Istorie

ISTORIA UITATĂ A ROMÂNILOR: Misterul Tăblițelor de la Sinaia

Profesorul Vasile Copaci a lansat o teorie extrem de interesantă, conform căreia, în arcul carpatic ar fi fost creat alfabetul carpatin, care avea 144 de semne și se numea karunic. El a făcut această afirmație, studiind o parte din tăblițele dacice descoperite la Sinaia.

Vechimea lor ar fi de 7000 de ani, iar autorii sunt reprezentanții unei civilizații foarte evoluate. Pe marginea acestor tăblițe care au fost descoperite la Sinaia, cercetătorii străini ar efectua studii secrete. Conform teoriei sale, după războaiele dintre Traian și Decebal, cete răzlețe de daci care erau neîmpăcați cu pierderea războaielor au plecat spre est, regrupându-se sub conducerea lui Mosk.

Ei s-au așezat în zona Arbatului, unde au înființat un cnezat, numit Moskovo, apoi statul Moscova, iar mai târziu regiunea Moscova.  Așa s-ar explica faptul că o bună parte din tăblițele de aur dacice, care sunt identice cu cele descoperite la Sinaia, se găsesc la Moscova. Rusia nu este de acord cu această teorie. Academia Rusă are un proiect bine finanțat, chiar de Kremlin, protejat de președintele Putin, pentru studierea acestor tăblițe.

Se spune că Putin are o descendență românească. Biografii lui se opresc în secolul al XVII-lea, când o familie cu acest nume, mai precis Putină, se stabilea în Rusia. Se cunoaște faptul că Dimitrie Cantemir avea un traducător, pe nume Putină, pe care l-a luat cu el în Rusia, atunci când s-a refugiat, în anul 1711, după bătălia de la Străulești.
În Marea Enciclopedie Rusă nu există consemnat cuvântul putin, sau putină, neavând nicio rezonanță rusă.

Familia Putină își are originile în Basarabia de astăzi. Se spune că, în afară de Sinaia, ar mai fi trei zone în care s-ar mai afla astfel de tăblițe. Este vorba despre Sarmisegetuza, Mănăstirea Tismana și o altă zonă în Bucegi.
Tăblițele de la Sinaia sunt singurele care au fost scoase la suprafață. Oficial, la Sinaia au fost descoperite 240 de plăcuțe, dar în realitate, au fost peste 700. Multe dintre aceste plăcuțe au fost furate sau înstrăinate. Unele erau din aur, altele din plumb aurit.

Tăblițele prezintă date tehnice, cum ar fi modul în care s-a construit cetatea Sarmizegetuza, altele o prezintă pe sora lui Degebal, Geopyr, Giuvaer, care conducea oastea femeilor. Tăblițele prezintă înscrisuri necunoscute, simboluri și monograme ciudate.

Mulți specialiști consideră că Tăblițele de la Sinaia sunt falsuri, din acest motiv ele nu au fost cercetate zeci de ani.
Tăblițele au fost descoperite, în momentul în care se săpa fundația la Castelul Peleș. Unii istorici le consideră autentice, alții spun că sunt copii, realizate în plumb, după tăblițele de aur.

Se spune că în posesia tezaurului de aur ar fi intrat regele Carol I, care a topit aceste tăblițe având nevoie de aur, pentru Războiul de Independență. Regele și-a dat seama de valoarea istorică a tăblițelor și a dat ordin să fie făcute replici în plumb.

sinaia8 - ISTORIA UITATĂ A ROMÂNILOR: Misterul Tăblițelor de la Sinaia

Tăblițele de la Sinaia sunt în continuare un mister, pe care oamenii de știință romani îl ignoră, preferând să meargă pe varianta unor falsuri. Descifrarea tăblițelor ar rescrie o parte din istoria românilor.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top