Mistere din Romania

ISTORIA INTERZISĂ. MISTERELE DOBROGEI

Într-o cronică, scrisă înainte de Primul Război Mondial, este relatată o poveste stranie în care se vorbește despre cum țăranii din Dobrogea foloseau tuneluri subterane de mii de kilometri, pe sub Marea Neagră, pentru a duce oile în Turcia. Dobrogenii creșteau mii de oi pe care le duceau în Turcia.

Negoțul era unul înfloritor și dobrogenii utilizau două tuneluri, unul spre Turcia și altul spre Asia Mică. Nu se poate spune cu exactitate cine a construit cele două tuneluri. După Primul Război Mondial, cele două intrări în tuneluri au fost astupate din motive de siguranță națională.

În perioada comunistă, Securitatea era la curent cu existența celor două tuneluri și zona de intrare era foarte bine păzită. În anii 80, soldații care lucrau la Canalul Dunăre Marea Neagră au descoperit o altă gaură de acces către tuneluri. Gaura se află în cimitirul din Murfatlar și a fost utilizată de muncitorii de la canal pentru a trece ilegal în Bulgaria.

Se spune că aceste tuneluri au fost construite cu mii de ani înainte de era noastră, probabil de către o civilizație extrem de avansată din punct de vedere tehnologic, pentru că altfel nu putem explica complexitatea lucrării.

Dobrogea ascunde multe peșteri și galerii spectaculoase, unele dintre ele necunoscute în totalitate. Cea mai misterioasă descoperire se află la o distanță de 52 de kilometri de Constanța.

Se spune că această grotă are tunele care se întind pe sute de kilometri. Peștera Limanu este exemplul perfect de labirint subteran. A fost refugiu în timpul unor atacuri, ascunzătoare pentru hoți, loc secret de practicare a unor ritualuri religioase. Vorbim despre un labirint care se întinde pe o suprafață de 12 hectare, până la Vama Veche și 2 Mai.

MISTERELE DOBROGEI - ISTORIA INTERZISĂ. MISTERELE DOBROGEI

Peștera de la Limanu are o particularitate, este atât de ermetică încât, nici apa nu pătrunde. În interior nu există stalactite sau stalagmite.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top