe fundul lacului datează din anul 1360.

Libertatea

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top