JOHN CONSTANTIN BRÂNCUȘI MOORE A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ

A încetat din viață John Constantin Brâncuși Moore. Avea vârsta de 82 de ani și trăia la Paris. A fost singurul copil al lui Brâncuși, nerecunoscut de marele artist.

S-a născut în anul 1934, mama sa fiind o pianistă britanică Vera Moore. În certificatul său de naștere există trei prenume, John, Constantin și Brâncuși. În dreptul numelui tatălui este o linie.

După cum a declarat, a ajuns la ușa atelierului tatălui său, dar acesta a refuzat să discute cu el. A fost prima și ultima oară când s-au întâlnit.

Brâncuși a murit în anul 1957. John a aflat la câteva zile mai târziu că tatăl său a murit. Mama sa nu a vrut să-l anunțe. În anul 2012 se hotărăște să meargă la mormântul lui Brâncuși. A avut dorința de a-l respinge pe Brâncuși, așa cum a făcut și tatăl său, cu ani în urmă. Din această cauză nu a venit la mormântul tatălui său zeci de ani.

John a fost fotograf și a lucrat peste 30 de ani pentru cabaretul Crazy Horse. După un interviu pe care l-a dat în anul 2012 unui ziarist român, se hotărăște să vină în România, la Hobița, pentru a-și cunoaște rudele. Întâlnirea a fost emoționantă.

Doina Lemny, cercetător la Paris a declarat că Vera Moore, mama lui Constantin, a fost marea dragoste a lui Brâncuși. Cu toate acestea, Brâncuși nu și-a dorit copii.

loading...

Brâncuși a îmbătrânit printre copiii lui, operele de artă. Prin testament, legatarii săi au fost Alexandru Istrati și Natalia Dumitrescu. Cei doi au avut grijă de Brâncuși până când acesta a murit.

În Hobița, un sfert dintre locuitori poartă numele de Brâncuși, însă nimeni nu are o relație de rudenie directă cu marele artist.
La moartea tatălui lui Brâncuși averea părinților a fost împărțită la căciulă.

Cei șase frați au tras câte un bilet din căciulă. Lui Constantin i-a revenit terenul unde se află casa memorială. Adevărata casă unde s-a născut artistul i-a revenit Frusinei, o soră mai mare.

OHN CONSTANTIN BRÂNCUȘI - JOHN CONSTANTIN BRÂNCUȘI MOORE A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ

Comuniștii au încercat să cumpere casa de la Frusina, dar aceasta a refuzat. S-a hotărât ca pe pământul care îi revenise artistului să fie ridicată o casă similară cu cea în care s-a născut, care a devenit casă memorială.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns