Mozaic

IUBIRI IMPOSIBILE ALE UNOR PERSONALITĂȚI ROMÂNE

Ciprian Porumbescu a murit în brațele surorii sale Măriuca, la vârsta de 29 de ani. A murit în casa părintească de la Stupca, în anul 1883. La vârsta de 18 ani primește o bursă și pleacă la Viena.

În una din vacanțe o cunoaște pe Gerda Gordon, fiica unui pastor evanghelic din Ilișești, Suceava. Era o dragoste imposibilă pentru că cei doi erau de confesiuni diferite. Berta a fost trimisă in străinătate pentru a o îndepărta de Ciprian.

La moartea compozitorului, Berta trimite Mărioarei o scrisoare în care își arăta deznădejdea și lipsa de noroc.

Aglaia Eminovici a fost sora marelui poet Eminescu. Era de o frumusețe sclipitoare și o pianistă desăvârșită. Așa cum scria George Călinescu a fost preferata părinților, o fire solitară, dar conștientă de frumusețea sa. La Cernăuți îl cunoaște pe Ciprian Porumbescu care rămâne încântat de talentul său.

Tânăra este remarcată de Ioan Drogli, profesor la Suceava, care era cu 20 de ani mai mare ca tânăra Aglaia. Cu toate acestea, tânăra se căsătorește la vârsta de 18 ani cu Drogli. Va deveni mamă a doi băieți, Ioan și George.

Într-o vizită la Cernăuți, Titu Maiorescu o remarcă pe Aglaia și chiar făcuse o pasiune pentru ea. În anul 1887, soțul său moare. Rămâne pe drumuri cu doi copii. Lipsa de bani a făcut-o să se căsătorească cu un căpitan austriac și trece la catolicism. La scurt timp, fiul său George se îmbolnăvește și va fi internat la sanatoriu.

loading...

Aglaia moare la Cernăuți unde a fost și înmormântată, în anul 1900. A fost răpusă de o boală autoimunitară a glandei tiroide care o deformase fizic.

Drama familiei Eminovici nu se termină aici. Îngerul păzitor al lui Eminescu a fost sora sa, Harieta. Cu toate că era infirmă, văduvă și lipsită de posibilități financiare, în anul 1887, atunci când Eminescu iese de la sanatoriul Mănăstirii Neamţului, unde stătuse închis un an de zile, îi sare în ajutor.

Harieta se mișca foarte greu. La picioare avea niște proteze din fier care cântăreau 5 oca. Îl primește în casa sa pe Eminescu. Își cheltuie ultimii bani cu tratamentul poetului. Noaptea când poetul avea crize, Harieta se târa pe brânci pentru a ajunge la căpătâiul poetului.
Din punct de vedere al Harietei, Veronica Micle era cel mai mare dușman al lui Eminescu. Harieta nu o putea ierta pentru că nu l-a căutat pe Eminescu cât a fost bolnav.

După moartea poetului, se îmbolnăvește de tuberculoză și moare într-o sărăcie lucie. Călinescu scria că a murit uitată de toți și îngropată într-un coșciug ordinar.

Maria Cantacuzino, o apropiată a reginei Maria, a fost considerată cea mai frumoasă prințesă a vremii. S-a iubit cu prințul Mihail Cantacuzino, cu filosoful Nae Ionescu, cu muzicianul Dinu Lipatti, ca mai târziu să devină soția lui George Enescu.

Se căsătoreşte cu Mihail Cantacuzino. Îşi surprinde soțul că o înşeală cu propria soră și divorţează. Îl cunoaște pe Nae Ionescu, intre ei fiind o poveste de dragoste devastatoare.

Pentru că Nae Ionescu a părăsit-o, și-a turnat acid sulfuric pe față. Avea stări depresive și a încercat de mai multe ori să se sinucidă, aşa cum făcuse și tatăl său.

În anul 1937, se căsătorește cu George Enescu. În timpul slujbei religioase, Alice, fiică Mariei, a intrat în biserică, și-a sărutat mama și i-a întors spatele lui Enescu, pe care îl considera nedemn pentru mama sa, dat fiind condiția sa modestă.

33869 xl - IUBIRI IMPOSIBILE ALE UNOR PERSONALITĂȚI ROMÂNE

În timpul căsătoriei cu Enescu a avut o relație cu Dinu Lipatti. Pentru că o iubea enorm, Enescu a trecut cu vederea această escapadă amoroasă. Au renunțat amândoi la România și s-au mutat la Paris. Enescu, pe jumătate paralizat, dar lucid moare. Ea va muri 13 ani mai târziu.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top