Istorie

KGB și spionajul în cizme

Vasili Mitrohin, spion rus până în 1957, a reușit să sustragă până în 1985, o bună parte din arhiva secretă a KGB-ului. După 1957 el a lucrat la Arhivele KGB, situație care a făcut ca el să sustragă sau să multiplice o serie de documente strict secrete.
În 1992, după căderea regimului sovietic, Mitrohin merge cu un tren de noapte la Riga, se prezintă la ambasada SUA și predă o parte din aceste documente.

Nu este considerat credibil de către americani, aceștia spunând că sunt contrafăcute, motiv pentru care merge la ambasada Marii Britanii. Un tânăr diplomat englez evaluează corect situația explozivă prezentată de către Mitrohin și informează Londra.
Câteva zile mai târziu este stabilită în detaliu operațiunea de scoatere a celor 25000 de documente din Rusia. După succesul acestei operațiuni, Mitrohin și familia sa sunt duși în Marea Britanie, unde primesc cetățenie britanică și li se schimbă identitatea.

Documentele care prezentau spionajul rusesc până în 1985, au provocat un adevărat șoc britanicilor. Primul ministru al Marii Britanii a hotărât să anunțe numai doi lideri mondiali, respectiv președintele SUA și premierul Canadei. Mitrohin fusese arhivarul șef al KGB și zilnic scosese documente secrete, ascunzându-le în cizme.

A fost nevoie de șase lăzi pentru a transporta în Anglia cele 25000 de documente. FBI- ul a catalogat aceste șase lăzi cu documente ca fiind cel mai complet și mai vast spionaj, primit vreodată din orice sursă. În 1971, KGB-ul a trimis în România 11 spioni. Motivul era faptul că Ceaușescu încerca o independență față de Pactul de la Varșovia.

După condamnarea publică a invaziei în Cehoslovacia, în 1968, Ceaușescu a fost răsplătit de către președintele american Nixon, cu o vizită, prima într-o țară comunistă. Documentele vorbesc despre o independență vădit afișată a Romăniei față de URSS, iar naționalismul, în viziunea lor, era în floare în România.

Spionii trimiși în România trebuiau să culeagă informații despre poziția României față de teritoriile românești care erau incorporate în URSS, despre cultul personalității, despre atitudinea ungurilor și a sașilor față de putere. Fără intervenția directă a președintelui american și a celui chinez, România ar fi fost invadată de către ruși în 1968.

KGB-ul recruta agenți străini care trebuiau să aibă anumite trăsături. Ei trebuiau să critice puterea din țara sa, să aibă anumite frustrări, să nu aspire la funcții mari, să le placă femeile și băutura. Este de remarcat faptul că aceste criterii de recrutare au dat roade, KGB-ul având unii dintre cei mai buni spioni, dar și longevivi. În acest sens amintim spionul Melita, care a fost recrutată în Anglia și a lucrat 42 de ani pentru KGB.

Proiectele de sabotaj în Marea Britanie includeau inundarea metroului londonez, otrăvirea sistemului de alimentare cu apă, aruncarea în aer a Centrului de Detectare Antirachetă. Un alt plan prevedea ca agenții KGB să fie deghizați în curieri poștali și să presare capsule cu otravă pe holurile celor mai importante instituții, astfel încât cel care călca pe flacon murea. KGB a fost implicat în asasinarea lui Aldo Moro, președintele Partidului Creștin Democrat, iar în 1972 a livrat arme teroriștilor din Irlanda de Nord.

kgb - KGB și spionajul în cizme

Documentele prezintă și faptul că Lech Walesaxsdy, fostul președinte al Poloniei, pe vremea când era electrician a fost informator. Ulterior, când a devenit președintele sindicatului Solidaritatea, era șantajat de KGB cu aceste probe. Peste 70% din sistemele armelor deținute de țările din lagărul comunist erau furate din țările occidentale. KGB-ul a fost de câteva ori mai mare decât oricare serviciu de spionaj din lume. Regimul comunist din Rusia ar fi fost mai scurt fără acest sprijin. Sabia și scutul Rusiei a fost KGB-ul.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top